Cine e fata de 15 ani cu brațele reatașate. Tatăl, plecat la muncă la Londra. „Își simte degetele”

DE Alex Darvari | 22.12.2022 - 11:10
Cine e fata de 15 ani cu brațe reatașate: - Foto: Alexia Arhivă personală

O adolescentă de 15 ani și-a pierdut ambele brațe, dar medicii au făcut o minuen și au reușit să i le reatașeze. După o operație care a durat aproape o zi și o noapte, fata a început să își simtă degetele.

SHARE

Alexia Tudose este adolescenta căreia medicii din Iași i-au replantat brațele după o operație care a durat 20 de ore. Fata este din Botoșani, face parte din Trupa Glamour și studiază la Colegiul Național „August Treboniu Laurian“.

Medicii de la Spitalul de Copii „Sf. Maria” din Iaşi au veşti bune referitor la starea în care se află Alexia Tudose, fata căreia i-au fost replantate mâinile amputate în urma accidentului care a avut loc zilele trecute la Paşcani. Aceştia spun că evoluţia fetiţei este una foarte bună, iar ambele mâini au fost salvate în urma intervenţiei chirurgicale care a durat mai mult de 20 de ore.

Dr. Sidonia Susanu, coordonatorul Secţiei de Chirurgie Plastică de la unitatea medicală, a precizat că astfel de răni sunt extrem de grave şi este un miracol că fetiţa a ajuns vie la spital. „Astfel de leziuni, de regulă, au un potenţial letal foarte mare la locul accidentului. Leziunile duble de arteră humerală, de regulă, ca în cazul acesteia, sunt letale. Aceasta este minunea: că acest copil a putut fi adus viu la spital şi din nou aş vrea să le mulţumesc colegilor SMURD că au făcut eforturi extraordinare să o menţină în viaţă şi să nu piardă foarte mult sânge”, a declarat dr. Sidonia Susanu.

Medicii spun că recuperarea fetei a fost spectaculoasă


În acest timp, medicii continuă intervenţiile de reconstrucţie a structurilor nervoase de la nivelul mâinilor. Deşi iniţial operaţiile au fost programate pentru ziua de miercuri, medicii au stabilit să fie realizate în cursul zilei de luni în speranţa de a scurta cât mai mult timp perioada de spitalizare. Dar şi pentru că tânăra s-a recuperat mai bine decât s-ar fi aşteptat specialiştii, arată ziaruldeiasi.ro

„Ambele membre revascularizate îşi menţin în continuare viabilitatea, putem spune că riscul de necroză este aproape depăşit. Intervenţiile de reconstrucţie au fost planificate miercuri, însă probabil le vom devansa pentru ziua de astăzi (n.red. luni). Trunchiurile nervoase principale nu au fost ataşate în prima intervenţie pentru a nu prelungi foarte mult o intervenţie care a fost deja foarte laborioasă. Ţinând cont de faptul că evoluţia a fost foarte bună, spectaculoasă aş putea spune, ne-am decis să reconstruim structura nervoasă astăzi. Starea ei generală este foarte bună din punct de vedere biologic, psihologic face eforturi pentru a-şi menţine un echilibru”, a mai explicat dr. Sidonia Susanu.

„Este un copil extrem de puternic, extrem de matur”


Dacă la braţul stâng mai trebuie refăcute conexiunile la nivelul trunchiurilor nervoase, Alexia a putut deja, de noaptea trecută, să îşi mişte degetele de la braţul drept. În cazul acestuia, când a fost adusă la spital, două dintre cele trei structuri nervoase nu au fost secţionate în accident, fiind practic singurele elemente anatomice rămase întregi.

Citește și: Medicul ce i-a reatașat brațele unei fetițe după o operație de 20 ore. „E un miracol că trăiește”

„Ştie că are ambele membre afectate, ştie că a fost operată, ştie că mai urmează intervenţii chirurgicale, dar este un copil extrem de puternic, extrem de matur şi face eforturi extraordinare să ne ajute, să ne încurajeze, să se vindece. Prima dată după intervenţia chirugicală a întrebat de părinţii ei, iar apoi ne-a mulţumit că am operat-o”, a completat medicul ieşean.

Tatăl a dat vestea cea bună

Prima persoană care a anunțat că operația a fost un succes a fost tatăl Alexiei, care s-a întors în România de la Londra, acolo unde muncea.

„Dragii mei, doresc să vă anunț că rugămințile voastre către bunul Dumnezeu au dat rezultate. Minunea s-a întâmplat. Alexia tocmai a ieșit din operație. Operația este reușită, după aproape 20 de ore. Are ambele brațe la loc. Totul va fi bine”, a scris Florin Tudose pe Facebook.

Alexia a fost grav rănită în accidentul de la Iași


În vehiculul care s-a răsturnat în afara părţii carosabile se aflau 35 de persoane, membri ai unui ansamblu focloric care se deplasa de la Botoşani spre un festival în judeţul Ialomiţa. În evenimentul rutier s-au înregistrat 25 de răniţi care au fost duşi la unităţile medicale din zonă.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te