Președintele Klaus Iohannis a promulgat, astăzi, legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 448/2006, prin care persoanele cu handicap, însoțite de câini ghid, vor beneficia de gratuitate în mijloacele de transport în comun, taxiuri și în locațiile în care se asigură servicii publice, conform News.ro.
De asemenea, persoanele cu handicap sunt scutite de la plata tarifului de omologare individuală pentru autovehiculele speciale, modificate pentru a putea fi conduse de persoanele cu dizabilități.
Citește și: Se mai dau 700 de lei pe cardul de energie în 2024? Informație OFICIALĂ pentru 2.000.000 de români
„Persoanele cu handicap beneficiază de scutire de la plata tarifului de omologare individuală perceput de Registrul Auto Român, pentru autovehiculele special modificate faţă de configuraţia iniţială în scopul conducerii de către persoanele cu handicap pe toată durata de valabilitate a certificatului de încadrare în grad de handicap şi numai pentru autoturismul proprietate personală”, se arată în lege.
Conform actului normativ, se consideră a fi discriminare refuzul conducătorului serviciului de taximetrie, precum şi al conducătorului auto de transport alternativ cu autoturism de a asigura transportul persoanei cu handicap şi a dispozitivului de mers, inclusiv accesul în taxi alături de câinele ghid.
Citește și: Cine are drept la ajutor de înmormântare și cât este în România. Sumele diferă mult
Câinele ghid care însoțește o persoană cu handicap are acces liber și gratuit în toate locurile publice.
Conform legii, acestea includ locaţiile în care sunt asigurate servicii publice şi în mijloacele de transport în comun, inclusiv în taxiuri şi în mijloacele auto de transport alternativ.