Cel mai valoros pașaport din lume. Pe ce loc se află cel românesc și unde putem călători cu acesta

DE Vlad Alexandru | Actualizat: 20.07.2023 - 12:18
pașapoarte Foto: INQUAM PHOTOS/ Octav Ganea

Pașaportul românesc se află printre cele mai puternice astfel de documente din lume. Un raport al Henley Passport Index îl poziționează în prima parte a clasamentului.

SHARE

Pașaportul românesc este unul dintre cele mai puternice astfel de documente din lume. Un raport al Henley Passport Index îl poziționează în prima parte a clasamentului. 

Nu a intrat încă în Top 10. 

Cel mai valoros pașaport din lume. Pe ce loc se află cel românesc

 După cinci ani la rând în care Japonia a fost pe prima poziție a Henley Passport Index, care compară toate pașapoartele din lume în funcție de cât de liberi sunt deținătorii lor să circule în țări străine fără viză, acum a fost surclasată de patru țări, potrivit CNN.

Pașaportul de Singapore, cel mai puternic în 2023, le permite cetățenilor acestei țări să viziteze 193 de destinații dintr-un total de 227 fără a avea nevoie de viză.

Citește și: Aproape 140.000 de români și-au făcut pașaport în iunie. Sunt cu 35% mai puțini față de anul trecut

Germania, Italia și Spania au avansat pe locul 2 cu 190 de destinații fără viză, în timp ce Japonia și Coreea de Sud s-au alăturat Austriei, Finlandei, Franței, Luxemburgului și Suediei pe locul 3 cu 189 de destinații.

Atât SUA, cât și Marea Britanie s-au aflat pe o traiectorie descendentă după anul lor de glorie – 2014 – atunci când au împărțit locul 1, dar pentru britanici, cel puțin, lucrurile par să se îmbunătățească. Pașaportul britanic a urcat două locuri până pe 4, o poziție pe care nu a mai ocupat-o din 2017. De cealaltă parte, SUA au căzut încă două locuri până pe locul 8, cetățenii americani bucurându-se de doar 183 de destinații fără viză.

România se clasează pe locul 13 cu 176 de destinații fără viză, urcând trei poziții față de anul trecut. Este pe același loc cu Bulgaria și Monaco.

Citește și: Ai nevoie de pașaport? Programările online se fac pe noua platformă HUB. Cum se procedează

Lista celor mai puternice pașapoarte în 2023:

  • 1. Singapore: 192 de destinații
  • 2. Germania, Italia, Spania: 190
  • 3. Austria, Finlanda, Franța, Japonia, Luxemburg, Coreea de Sud, Suedia: 189
  • 4. Danemarca, Irlanda, Olanda, Marea Britanie: 188
  • 5. Belgia, Cehia, Malta, Noua Zeelandă, Norvegia, Portugalia, Elveția: 187
  • 6. Austria, Ungaria, Polonia: 186
  • 7. Canada, Grecia: 185
  • 8. Lituania, SUA: 184
  • 9. Letonia, Slovacia, Slovenia: 183
  • 10. Estonia, Islanda: 182

Henley Passport Index se bazează pe datele obținute de la Asociația Internațională de Transport Aerian (IATA) și evaluează 199 de pașapoarte din toată lumea. Este actualizat în timp real pe toată durata anului, de îndată ce noi reguli privind vizele de călătorie intră în vigoare.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te