Au fost aplicate amenzi vizând securitatea muncii, în legătură cu modul de împământare a unor utilaje, însă verificările continuă, a declarat la Digi 24 Tudor Polak, secretar de stat în Ministerul Muncii. Controalele au fost declanşate după ce, la o adunare publică de protest faţă de prezenţa celor doi cetăţeni străini, mai mulţi localnici au acuzat condiţiile de lucru din brutărie.
Tudor Polak, secretar de stat în Ministerul Muncii, a precizat pentru Digi24 că încă nu a fost finalizat controlul, dar că abaterile descoperite până acum nu sunt grave.
Au fost făcute verificări în ceea ce priveşte relaţiile de muncă, cât şi în domeniul securităţii muncii.
„În urma controlului de ieri au fost constatate patru încălcări ale legislaţiei în vigoare, pentru care au fost dispuse măsuri tehnice de remediere. Pentru încălcările respective au fost dispuse trei avertismente şi o amendă în valoare de 10.000 de lei, aceasta fiind aplicată pentru încălcări de electrosecuritate, respectiv împământarea unor echipamente fiind neconformă. Pentru evitarea unor pericole viitoare s-a dispus sistarea a trei echipamente până la remedierea problemelor”, a precizat secretarul de stat.
„Aceste riscuri constatate nu reprezintă riscuri care să pună în pericol viaţa lucrătorilor, nefiind probleme grave”, a subliniat acesta.
„În domeniul relaţiilor de muncă, inspectorii sunt încă la sediul firmei în control. În jurul prânzului vor finaliza controlul şi vă voi putea da informaţiile”, a mai spus secretarul de stat, citat de news.ro.