Ce se întâmplă cu tine când muzica îți face ”piele de găină”? Specialiștii au dat verdictul. Ce se întâmplă de fapt în corpul nostru?
Ce înseamnă „piele de găină”
Gândiți-vă la piesa muzicală preferată și vedeți cum ați putea reacționa la ea.
Ați simțit frisoane, un nod în gât sau poate o senzație de furnicături pe ceafă? Atunci s-ar putea să aveți un creier mai unic decât credeți.
Citește și: Neuralink, start-up-ul lui Elon Musk, a implantat primul microcip în creierul unui om
Un studiu, realizat de doctorandul Matthew Sachs de la Universitatea din California de Sud, a dezvăluit că persoanele care au „piele de găină” la muzică ar putea avea diferențe structurale în creier.
Cercetarea a studiat 20 de studenți, care au ascultat între trei și cinci piese muzicale. Zece dintre studenți au recunoscut că au simțit fiori, în timp ce ceilalți zece nu au simțit nimic. Cercetătorii au făcut apoi scanări ale creierului tuturor participanților.
"Cei zece care au simțit fiori au un volum mai mare de fibre care le conectează cortexul auditiv la zonele asociate cu procesarea emoțională, ceea ce înseamnă că cele două zone comunică mai bine", a declarat Matthew pentru Neuroscience News.
Acești zece participanți aveau, de asemenea, un cortex prefrontal mai mare, care este implicat în anumite zone ale înțelegerii, cum ar fi interpretarea semnificației unui cântec (Quartz).
"Oamenii care au „piele de găină” au o capacitate sporită de a experimenta emoții intense", a spus Sachs.
Citește și: Musk, investigat pentru uciderea a 1.500 de animale în experimente cu cipuri implantate în creier
"În acest moment, acest lucru este aplicat doar la muzică, deoarece studiul s-a concentrat pe cortexul auditiv. Dar ar putea fi studiat în diferite moduri în viitor", a subliniat el.
De asemenea, studiul a constatat că persoanele care sunt deschise la experiențe, precum și cele care au mai multă pregătire muzicală, sunt mai predispuse să raporteze răspunsuri emoționale puternice.