Plutonier adjutant al ISU Iași dealer de heroină. Cum a ajuns militarul ieșean să dea tot salariul pe droguri
Un pompier din cadrul IJSU se află pe lista inculpaților într-un proces de trafic de heroină.
Acesta ajunsese să-și cheltuiască întreg salariul pe droguri, iar pentru a-și putea finanța viciul s-a apucat el însuși de trafic. Liderul rețelei din care făcea parte era un individ care se apucase de vândut heroină în România după ce ispășise o condamnare în Italia pentru trafic de carne vie. Doar soția acestuia a primit o pedeapsă cu suspendare, ceilalți patru inculpați urmând să ajungă după gratii.
De loc din Dancu, Adrian Morariu a fost încarcerat în Italia, în 2009. A fost condamnat la 14 ani de închisoare pentru „favorizarea și exploatarea prostituției în formă continuată” și „violență sexuală continuată împotriva mai multor femei”, după cum este denumit în Codul Penal italian traficul de carne vie. Victimele erau românce, minore și majore. Morariu a fost eliberat în februarie 2020, s-a întors în țară și a început să-și caute o nouă sursă de venituri. A găsit-o, în noiembrie, când s-a apucat de trafic de droguri. Studiase piața locală, așa că nu s-a orientat spre cannabis, pentru care existau deja mulți furnizori și deci concurența era acerbă, ci spre heroină. El însuși nu consuma așa ceva, dar era unul dintre cele mai rentabile droguri. Mai mult pe ziaruldeiasi