Guvernul va aproba două proiecte de digitalizare cu impact pentru cetăţeni - unul privind digitalizarea cărţii de identitate electronice şi un al doilea referitor la digitalizarea sistemului notarial, a declarat prim-ministrul Marcel Ciolacu, joi, în cadrul şedinţei de guvern.
"Aprobăm, azi, două proiecte de digitalizare cu impact major pentru cetăţeni. Primul se referă la digitalizarea cărţii de identitate electronice, investiţie de peste 380 de milioane de lei, finanţată prin PNRR", a arătat Marcel Ciolacu.
Azi se face un prim pas pentru digitalizarea cărții de identitate. Va avea CIP
Al doilea proiect vizează digitalizarea sistemului notarial şi a relaţiei între notarii publici şi cetăţeni, a completat premierul.
"Astfel, multe acte şi proceduri se vor face electronic, fără prezenţa fizică a părţilor", a explicat Ciolacu.
Cărțile electronice de identitate vor dobândi o utilitate extinsă, putând fi utilizate nu doar pentru legitimare, ci și ca document de călătorie în țările care le recunosc în acest sens, alături de pașaport.
Citește și: Cărțile de identitate simple nu vor mai fi emise din 2024. Românii vor avea "buletine" cu cip
În schimb, cărțile de identitate simple, fără cip, vor putea fi utilizate doar la nivel național, fiind excluse pentru călătoriile internaționale.
La emiterea primei cărți electronice de identitate, solicitanții vor fi scutiți de plata taxei, costurile cu emiterea acesteia urmând să fie acoperite cu bani din bugetul de stat sau din fonduri externe nerambursabile, potrivit precizărilor Ministerului Afacerilor Interne.
Clujul este primul județ din România în care s-a implementat proiectul pilot cu zeci de mii de cărți electronice de identitate.
Citeşte şi: Giulescu: „5 milioane de cărţi electronice de identitate, suportate din fonduri alocate prin PNRR”