joi 26 februarie
EUR 5.0953 USD 4.3250
Abonează-te
Newsweek România

Alertă la granița României, după ce o dronă a pătruns în spațiul aerian național. RO-Alert în Tulcea și Brăila

Data publicării: 26.02.2026 • 09:00 Data actualizării: 26.02.2026 • 09:02
Drona Shahed - Foto: Profimedia images
Drona Shahed - Foto: Profimedia images

Două avioane F-16 au fost ridicate de la Baza Aeriană Fetești după ce o dronă a pătruns pentru scurt timp în spațiul aerian al României, în contextul unor atacuri rusești asupra porturilor ucrainene de la Dunăre. Autoritățile au emis mesaje RO-ALERT.

A fost din nou alertă la granița României, miercuri seară, în contextul unui nou val de atacuri aeriene lansate de Rusia asupra Ucrainei. Potrivit Ministerul Apărării Naționale, o dronă a intrat pentru scurt timp în spațiul aerian național.

Alertă la granița României, după ce o dronă a pătruns în spațiul aerian național. RO-Alert în Tulcea și Brăila

Incidentul a avut loc miercuri 25 februarie, în timpul bombardamentelor asupra porturilor ucrainene de la Dunăre. Radarele românești au semnalat prezența unui vehicul aerian fără pilot în zona adiacentă spațiului aerian al România, ceea ce a dus la activarea preventivă a sistemelor de apărare antiaeriană.

În jurul orei 17:50, două aeronave F-16 dislocate la Baza Aeriană Fetești au fost ridicate de la sol, conform procedurilor de poliție aeriană. Autoritățile au transmis că măsura a fost una preventivă, în contextul evoluției situației de securitate din zonă.

Citește și: Atac cu drone rusești la granița României. RO-Alert emis în Tulcea și Galați: "Adăpostiți-vă!"

Locuitorii mai multor localități din județele Brăila și Tulcea au primit mesaje RO-ALERT, prin care erau avertizați asupra riscului posibil de cădere a unor obiecte din spațiul aerian.

Potrivit MApN, drona a pătruns pentru scurt timp în spațiul aerian național în zona localității Sfântu Gheorghe, fără a pune în pericol viața oamenilor. Ulterior, aceasta a părăsit spațiul aerian al României la nord de Sulina, evoluând exclusiv deasupra apelor teritoriale.

Citește și: BREAKING Alertă aeriană în România. 4 avioane de război, ridicate după ce o dronă a intrat în spațiul românesc

Măsurile de alertă au fost ridicate în jurul orei 18:45. Autoritățile au precizat că nu au fost identificate resturi de vehicule aeriene în zonă și că situația a revenit la normal.

Mai multe articole din secțiunea Actualitate
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră