AEP face verificări privind cheltuielile făcute de competitori în campania pentru prezidențiale

DE Adelina Sahlean | 07.01.2020 - 16:59

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) informează că Departamentul de control al finanţării partidelor politice şi al campaniilor electorale din cadrul instituţiei efectuează, începând de luni până pe 10 februarie, verificarea documentelor privind veniturile încasate.

SHARE

AEP arată că pentru un număr de şase competitori electorali care au întrunit pragul de 3% din voturile valabil exprimate la nivel naţional verificările vizează şi rambursarea sumelor cheltuite, în conformitate cu prevederile art. 48 alin. (3) din Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, cu modificările şi completările ulterioare.

Potrivit acestei prevederi, în cel mult 90 de zile de la data alegerilor pentru Parlamentul European şi Preşedintele României, Autoritatea Electorală Permanentă rambursează partidelor politice, alianţelor politice, organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, respectiv candidaţilor independenţi, pe baza documentelor justificative furnizate de mandatarul financiar în cel mult 30 de zile de la data alegerilor, sumele aferente cheltuielilor efectuate la nivel naţional în cazul în care partidul politic, alianţa politică, alianţa electorală, organizaţia cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, respectiv candidatul independent a obţinut minimum 3% din voturile valabil exprimate la nivel naţional.

Autoritatea precizează că pentru zece competitori electorali care nu au întrunit pragul electoral de 3% se verifică legalitatea veniturilor şi cheltuielilor electorale efectuate în campania electorală.

 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te