Actorul a arătat că protestul nu este despre salarii sau drepturi, ci despre o justiție independentă și a mai spus că, în urma protestului actorilor de la Teatrul Național București, a primit sute de mesaje de apreciere de la oameni și multe mesaje de mulțumire de la magistrați. Acesta a adăugat că actorii vor continua protestul și săptămâna aceasta.
Duminică, actorii au ieșit pe scările Teatrului Național, cu pancarte, în semn de solidaritate cu magistrații care protestează față de OUG 7.
„A meritat, au venit colegii noștri, cam jumătate, au venit și de la alte teatre, nu doar actori. Știu sigur că Tudor Chirilă - m-a sunat ieri și voia să facă un gest asemănător, probabil săptămâna asta”, a povestit Mihai Călin la Digi24.
El a comentat și reacțiile venite din partea unor social-democrați la adresa protestului actorilor.
„Sunt aproape deloc convins că actorii, evident, personalităţi artistice, unele de marcă, ştiau foarte bine ordonanţa împotriva căreia protestau şi că acea ordonanţă cuprindea prevederi care îi afecta direct. Haideţi să fim serioşi un pic totuşi în ţara asta”, a spus Dumitru Buzatu, președintele PSD Vaslui.
Mihai Călin a comentat afirmațiile lui Dumitru Buzatu și îi îndeamnă pe oameni să iasă la vot.
„Dl Buzatu a spus că n-am înțeles și că pentru așa ceva trebuie puțintică carte.Și a mai spus ceva grav: „Haideți să fim puțin serioși în țara asta”. Haide să fim puțin serioși? După ce ei fac jaf după jaf, aproape zilnic, în țara asta, cu justiția, cu economia? Păi cine să fie serios? Da, haideți să fim serioși și să ieșim la vot”, a afirmat Mihai Călin.
Actorul a explicat că prezența la protest nu a fost motivată de OUG 7 în baza unei analize proprii ci a fost un act de solidaritate față de magistrați, pentru că oamenii au încredere în acele asociații.
„Oamenii să înţeleagă că nu e vorba doar în a creşte salariul. Creşti salairul şi stai într-o cloacă de mocirlă. Vom mai protesta, magistraţii nu mai au cale de întoarcere, trebuie mers până la capăt. Marius Manole tot a spus despre grevă, cred că spre greva generala trebuie să ne îndreptăm. Dar pentru asta avem nevoie de categorii foarte largi, CFR, poate, pentru că are probleme foarte mari, că deraiază, poate s-or trezi şi oamenii de acolo sau din alte companii de stat. Nu o să cer companiilor private să facă grevă sau să îşi blocheze activitatea”, a arătat Mihai Călin.