Decorat cu chihlimbar şi aur, salonul construit în Prusia şi oferit ţarului Petru cel Mare al Rusiei în 1716 făcea parte din Palatul Ecaterina, aflat în apropiere de Sankt Petersburg. Ultima dată a fost văzut în Koenigsberg, care era pe atunci oraş-port în Germania, iar acum este enclava rusă Kaliningrad.
Vasul cu aburi Karlsruhe a plecat în 1945 din Koenigsberg, cu o încărcătură mare, apoi a fost scufundat de avioanele de război sovietice în apropierea coastei Poloniei. Iar scafandrii de la Baltictech susţin că au descoperit epava Karlsruhe.
„Căutăm resturile de anul trecut, când am realizat că asta poate fi cea mai interesantă poveste nedescoperită de pe fundul Mării baltice”, a spus scafandrul Tomasz Stachura, adăugând că nava ”este, practic, intactă. În interiorul ei am descoperit vehicule militare, porţelanuri şi multe lăzi al căror conţinut este încă necunoscut”, informează news.ro.
Karlsruhe era parte din Operaţiunea Hannibal, una dintre cele mai ample operaţiuni de evacuare pe mare din istorie, care a ajutat, la finalul celui de-Al Doilea Război Mondial, peste un milion de trupe germane şi civili din estul Prusiei să scape de înaintarea trupelor sovietice.
Documentele vremii sugerează că nava a plecat în grabă din Koenigsberg, cu o mare încărcătură şi 1.083 de oameni la bord.
„Toate astea, puse laolaltă, stimulează imaginaţia oamenilor. Descoperirea vasului german şi a lăzilor pe fundul Mării Baltice poate fi semnificativă pentru întreaga poveste”, a adăugat scafandrul Tomasz Zwara.
Nazisștii au demontat salonul din Palatul Ecaterina şi l-au dus în timpul războiului la Koenigsberg, de unde a dispărut în timpul bombardamentelor Aliaţilor asupra oraşului. Se crede că el a fost distrus. În Palatul Ecaterina a fost construită o replică a Salonului de Chihlimbar.