80 de persoane au fost evacuate după ce blocul în care locuiau a luat foc. Cauza incendiului

DE Alin Crișan | Actualizat: 27.08.2022 - 09:55
Incendiu - Foto: ISU
Incendiu - Foto: ISU

80 de persoane au fost evacuate sâmbătă dimineaţă dintr-un bloc din municipiul Deva, după ce într-o garsonieră a izbucnit un incendiu.

SHARE

Pompierii, în alertă maximă la Deva 

''În această dimineaţă, la numărul de urgenţă 112 a fost anunţat un incendiu care a izbucnit într-o garsonieră dintr-un bloc situat în cartierul Micro 15, din municipiul Deva. S-a acţionat de urgenţă pentru evacuarea persoanelor din imobil, concomitent cu acţiunea propriu-zisă de stingere a incendiului. Intervenţia promptă a militarilor a făcut ca incendiul să fie lichidat în scurt timp, fără să existe victime'', informează ISU Hunedoara.

Citește și: Ce au descoperit oamenii de știintă în Oceanul Pacific? Va fi pescuit cu magneți giganți

De la Detaşamentul de Pompieri Deva s-au deplasat de urgenţă la locul evenimentului 2 autospeciale de lucru cu apă şi spumă, autospeciala de lucru la înălţime, o autospecială de primă intervenţie şi comandă şi un echipaj SMURD.

Potrivit sursei citate, 80 de persoane au fost evacuate - unii locatari au reuşit să se autoevacueze, iar alţii au fost evacuaţi de către echipele de căutare-salvare ale pompierilor.

Citește și: Medvedev: Rusia nu poate opri războiul, chiar dacă Ucraina renunță la aderarea în NATO

După finalizarea intervenţiei, s-a constatat faptul că, din cauza violenţei cu care s-a dezvoltat incendiul în faza incipientă, au fost deteriorate două garsoniere, respectiv balcoanele acestora.

În timpul misiunii, pompierii au salvat şi şase căţei aflaţi în zona incendiată.

Cauza probabilă a declanşării incendiului este acţiunea iresponsabilă a unor persoane, spun reprezentanţii ISU.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te