23 centre de distribuţie aprovizionează zilnic magazinele celor mai mari retaileri din țară

DE Adelina Sahlean | 26.03.2020 - 15:02

Un număr de 23 de centre de distribuţie aprovizionează zilnic magazinele celor mai mari nouă retaileri din întreaga ţară, lucrând în această perioadă la capacitate maximă, pentru a se asigura că pe rafturi populaţia găseşte toate produsele de care are nevoie.

SHARE

Grupurile Kaufland, Carrefour, Lidl, Metro, Profi, Mega Image, Auchan, Rewe şi Cora dispun de un total de peste 950.000 mp de spaţii de depozitare, din care sunt aprovizionate zilnic cele peste 3.000 de magazine din România, arată o analiză a Dunwell, agenţie independentă de real estate specializată în sectorul industrial, potrivit căreia cererile pentru livrări online ale marilor lanţuri de magazine au atins un nivel record.

"În ciuda perioadei mai dificile pe care o traversăm, marcată de multe incertitudini cauzate de răspândirea Covid-19 în lume, marile lanţuri de retail sunt aprovizionate zilnic, în condiţii de maximă siguranţă, din cele 23 de centre de distribuţie de pe întreg teritoriul României. Ţara noastră dispune de stocuri suficiente de produse şi nu vor exista probleme cu aprovizionarea magazinelor în perioada următoare, cu atât mai mult cu cât tirurile care transportă mărfuri internaţionale au primit undă verde pentru circulaţia în spaţiul comunitar (UE), astfel că riscul ca depozitele şi, ulterior, magazinele, să rămână fără mărfuri, este scăzut", a declarat Marian Orzu, managing partner Dunwell.

Cu 14 centre de distribuţie, zona Munteniei deţine peste două treimi din suprafaţa totală a depozitelor din care sunt aprovizionate marile magazine, cu peste 615.000 mp, unde se desfăşoară activitatea tuturor celor nouă mari lanţuri de retail din România.

În zona Bucureştiului regăsim majoritatea investiţiilor în depozite, peste 400.000 mp fiind reprezentaţi de proiecte situate în zonele de Vest (Carrefour, Lidl, Profi, Cora), Nord (Auchan, Carrefour, Metro, Rewe, Mega Image) dar şi Sud (Mega Image).

Din cei aproximativ 250.000 mp de depozite din zona Transilvaniei sunt aprovizionate zilnic reţelele a cinci retaileri internaţionali cu sute de magazine în centrul şi vestul ţării: Kaufland, Carrefour, Lidl, Profi şi grupul Rewe.

Clujul şi împrejurimile rămân principala atracţie de investiţii în depozite pentru sectorul FMCG, aici fiind concentrate spaţii de depozitare de aproximativ 180.000 mp.

Zona Moldovei este aprovizionată din două oraşe cu peste 85.000 mp depozite. Lanţurile de retail Lidl, Profi şi Rewe din zona Moldovei sunt aprovizionate zilnic din depozitele acestora situate în Roman şi Bacău, care totalizează peste 85.000 mp.

Cea mai mare pondere a depozitelor este concentrată în Roman, acolo unde Lidl şi Profi au depozite de peste 70.000 mp.

De asemenea, cererile pentru livrări online ale marilor lanţuri de magazine au atins un nivel record, astfel că retailerii au alocat spaţii suplimentare în depozite pentru comenzile plasate virtual. Potrivit datelor Dunwell, jumătate din lanţurile de retail din România deţin o platformă online cu posibilitate de livrare sau ridicare din puncte specifice de lucru.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te