1.319 cazuri noi de COVID, din 9.520 de teste PCR și rapide. La ATI, 958 de pacienți critici

DE Octavia Constantinescu | Actualizat: 08.02.2021 - 13:20
Inquam Photos / Virgil Simonescu
Inquam Photos / Virgil Simonescu
Sursa: GCS
Sursa: GCS
Sursa: GCS
Sursa: GCS
Sursa: GCS
Sursa: GCS

În ultimele 24 de ore, au fost confirmate 1.319 cazuri noi de infectare cu coronavirus, din 9.520 de teste prelucrate PCR și teste rapide, iar 80 de oameni infectați au murit. La ATI sunt internați 958 de pacienți critici, a anunțat luni Grupul de Comunicare Strategică.

SHARE

În total, în România au fost confirmate 746.637 de cazuri de infectare cu coronavirus, iar 18.961 de persoane infectate au murit. 

692.681 de pacienți au fost declarați vindecați.

Județul Maramureș intră în scenariul roșu, alături de Timiș 

Județul Maramureș intră în scenariul roșu, cu 3,3 infectări la mia de locuitori, iar Timiș raportează o creștere a incidenței, de 3,44 la mie. Capitala este în continuare în scenariul galben, cu 1,94 infectări la mia de locuitori.

În total, nouă județe sunt în scenariul galben. Cele mai mari rate de infectare le raportează Brașov - 2,13 la mie, Cluj - 2,16 la mie, Ilfov - 2,31 la mie. 

Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori este calculat de către Direcțiile de Sănătate Publică, la nivelul Municipiului București și al județelor. Mai jos aveți graficul realizat în baza raportărilor primite de CNCCI de la Direcțiile de Sănătate Publică:

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.319 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 317 persoane au fost reconfirmate pozitiv.

80 de oameni infectați au murit în ultimele 24 de ore. Patru, fără comorbidități 

„În intervalul 07.02.2021 (10:00) – 08.02.2021 (10:00) au fost raportate 80 de decese (44 bărbați și 36 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Argeș, Bacău, Bihor, Botoșani, Brașov, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dolj, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Maramureș, Neamț, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Vâlcea, Ilfov și București.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 40-49 ani, 9 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 19 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 35 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 16 decese la categoria de peste 80 de ani.

76 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 2 pacienți decedați nu a prezentat comorbidități, iar pentru 2 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent”, conform GCS. 

Numărul pacienților cu COVID internați în spitale crește din nou 

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.563. Dintre acestea, 958 sunt internate la ATI. 

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 5.587.941 de teste RT-PCR și 163.997 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore, au fost efectuate 6.210 teste RT-PCR (4.089 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 2.121 la cerere) și 3.310 teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 39.701 persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 10.254 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 58.041 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 139 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1.583 de apeluri la numărul unic de urgență 112.

Record: amenzi de două milioane de lei în 24 de ore

Polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 7 februarie, 9.512 amenzi, în valoare de 2.007.694 de lei, pentru încălcarea măsurilor sanitare și au deschis două dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor. 

GCS le reamintește cetățenilor că pot reclama la linia telverde 0800800165 încălcări ale normelor de protecție sanitară.

Numărul românilor din diaspora infectați cu COVID, în creștere

8.332 de cetățeni români au fost confirmați cu coronavirus: 2.164 în Italia, 2.037 în Spania, 187 în Marea Britanie, 125 în Franța, 3.116 în Germania,  93 în Grecia, 49 în Danemarca, 37 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 4 în SUA, 7 în Suedia,  131 în Austria, 22 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 37 în Elveția, 3 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 2 în Bulgaria, 12 în Cipru, 2 în India, 2 în Ucraina, 8 în Emiratele Arabe Unite, 13 în Republica Moldova, 3 în Muntenegru, 218 în Irlanda, 2 în Singapore  și câte unul în Argentina, Tunisia, Luxemburg, Malta, Brazilia, Kazakhstan, Republica Congo, Qatar, Vatican, Portugalia, Egipt, Pakistan, Iran, Slovenia, Federația Rusă și Croația.

151 de cetățeni români din diaspora,infectați cu COVID, au murit: 34 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 25 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, 3 în Suedia, 4 în Irlanda, 2 în Elveția, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo, unul în Grecia și unul în Iran.

Dintre cetățenii români confirmați cu infecție cu coronavirus, 798 au fost declarați vindecați: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg, unul în Tunisia și unul în Argentina.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te