Pensii speciale se dădeau și în comunism și de ele beneficiau aceleași categorii de privilegiați ca și astăzi: magistrați, militari, polițiști. Scopul acordării acestor bani nemunciți erau fidelizarea acestor importante categorii sociale.
Fosta șefă CSM, Lia Savonea, ar ieși cu 35.000 lei pe lună pensie specială. Asta dacă ar ieși azi la pensie și pe baza noii legi a pensiilor speciale care se votează, azi, în Parlament.
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a anunţat că Dorin Lazăr Maior, fost deputat şi lider al unor asociaţii de revoluţionari, va fi ajunge în scurt timp în România pentru a executa o condamnare cu închisoarea primită într-un dosar în care a fost acuzat de cumpărare de influenţă.
Alina Gorghiu a declarat că o lege separată ar putea stopa fenomenul litigios prin care magistraţii cer drepturi salariale.
Un bărbat a fost reclamat la Poliție de vecini, supărați că face gălăgie în timp ce își renovează apartamentul. Află cum a scăpat în instanță de amendă.