VIDEO Sinistra poveste a conservării cadavrului lui Lenin, expus și astăzi la Moscova. Ce zice Putin

DE Andrei Vasilescu | Actualizat: 29.05.2023 - 11:59

Cadavrul îmbălsămat al lui Vladimir Ilici Lenin este expus în mausoleul din Piața Roșie din ianuarie 1924, imediat după moartea liderului comunist. Lenin arată neschimbat, chiar dacă de la moartea sa au trecut 99 de ani.

SHARE

Cadavrul lui Lenin este întins pe un pat de mătase roșie, într-un sarcofag din sticlă. 

Ochii îi sunt închiși, părul este pieptănat, iar mustața este tunsă cu grijă. Este atât de bine conservat încât se spune că, de multe ori, copiii se sperie și încep să plângă.

Procedura secretă care păstrează mumia lui Lenin atât de bine conservată rămâne un secret până în ziua de astăzi.

Citește și: Legenda Dochiei, fata de împărat și tradiția celor nouă cojoace: Cum s-a transformat în stâncă

Sinistra poveste a conservării cadavrului lui Lenin, expus și astăzi la Moscova

Inițial, s-a dorit ca trupul neînsuflețit al lui Lenin să fie expus pentru câteva zile, timp în care să poată fi văzut de cât mai multe persoane. Însă, după ceremonia funerară de patru zile, Lenin urma să fie îngropat.

Dar cele patru zile nu au fost de ajuns pentru cei care voiau să-l vadă.

Așa că sovieticii au decis să construiască un mausoleu temporar, din lemn, iar trupul lui Lenin a fost depus înăuntru. Afară era frig, între -7 și -6 grade Celsius, așa că trupul lui Lenin a rămas într-o stare foarte bună.

După 56 de zile au decis să nu-l mai îngroape

După 56 de zile, comuniștii ruși au decis să nu îl mai îngroape și au început să cântărească posibilitatea de a conserva permanent cadavrul. Temperaturile scăzute păstraseră intact corpul lui Lenin până în acel moment.

Citește și: Cinci lucruri mai puțin știute despre legendara trupă The Beatles. S-au despărțit la Disneyland

Din acest considerent, planul inițial a fost ca liderul bolșevic să fie înghețat. Ministrul Comerțului Internațional, Leonid Krasin, a primit permisiunea de a căuta echipamente speciale de refrigerare, în Germania. Dar, înainte să înceapă să caute așa ceva, doi chimiști au sugerat varianta îmbălsămării.

Cocktail secret de substanțe chimice

Vladimir Vorobiev și Boris Zbarski au susținut că înghețarea cadavrului nu ar fi o soluție permanentă, deoarece țesuturile s-ar descompune oricum, în timp.

Cei doi susțineau că un cocktail chimic special putea fi injectat în corp pentru a preveni complet schimbarea culorii și a formei, precum și uscarea și descompunerea.

Această practică fusese deja testată pe câteva cadavre și fusese încununată de succes. Așadar, ținând cont de faptul că urma să vină primăvara, guvernul a fost de acord cu îmbălsămarea.

Totuși, cadavrul lui Lenin suferise deja o serie de vătămări ireversibile. Pe piele apăruseră pete negre, iar orbitele ochilor începuseră să se adâncească.

Prin urmare, înainte ca liderul bolșevic să fie îmbălsămat, oamenii de știință au petrecut luni de zile lucrând la albirea pielii și preparând amestecul ideal pentru îmbălsămare.

După aproape opt luni de muncă, au creat o substanță a cărei compoziție rămâne învăluită în mister până în ziua de azi. În sfârșit, cadavrul putea fi conservat, iar mausoleul din Piața Roșie a fost din nou deschis publicului.

În total, între anii 1924 și 1972, mai mult de 73 de milioane de oameni au vizitat mausoleul lui Lenin din Moscova. În anul 1953, lângă Lenin a fost expus și trupul îmbălsămat a lui Stalin, însă după opt ani acesta a fost îngropat lângă zidul Kremlinului.

În prezent, grupul de oameni de știință care mențin mumia lui Lenin în stare corespunzătoare este cunoscut sub denumirea de „Laboratorul lui Lenin”.

Acești savanți vizitează mausoleul lui Lenin la fiecare câteva zile. Se asigură că lumina și temperatura atent calculate asigură condiții perfecte pentru conservare.

La fiecare 18 luni, mumia lui Lenin este transferată într-un complex special, situat sub mausoleu, și este reîmbălsămată. Acolo, corpul este spălat cu lichid de îmbălsămare și i se injectează amestecul de chimicale necesar.

În pofida faptului că este conservat aproape perfect, în cadavrul lui Lenin nu mai există niciun organ intern. Au rămas scheletul, mușchii, pielea și o parte din țesutul conjunctiv, însă organele au fost îndepărtate la scurt timp după moartea sa.

Creierul fostului lider bolșevic a fost dus la Centrul de Neurologie al Academiei Ruse de Științe. A fost studiat de multe ori, pentru a se afla mai multe despre „abilitățile extraordinare” ale liderului.

Oamenii de știință care fac parte din „Laboratorul lui Lenin” se asigură, de asemenea, că mumia are un aspect natural. Verifică încheieturile și poziția membrelor, monitorizează starea pielii și înlocuiesc periodic, cu materiale artificiale, țesutul care se dezintegrează.

Pe lângă aceste măsuri, orice alte proceduri revoluționare care urmează să fie folosite pe mumia lui Lenin sunt mai întâi testate pe „cobai”. Acestea sunt cadavre neidentificate, ținute în laborator.

De ce este expus în continuare. Ce a decis Putin

După destrămarea Uniunii Sovietice, au existat multe voci care au cerut ca liderul bolșevic să fie înmormântat, iar mausoleul, distrus.

Însă, după mai multe proteste care au avut loc în Piața Roșie, liderii ruși au hotărât să păstreze mumia lui Lenin, chiar dacă, în ultimii ani, procentul celor care doresc înhumarea lui Lenin a rămas constant unul ridicat - aprox. 60%.

Vladimir Putin este adeptul păstrării mumiei lui Lenin în mausoleu, poziţie reiterată public în 2018, când a făcut şi o paralelă cu moaştele sfinţilor. 

"Pe Lenin l-au pus într-un mausoleu. Cu ce este el diferit de relicvele sfinţilor pentru ortodocşi şi, în general, pentru creştini?", se întreba, retoric, în 2018, Vladimir Putin. 

"Mergeţi la Muntele Athos (Grecia) şi veţi vedea că există relicve de sfinţi", le-a transmis liderul de la Kremlin celor care îi spun că în lumea creştină nu există tradiţia de a nu îngropa rămăşiţele umane. 

Înaintea lui Putin, Gorbaciov şi Elţin au militat în repetate rânduri pentru înhumare, ultimul lider sovietic chiar dând asigurări că, deşi nu neapărat curând, acest moment va apărea.


 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te