VIDEO Nou record în Dubai, ”emiratul superlativelor”: cea mai mare fântână dansantă din lume

DE Răzvan Scăeșteanu | Actualizat: 27.10.2020 - 14:59

În ciuda pandemiei și în încercarea de a relansa turismul grav afectat de COVID-19, în Dubai a fost inaugurată ”The Palm Fountain”, cea mai mare fântână dansantă din lume. Construcția cu o suprafață de 1.335 de metri pătrați a fost inclusă în Cartea Recordurilor Guiness.

SHARE

”The Palm Fountain” se află în zona de lifestyle The Pointe de pe insula artificială Palm Jumeirah. Sistemul care dă viață apei, făcând-o să danseze, este compus din peste 3.000 de proiectoare LED și 7.500 de diuze, care aruncă jeturi de apă până la o înălțime de 105 metri.

Potrivit Guiness, ”The Palm Fountain” a depășit vechiul record pentru cea mai mare fântână arteziană cu 7,327 metri pătrați. Iar, interesant, noua atracție folosește direct apă din mare, nefiltrată, față de alte sisteme similare.

Atenție, ”The Palm Fountain” nu are nicio legătură cu ”The Dubai Fountain”, binecunoscuta fântână dansantă de la baza Burj Khalifa, construită de aceeași firmă care a făcut și fântâna Hotelului Bellagio din Las Vegas. Chiar dacă dispune de 6.600 de lumini și proiectoare și aruncă apa până la 152,4 metri înălțime, aceasta ocupă o suprafață mult mai mică.

”Emiratul superlativelor” deține o adevărată colecție de recorduri Guiness: Burj Khalifa – cea mai înaltă clădire, Dubai Mall – cel mai mare mall, cu o suprafață de peste 1,1 milioane de metri pătrați, Emirates Financial Towers – cea mai mare parcare automată, poate adăposti 1.191 de mașini, Dubai Aquarium – cel mai mare acvariu cu pereți din sticlă acrilică – sau Dubai Metro – cea mai lungă magistrală complet autonomă, 75 de kilometri.

În ceea ce privește lupta cu pandemia, Emiratele Arabe Unite sunt prima țară din lume care a reușit să facă mai multe teste COVID-19 decât numărul total al populației, până la începutul lunii octombrie. De la începutul pandemiei, în UAE au fost înregistrate 126.234 de cazuri de COVID-19, respectiv 12.763 de cazuri la un milion de locuitori, și 480 de decese.

Având în vedere evoluția pandemiei de COVID-19 la nivel global și în România, în special, autoritățile din Dubai au schimbat regulile pentru călătorii din România, care trebuie să facă două test PCR pentru a li se permite accesul în emirat: unul înainte cu cel mult 96 de ore înainte de sosirea în Dubai și al doilea după intrarea în emirat.

 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te