sâmbătă 03 octombrie
EUR 5.3447 USD 4.7519
Abonează-te
Newsweek România

Testul care-ți arată dacă vinul cumpărat este falsificat. Ce înseamnă inițialele DOC sau CMD de pe etichete?

Data publicării: 12.09.2026 • 07:50
Femeie cu pahar de vin roșu - Foto: Pexels (cu rol ilustrativ)
Femeie cu pahar de vin roșu - Foto: Pexels (cu rol ilustrativ)
Sticle cu vin roșu
Sticle cu vin roșu

Un simplu test îți poate arăta dacă vinul cumpărat e falsificat. E drept, el nu poate fi făcut decât după ce se deschide sticla, dar, oricum, te poate scuti de durerile de cap de a doua zi. În plus, ce înseamnă inițialele DOC sau CMD de pe etichetele vinurilor din magazine?

Cum putem să aflăm, printr-un simplu test, dacă vinul pe care vrem să-l bem e chiar făcut din struguri sau e produsul unor combinații de zahăr, aditivi, arome și îndulcitori care ne păcălesc văzul, gustul și mirosul?

Soluția e la îndemână, dar nu poate fi aplicată decât după deschiderea sticlei cu vinul respectiv. Sau, în cazul de evitat în care-l cumpărăm „de pe marginea drumului”, înainte de a achita prețul acestuia.

Bicarbonatul de sodiu, soluția de a verifica dacă un vin e contrafăcut

Se știe că cei mai mulți producători adaugă sulfiți, substanțe care au rolul de a limpezi vinul și de a-i prelungi durata de viață.

De asemenea, în cazul unei producții de struguri de calitate proastă, vinul obținut poate fi prea acru sau chiar prea dulce. În acest caz sunt adăugați aditivi care reglează aciditatea.

Dar pentru a afla dacă vinul pe care l-ai cumpărat este sau nu natural, poți face un test foarte simplu, cu un produs pe care aproape sigur îl ai prin casă.

Citește și: Vinul fiert previne bolile de inimă și încetinește îmbătrânirea. Cât trebuie să bei?

Culoarea vinului roșu, de exemplu, este dată de un pigment din coaja boabelor de struguri. Este vorba despre pigmenți naturali, numiți antocianine.

Aceștia au un rol benefic asupra sănătății datorită faptului că au un efect antioxidant în organism. Culoarea antocianinelor depinde de pH-ul substanței cu care intră în contact.

Aciditatea transformă antocianinele în roșu, iar alcalinitatea le transformă în albastru.

Pentru că vinul are deja aciditate (acel gust acrișor specific), antocianinele din vin sunt roșii. Dar când expui aceste antocianine la factori alcalini, vor începe să devină albastre.

Sticle cu vin roșu
Sticle cu vin roșu - Foto: Pixabay (rol ilustrativ)

Acum intră în scenă produsul-„minune” pentru testare. Banalul bicarbonat de sodiu este foarte alcalin, deci poate fi folosit pentru a testa calitatea vinului.

Pentru a afla dacă vinul pe care vrei să-l bei este de calitate, toarnă puțin vin într-un pahar și adaugă o linguriță de bicarbonat de sodiu.

Dacă băutura devine de culoare verde-albastră, înseamnă că vinul este natural.

Dar dacă lichidul se deschide la culoare sau rămâne la fel, înseamnă că vinul din pahar nu este de calitate și a fost obținut folosindu-se aditivi și coloranți, conform exquis.ro.

Inițialele BFL de pe eticheta vinurilor din comerț ar trebui să fie un semnal de alarmă

Substanțele sintetice folosite pentru a colora artificial un vin de proastă calitate nu reacționează precum pigmenții din coaja strugurilor, astfel că își păstrează culoarea sau capătă o nuanță mai deschisă, dar nu devin albastre.

Același lucru se poate face și cu vinul alb. Dacă după ce am adăugat bicarbonatul de sodiu, vinul nu-lși schimbă culoarea ori devine lăptos, înseamnă că e preferabil să nu-l bem.

Citește și: Vin, bere sau băuturi spirtoase? Care e benefică pentru sănătate? Una reduce riscul bolilor cardiovascular

Dar cum putem să ne protejăm, totuși, de durerile de cap și banii aruncați pe un vin contrafăcut, înainte de a da banii pe el, când âl cumpărăm din magazine?

În primul rând putem să fim atenți la prețul produsului. De regulă, un vin ieftin se comercializează la rafturi în PET-uri de doi litri (BFL) sau alte ambalaje atipice pentru marii producători de vin și costă mult mai puțin chiar și decât orice vin mediu.

Dacă am pomenit de BFL, trebuie precizat că acesta înseamnă „băutură fermentată liniştit”.

Practic, ea reprezintă un amestec de apă exogenă, alcool etilic, sirop de glucoză, acid citric, îndulcitori şi aromatizanţi naturali sau sintetici, conform adevarul.ro.

Cu toate acestea, producătorii de BFL-uri reuşesc să inducă în eroare consumatorii şi imprimă pe etichete simboluri care amintesc de vița-de-vie sau dau denumiri specifice atractive.

Citește și: Cât alcool poate să bea un șofer fără să riște dosar penal. Explicația medicilor

Partea gravă este că, deși n-au văzut strugurii „la față”, aceste BFL-uri conțin alcool din plin, fiind uneori chiar mai tari decât vinurile adevărate. Deci, consecințele consumării lor pot fi problematice.

Tot un reper pe care-l putem găsi pe etichetă este inscripționarea DOC de pe ea. adică „denumire de origine controlată”, care ne oferă garanţia că avem de a face cu un vin bun.

„Dacă vrem un vin la maturitate deplină pe etichetă va scrie CMD, adică cules la maturitate deplină, iar în cazul în care vrem un vin licoros, siropos, mai dulce, plăcut la degustare, trebuie să căutăm pe etichetă iniţialele CMT, adică cules la maturitate târzie”, explică Valentin Copaci, viticultor din Vrancea, 

Cunoașterea acestor informații, plus testul cu bicarbonat, ne pot scuti de probleme de sănătate nedorite, de cheltuirea uei sume de bani și nici nu ne vom dezamăgi eventualii oaspeți alături de care vrem să bem acel vin.

Mai multe articole din secțiunea Timp liber
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră