Pe 1 septembrie începe noul an bisericesc. Însă în această zi este prăznuit și un sfânt care toată viața sa a trăit în post și rugăciune, în condiții greu de imaginat.
El putea să-i vindece pe bolnavi și oferea sfaturi celor ce i le solicitau. Sfântul a locuit o bună bucată de vreme într-o mănăstire. Apoi, într-un puț secat, apoi pe un stâlp înalt unde și-a construit o chilie mică. Însă, în tradiția populară se spune despre acest sfânt că a închis vânturile într-o bute de supărare că i-a murit copilul.
Doar un cocoș a reușit să-l facă să se răzgândească.
Sfântul care a băgat vânturile într-o bute și a trăit pe un stâlp. Este sărbătorit la 1 septembrie
Străbunicii noştri se străduiau să înceapă cu bine toate lucrurile vieţii, fie că era vorba de arat sau de construit o casă. Şi anul trebuia început cu bine, ca să fie un an bun. Deşi au sărbătorit anul nou bisericesc cu mai puţin fast, din cauza Anului Nou din ianuarie, aveau grijă să nu lucreze şi au cinstit amintirea Sfântului Simeon Stâlpnicul.
Se vede din poveştile lor că l-au considerat un stâlp al credinţei, ba, mai mult, un stâlp al lumii, care susţine cerul, să nu se clatine. Aşa se spune că sfântul a trăit toată viaţa stând chinuit, într-un picior, pe un stâlp înalt şi ţinând cu mâinile bolta cerului, să nu cadă. Şi cum cine susţine cerul stăpâneşte şi văzduhul, l-au considerat pe sfânt stăpân al vânturilor...
Există o poveste în tradiția populară. Cică Sfântul Simeon ţinea vânturile într-o bute, din care le lăsa să iasă la vremea potrivită. Dar, când i-a murit singurul copilaş, a fost atât de supărat, încât a vrut să se răzbune.
Citește și: Ce să nu faci de Sf. Alexandru pentru a avea noroc un an întreg. Românii îl sărbătoresc pe 30 august
A închis vânturile şi nu le-a mai dat drumul. Toţi au început să sufere, de căldură prea mare, de mizerie şi boli. Domnul a trimis pe rând toate animalele să încerce să-l înduplece, dar degeaba. A trimis păsările; inutil. S-a dus şi cocoşul:
- De ce nu dai drumul vântului, Sfinte Simeon, nu vezi ce rău e pe lume?
- Nu-i dau drumul, pentru că Dumnezeu mi-a luat copilul.
- Ştii tu câţi copii mi-a luat mie Domnul? Dar eu, când îmi ia un pui, fac altul în loc. Fă şi dumneata aşa!
Sfântul Simeon a început să râdă; s-a înduplecat şi a dat drumul vântului.
Sfântul care a trăit pe fundul unui puț secat apoi pe un stâlp. Și-a alungat mama
Sfântul Simeon Stâlpnicul (390-459) este prăznuit pe 1 septembrie. S-a născut din părinți țărani, în satul Sis, din Asia Mică. A părăsit casa părintească la vârsta de optsprezece ani și a îmbrățișat viața monahală la mănăstirea Eusebona. De aici s-a mutat la Telanissos, unde a trăit că anahoret.
Citește și: Cine este Sfântul Ierarh Teodor Sicheotul, sărbătorit între Izvorul Tămăduirii și Sfântul Gheorghe
Sfântul Simeon Stâlpnicul s-a făcut începătorul unei practici necunoscute până la el, aceea de a se ruga zi și noapte de la înălțimea unui stâlp. De aici a primit și numele de "Stâlpnicul".
Din viața sa aflăm că de două ori a venit mama sa la el, că să-l vadă. Menționăm că stâlpul pe care se nevoia avea șaisprezece metri înălțime. Dar de fiecare dată, necoborand de pe stâlp, Sfântul Simeon Stâlpnicul i-a zis: "Nu mă tulbura, maică. De va voi Dumnezeu, ne vom vedea față către față întru a Sa împărăție."
Sfântul Simeon Stâlpnicul a luptat cumplit cu taberele drăcești, pe care le-a biruit de fiecare dată cu rugăciunea către Dumnezeu. El a lucrat multe și mari minuni, vindecând prin cuvânt și rugăciune pe mulți dintre cei ce zăceau în boli grele. La stâlpul lui veneau oameni de pretutindeni, bogați și săraci, împărați și robi.
Nimeni nu pleca de la Stâlpul Sfântului Simeon neajutorat. Sfântul Simeon le vindeca bolile, le alina durerile sufletului, îi povățuia pe calea vieții, îi certa pe cei care nu credeau drept. El a convins-o pe împărăteasa Eudoxia să se lepede de erezia lui Eutihie, și să creadă ortodox. El s-a nevoit în timpul domniilor lui Teodosie cel Mic, Marchian și Leon cel Mare.
Cum a ajuns Sfântul Simeon la mănăstire
Cuviosul Simeon s-a născut, spre sfârșitul veacului al IV-lea, într-un sat ce se numea Sisan, la hotarul dintre Siria și Cilicia, că fiu al unor părinți creștini, Susotion și Marta, și de mic copil păștea oile tatălui său.
Pe când avea 13 ani, într-o vreme de iarnă, când oile, din pricina zăpezilor mari, n-au fost scoase la pășune, fericitul copil a intrat în biserică, împreună cu părinții săi, fiind Duminica, și a auzit din Sfânta Evanghelie cuvintele Domnului prin care fericește pe cei săraci, pe cei blânzi, pe cei curați cu inima și a întrebat pe un cinstit bătrân: „Ce sunt cuvintele acestea?”.
Astăzi, părți din moaștele sale se găsesc astăzi la Mănăstirile Hilandar și Sfântul Pantelimon, din Muntele Athos, iar în țara noastră la Catedrala din Constanța, la biserica Sfânta Vineri-Pajura din București, și în alte sfinte locașuri.
