Soarele răsare la 05 h 40 m și apune la 21 h 01 m.
Luna răsare la 19 h 37 m și apune la 02 h 52 m.
Sfinții Mucenici Epictet Preotul și Astion monahul sunt sărbătoriți în ziua de 8 iulie.
Sărbătoare 8 iulie. Sfântul care a făcut minuni și a suferit cumplit. A sfârșit tăiat de sabie
Acești doi sfinți mucenici erau din Asia Mică și au suferit martiriu în Sciția Mică (Dobrogea).
Pentru sfințenia vieții sale, Sfântul Epictet s-a învrednicit de darul preoției și a devenit un neobosit propovăduitor al Evangheliei lui Hristos în patria sa, convertind la creștinism mulți locuitori din părțile de răsărit ale imperiului.
Printre cei convertiți a fost și tânărul Astion, ai cărui părinți aveau un rang înalt - tatăl său era guvernator, iar mama sa era fiică de senator.
Epictet preotul și Astion monahul și-au părăsit patria lor și s-au stabilit în Sciția Mică (Dobrogea), în orașul Halmyris (Almiridensis). Aici făceau cunoscută Evanghelia.
Pentru că erau creștini, au fost închiși în temniță la Halmyris și au fost chinuiți cumplit. Văzând însă bărbăția și tăria credinței lor, înțelegând că nu vor fi înduplecați să apostazieze, guvernatorul a poruncit să fie uciși.
Sfântul Mare Mucenic Procopie este pomenit în calendarul creștin ortodox în ziua de 8 iulie.
Sfântul Procopie a trăit în vremea împăratului roman Dioclețian (284-305) și a fost un apropiat al acestuia.
A crescut în Ierusalim; tatăl său, Hristofor, era creștin, iar mama sa, Teodosia, era elină, închinătoare la zei. El nu a fost numit de părinții săi Procopie, ci Neania; Procopie a fost numit mai pe urmă de Însuși Hristos, în timpul botezului.
Hristofor, după nașterea pruncului, s-a dus către Domnul cu sfârșit mucenicesc; iar Teodosia, rămânând văduvă, a crescut pruncul, Neania, în tradiția elină și l-a învățat închinarea la idoli, în care ea însăși era osârdnică slujitoare.
Așadar, ajungând la vârsta bărbatului desăvârșit, tânărul Neania a fost prezentat de mama sa împăratului, pentru serviciul militar. A fost numit guvernator al Alexandriei, cu ordin să-i chinuiască pe creștini.
Sărbătoare 8 iulie. Sfântul care a făcut minuni și a suferit cumplit. A sfârșit tăiat de sabie - Foto: Freepik
Drumul spre Alexandria s-a arătat de la început a fi foarte greu din pricina căldurii mari - călătoreau mai mult noaptea, iar ziua se odihneau.
Într-o astfel de noapte a auzit un glas din cer chemându-l pe numele lui cel dintâi, Neania, și i s-a arătat o cruce luminoasă și a auzit cuvintele: 'Eu sunt Iisus cel răstignit, Fiul lui Dumnezeu'.
Citește și: Religie - Mitropolitul Nicolae, Arhiepiscop al Mitropoliei Ortodoxe Române a celor două Americi
Din acea vedenie minunată, i s-a umplut inima de multă bucurie. În urma acestei întâmplări, s-a întors în Ierusalim (care atunci se numea Aelia Capitolina, cetatea a fost reconstruită sub acest nume de împăratul roman Hadrian). Aici, a mărturisit mamei sale că se închină și crede în Hristos, Fiul lui Dumnezeu.
Mama sa l-a denunțat autorităților că este creștin și a fost chinuit în multe feluri, dar a fost eliberat prin arătarea Domnului și numit Procopie în loc de Neania.
Citește și: Evanghelia veche de 1.500 de ani de care Vaticanul se teme. Ar ascunde mari secrete
Fiind dus la altarul idolilor, prin rugăciunea sa, statuile s-au prăbușit fără ca cineva să le atingă. Văzând minunea, ostașii, tribunii lor și douăsprezece femei de neam bun, împreună cu mama Sfântului Procopie, Teodosia, au crezut în Hristos. Pentru aceasta, ostașilor li s-au tăiat capetele, iar femeile au fost chinuite fără milă.
Sfântul a fost supus la grele și nenumărate chinuri în timpul cărora a săvârșit multe minuni, aflându-și sfârșitul prin sabie.