Recunoașteți personajul? Geloasă pe frumusețea ei, Elena Ceaușescu o pedepsește. Dispare la 42 ani

DE Alex Darvari | Actualizat: 31.08.2023 - 20:42
Recunoașteți personajul? A stârnit gelozia Elenei Ceaușescu - Foto: Arhiva
Recunoașteți personajul? A stârnit gelozia Elenei Ceaușescu - Foto: Arhiva

Una dintre cele mai frumoase actrițe din România a stârnit mânia Elenei Ceaușescu, care o va pedepsi aspru. La 42 de ani dispare din filme și nu va mai reuși să revină nici măcar după căderea comunismului.

SHARE

Despre Violeta Andrei s-a spus că ar fi singura divă autentică din filmul românesc. Va apărea în 60 de filme până la vârsta de 42 de ani, când va stârni mânia Elenei Ceaușescu. Aceasta îi va interzice să mai apară în filme.

Geloasă pe frumusețea ei, Elena Ceaușescu o pedepsește. Dispare la 42 de ani

„În 1965 am jucat în primul lungmetraj, apoi rolurile au venit unul după altul, până în 1972. Atunci a avut loc o întâlnire scurtă cu familia Ceauşescu, eram împreună cu soţul meu. Imediat după ce m-a văzut, soţia dictatorului a început să mă urască. Şi m-a urât toată viaţa, pur şi simplu.

Citește și: Recunoașteți personajul? Cea mai iubită prezentatoare din România împlinește 51 de ani

Pentru mine, Elena Ceauşescu a fost un coşmar care m-a urmărit aproape 20 de ani. În 1988, m-am îmbolnăvit destul de grav şi am fost supusă unei operaţii. Ceauşeasca îi tot repeta soţului meu: «Lasă, dragă, o să moară». Ei bine, n-am murit, a murit ea, în decembrie 1989”, a declarat, pentru Libertatea, Violeta Andrei în anul 2011.

Citește și: Recunoașteți personajul? A lăsat meseria de inginer pentru cea de actor. Toți i-am iubit filmele

Despre ea s-a spus că era o divă autentică. Probabil și pentru că, dincolo de statutul de actriță, făcea parte din lumea bună a nomenclaturii comuniste. Ea era măritată cu Ștefan Andrei, fost ministru de externe.

De două ori interzisă

„Din păcate pentru ea, această exuberanță (din viață n.red.), plus constanța rolurilor frivole a făcut-o să intre în dizgrația absolută a Elenei Ceaușescu...

A avut două perioade de interdicție - o dată în 1973, dar a fost de doar câteva luni, iar apoi, definitiv în 1983. Paradoxal, și aceste interdicții au contribuit la notorietatea ei de divă. În fond, circula zvonul că era prea frumoasă pentru a mai putea juca în filme, se arată în cartea „Diva socialistă. Modele feminine în cinematograful est-european”, a scris cercetătoarea Andreea Ionescu-Berechet într-un studiu despre actrițele din România. 

Cum a debutat

"După primii ani de teatru şi film, când părea că şansa începuse să-mi surâdă - avantajul unor roluri principale interesante la Teatrul Giuleşti şi un prim rol de compoziţie de mare intensitate dramatică în filmul Golgota al lui Mircea Drăgan, a urmat o perioadă foarte critică pentru mine la Teatrul Bulandra. Am hotărât atunci să-mi smulg din suflet meseria pe care o iubeam atât de mult şi m-am pregătit pentru admiterea la Institutul de Arte Plastice, unde am şi intrat la Istoria şi teoria artei.

După câteva luni, regizorul Iulian Mihu, care avea să aibă rolul decisiv în destinul meu cinematografic, mi-a ales o probă de film - probă la care mă dusesem fără nici o urmă de speranţă. Filmându-se în provincie şase luni, n-am mai putut să-mi continui cursurile noii facultăţi. Şi aşa m-am reîntors la prima pasiune", spunea actrița în Almanahul Cinema 1984.

A debutat pe ecrane cu filmul „Golgota” (1966, în regia lui Mircea Drăgan) și, ulterior, a jucat în peste 60 de filme românești.

A încercat să revină în filme după 1990. Ea susține că a fost refuzată după ce soțul său, Ștefan Andrei, a fost închis.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te