Victor Rebengiuc și soția sa Mariana Mihuț s-au întâlnit pe platoul de filmare din „Pădurea spânzuraților”. Liviu Ciulei i-a cerut Marianei Mihuț să joace rolul soției lui Apostol Bolog. Tânărul Victor Rebengiuc îi devenea partener de platou.
”Ne-am întâlnit în 1964, când filmam „Pădurea spânzuraților”. Ea juca rolul logodnicei mele. Era tânără, încă studentă, în ultimul an la institut, drăguță, frumușică. (…) Am avut o tresărire, un fior, un zvâc. A fost un coup de foudre. Mi-a plăcut când am cunoscut-o, am început s-o curtez chiar în timpul filmărilor.(…) Întâmplător am aflat ca eram vecini de bloc. Ne-am propus să ne întâlnim mai des și din chestia asta a ieșit ce-a ieșit”, a spus Rebengiuc.
Citește și: Toma Caragiu, găsit la 6 zile de la cutremur alături de un un bun prieten „îmbrățișați de disperare”
Suntem împreună dintotdeauna
Actorul era căsătorit din 1960 cu actrița Anca Verești. Imediat după întâlnirea de pe platoul de filmare Rebengiuc divorțează. Se căsătorește cu Mariana Mihuț un an mai târziu.
„M-am despărţit de Anca pentru că am întâlnit o altă fată foarte frumoasă, foarte talentată, pe care o chema Mariana Mihuţ. Oricum, relaţiile dintre mine şi Anca se răciseră şi intraseră într-o rutină. Eram căsătoriţi, dar nu mai era dragostea aceea de la început, de pe vremea Institutului. A fost o femeie pe care am iubit-o, o pasiune a tinereţii, însă nu pot să fac un roman de viaţă sau de dragoste. Au trecut peste 50 de ani de când ne-am despărţit. Sunt de atâta vreme căsătorit cu Mariana, încât simt că am fost împreună de la începutul vieţii. Parcă nu a mai fost o altă căsnicie înainte”, a spus într-un interviu.
„Mariana era o tânără studentă când ne-am cunoscut. Cum ar fi putut să nu-mi placă? Era tânără, era frumoasă, era atrăgătoare. Ne-am văzut prima dată în procesul muncii. Făceam parte amândoi din echipa care filma pentru „Pădurea spânzuraţilor“. Eu mai jucasem în câteva filme şi eram deja un actor cunoscut. Primeam scrisori de la admiratoare, de genul: „Deşi sunt buzoiancă, iubesc şi eu artiştii“. N-am răspuns niciodată la genul acesta de scrisori, pentru că nu m-a interesat. Mă deranja confuzia asta care se făcea între actor şi personaj. Nu m-a flatat atribuirea unor calităţi care nu sunt, de fapt, ale mele”, a spus actorul.
Dragoste la prima vedere
„Se pare că ne-am plăcut reciproc, pentru că ne-am căsătorit. Căsătoria noastră civilă a fost în 1965. Tudor, fiul nostru, apărut zece ani mai târziu, în 1975. Ne-am cununat însă religios în 1992, iar naşi ne-au fost pictorul Paul Gherasim şi soţia sa, Lilica. Ne-am cununat religios de dragul fiului nostru, Tudor, care a insistat să mergem în faţa altarului. El ne-a convins că merită să trăim acest act chiar şi după aproape 30 de ani de căsnicie. A avut dreptate. Ne-am cununat la Biserica Stavropoleos şi am trăit unul dintre cele mai emoţionante momente din viaţa noastră”, spune actorul.
Întrebat dacă îi place să joace alături de soția sa, actorul a spus: "Noi acasă nu vorbim nimic despre teatru, despre rolurile noastre. Nu repetăm niciodată, fiecare îşi vede de treaba lui. Când ne întâlnim pe scenă, asta e. Mie îmi place să joc alături de actori talentaţi, trebuie să fac eforturi să mă menţin în ritm cu ea".
Mariana Mihuț, copilărie grea în Basarabia
„Tata a căzut prizonier, a stat nouă ani în Siberia, iar mama n-a mai ştiut nimic despre el. Eu l-am cunoscut de-abia când s-a întors din prizonierat. Acolo tata a învăţat să cânte la chitară…', își amintea actriţa într-un interviu.
S-a întors printre ultimii dintr-un lagăr din Siberia, pentru că n-a vrut să vină cu Divizia Tudor Vladimirescu. (...)Noi ne-am refugiat din Basarabia, la Turnu Severin. Şi câteodată nu venea pensia la timp sau era foarte mică şi bunica făcea mari economii. În casa în care ne refugiaserăm era o plită veche, din pământ, şi bunica făcea cele mai delicioase plăcinte din apă şi din făină şi le cocea pe plită. Şi în casă era o lumină minunată, de la lemnele care ardeau. Iar bunica spunea poveşti. Stăteam toate trei şi mâncam plăcinta asta şi mi se părea absolut minunat. Nu-mi doream nimic altceva. Da, era imediat după război, era foametea.
Dar eu n-am simţit lucrul acesta, nu pentru că am fi avut foarte multe, dar pentru că mă bucuram de ce aveam. Ştiu că odată am mâncat numai morcovi o perioadă. Dar n-a fost nici o tragedie, ni se părea normal. Ştiu că mama se ducea mulţi, mulţi kilometri să facă rost de gaz lampant, ca să-mi încălzească mie laptele”, a povestit Mariana Mihuț pentru ziarulmetropolis.ro
Victor, din mahalaua Bucureștiului
„M-am născut şi am crescut în mahalalele Bucureştiului. N-au existat lucruri care să anticipeze apariţia unui astru nemaiîntâlnit pe lume. Aveam o familie modestă, ne mutam în fiecare an de la o adresă la alta, în case simple. De-abia apucam să ne obişnuim într-o casă, că, după un an, proprietarul spunea: „Chiria vă costă mai mult“, şi atunci, bunicul, care era şeful familiei, umbla să găsească altceva. Urcam frumos mobilele în camion, ne aşezam deasupra şi o luam din loc, de obicei în partea cealaltă a Bucureştiului.
Ne-am mutat pe rând din Dristor în comuna Roşu, de acolo la Chirigiu, de la Chirigiu în Mihai Vodă. Acolo am stat ceva vreme, cât timp am fost student, şi pe urmă am căpătat un apartament lângă restaurantul Perla. De acolo ne-am mutat într-un apartament de lângă Cişmigiu. De aici, de unde locuiesc acum, alături de soţia mea, Mariana Mihuţ, nu mai vreau să mă mut”, a povestit actorul pentru adevarul.ro.
Orfan de tată
Actorul a fost crescut de bunici, după ce părinții s-au despărțit când el avea doar 3 ani. „De multe ori, am simţit lipsa unui tată. Aş fi vrut să fiu apărat, să ştiu că am şi eu un tată, pentru că toţi colegii mei vorbeau de tatăl lor. În cele trei–patru întâlniri pe care le-am avut cu tata, după ce a plecat de la noi, n-am putut să-mi fac o imagine prea clară despre el, să ştiu cine e, cum e. A murit la Stalingrad în 1942”, a spus actorul.
Din întâmplare pe scenă
A intrat la Liceul militar din Predeal ca orfan de război. După desființarea școlii, ajunge la București la o instituție de învățământ cu specializare electrotehnică. Aici, începe să fie actor amator.
„Unul dintre colegii mei mai mari, a venit la mine într-o pauză şi mi-a zis: "Haide, o să joci într-o piesă pe care o pun eu, aicea".
Piesa se numea „Ce i s-a Întâmplat Gherghinei?”. Eu urma să joc acolo un chiabur care voia s-o omoare pe eroină, colaborând cu doftoroaia satului. Am jucat acest rol. Mi-a plăcut. Am jucat de vreo două, trei ori. Şi la un moment dat, după vreo doi ani, un alt coleg îmi spune: "Eu sunt la un Ateneu popular, undeva pe Şoseaua Viilor, în Bucureşti , la echipa de dansuri populare şi la teatru. Aştia au nevoie de un chiabur. Nu vrei să vii să joci chiaburu'?" "Ba vin." Am dat un soi de audiţie în faţa instructorului care punea piesa în scenă ... M-a pus să citesc. Şi, drept urmare, mi-a spus că o să joc rolul principal. Rolul principal se numea Hârbu, se ocupa cu leacuri”, spune într-un interviu pentru „Teatrul azi”
Citește și: De ce s-a speriat Rebengiuc de rolul din Moromeții. Însurat, se îndrăgostește de o colegă de scenă.
În 1952 dă la Teatru și are parte de o comsiei de foc: Nicolae Bălţăţeanu, Gheorghe Storin, Aura Buzescu, Silvia Timică, Ion Finteşteanu, Costache Antoniu, Alexandru Finţi, Irina Răchiţeanu. Din promoţia lui au fost: Silvia Popovici, Sanda Toma, Amza Pellea, Gheorghe Cozorici, Constantin Rauţchi, Dumitru Rucăreanu. La intrarea în Institut, a fost repartizat la clasa Aurei Buzescu.
Este repartizat la Craiova, dar după 6 luni, dă concurs și ajunge la teatrul Bulandra în București.
Victor Rebengiuc și Mariana Mihuț s-au întânit, prima oară, în filmul „Pădurea spânzuraților”. Au rămas împreună pentru restul vieții.
"Înainte de a se apuca Liviu Ciulei de filmul ăsta (n.r. - 'Pădurea spânzuraţilor'), cu vreo doi-trei ani înainte, venise un regizor italian, unul pe care-l chema Glauco Pellegrini, care a adunat toţi actorii tineri care eram în perioada aia în activitate, ne-a chemat la Buftea să facă poze cu noi pentru că el vrea să facă filmul 'Pădurea spânzuraţilor'.
Eram acolo tot tineretul - Iurie Darie, Emanoil Petruţ, Cozorici, Albulescu, Silviu Stănculescu, toţi. L-am întrebat de ce, pentru ce roluri. Mi-a spus că ofiţeri din armată şi alte roluri, după care l-am întrebat şi rolul Apostol Bologa cine o să-l joace? A spus că există un actor francez care o să-l joace. (...) Atunci am zis, nu.
Dacă nu joacă un actor român, eu nu dau nicio probă foto pentru filmul ăsta, eu plec acasă. Au trecut anii şi Liviu (n.r. - Liviu Ciulei) a făcut filmul ăsta. Începuse filmările şi după o lună de la începutul filmărilor mi-a dat un telefon să vin la teatru să stăm de vorbă. (...) El mi-a spus că s-a gândit să joc eu Apostol Bologa. (...) În acel moment pe rol era Şerban Cantacuzino, un om absolut minunat şi un actor bun. (...) Mi se părea potrivit pentru rol dar nu avea suficientă experienţă actoricească şi Liviu era nemulţumit că nu putea să facă faţă rolului", a povestit Rebengiuc.
Câteva repere
Actorul Victor Rebengiuc s-a născut la 10 februarie 1933, la Bucureşti.
A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică ''I. L. Caragiale'' din Capitală în anul 1956, la clasa Aura Buzescu şi Beate Fredanov.
Între anii 1990 şi 1995, a fost rector al Academiei de Teatru şi Film din Bucureşti. A condus Teatrul Bulandra între anii 1996-1998.
Și-a început cariera actoricească pe scena Teatrului Naţional din Craiova, unde a jucat între anii 1956 şi 1957. Primul rol pe care l-a interpretat aici a fost cel al lui Jack Worthing din spectacolul ''Bunbury'' (Ce înseamnă să fii onest), de Oscar Wilde, în regia lui Val Mugur. La Bucureşti, a debutat în 1957, pe scena Teatrului ''L.S. Bulandra'' cu rolul Pierre din ''Nebuna din Chaillot'' şi cu Jimmy din ''Omul care aduce ploaia''.
Între anii 1965 şi 1971, a jucat pe scena Teatrului Mic, iar din anul 1971 a revenit la ''L.S. Bulandra''.
A colaborat cu regizori de teatru de renume: Liviu Ciulei, Dinu Negreanu, Silviu Purcărete, Alexandru Dabija ş.a. Dintre numeroasele piese de teatru în care a jucat amintim: ''Omul care aduce ploaia'', ''Profesiunea D-nei Waren'', ''Cum vă place'', ''Război şi Pace'', ''Un tramvai numit dorinţă'', ''Lungul drum al zilei către noapte'', ''Richard II'', ''O scrisoare pierdută'', ''Teatrul Comic'', ''Danaidele'', ''Colonelul Pasăre'', ''Hamlet'', ''Unchiul Vanea'', ''Căsătoria'' şi ''Inimă de Câine'', în regia lui Yuri Kordonski, ''Ivanov'', regizat de Andrei Şerban, care l-a distribuit pe Victor Rebengiuc în rolul lui Şabelski (unchiul lui Ivanov). În stagiunea 2012-2013, a jucat pe scena Teatrului Naţional în spectacolele: ''Conul Leonida faţă cu reacţiunea'', ''Toţi fiii mei'' şi ''Inimă de câine''.
În 2017, a putut fi urmărit pe scena TNB în piesele ''Regele moare'' de Eugene Ionesco, regia Andrei şi Andreea Grosu şi în ''Umbre'' de Marilia Samper, regia Vlad Cristache. În stagiunea curentă joacă atât în cele două piese de mai sus, cât şi în ''Toţi fiii mei'', de Arthur Miller, în regia lui Ion Caramitru.
A colaborat la radio şi televiziune: ''Pescăruşul'', ''Jocul ielelor'', ''Stâlpii societăţii'', ''Spitalul special''.
A jucat în peste 50 de filme, dintre care amintim: ''Darclee'' (1960); ''Mândrie'' (1961), ''Pădurea spânzuraţilor'' (1964, film premiat la Cannes în 1965); ''Castelul Condamnaţilor'' (1970); ''Zestrea'' (1972); ''Zidul'' (1974); ''Tănase Scatiu'' (1975); ''Profetul, aurul şi ardelenii'' (1977); ''Înghiţitorul de săbii'' (1981); ''De ce trag clopotele, Mitică?'' (1982); ''Moromeţii'' (1986); ''Balanţa'' (1991); ''Cel mai iubit dintre pământeni'' (1992); ''Straniu paradis'' (1995); ''Prea târziu'' (1996), potrivit lucrării ''1234 cineaşti români'' (Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1996).
Au urmat roluri în peliculele ''Niki Ardelean, colonel de rezervă'' (2003), ''Raport despre starea naţiunii'' (2003), ''Un cartuş de Kent şi un pachet de cafea'' (2004), ''Tertium non datur'' (2005), ''După ea'' (2007, r. Cristina Ionescu), ''Nunta mută'' (2008), ''Contra timp'' (2008), ''Medalia de onoare'' (2009), ''Marţi, după Crăciun'' (2010, r. Radu Muntean), ''Tatăl fantomă'' (2011, r. Lucian Georgescu), ''Tuns, ras şi frezat'' (2012), ''Câinele japonez'' (2013). A jucat şi în serialul de televiziune ''La urgenţă'' (12 episoade, 2006-2007).
