Originară dintr-o influentă familie italiană și născută la Constantinopol în prima parte a secolului al XVI-lea, Ecaterina Salvarezzo a fost domnitoare a Țării Românești timp de șase ani, perioadă în care țara a cunoscut o dezvoltare remarcabilă.
Povestea italiencei care a devenit prima regină din istoria României
Ea provenea dintr-o familie siciliană care avea mare influență la Constantinopol. De altfel, Ecaterina Salvarezzo l-a cunoscut pe viitorul domnitor Alexandru al II-lea Mircea în timpul pribegiei lui la Constantinopol, unde era exilat din cauza unui conflict cu unul dintre frații săi.
Citește și: Cuza, în pat cu amanta în noaptea când a pierdut tronul. I-a făcut doi copii, soția i-a înfiat
„Întâlnirea cu Ecaterina Salvarezzo i-a schimbat practic destinul lui Alexandru al II-lea Mircea. Cei doi s-au plăcut foarte repede și s-au căsătorit în anul 1558 la Pera, iar după câțiva ani au mers în Țara Românească.
Șansa de a urca pe tronul Țării Românești în primăvara anului 1568, când Doamna Chiajna, mama domnitorului Petru cel Tânăr, a căzut în dizgrația turcilor. Iar sultanul Selim al II-lea, a hotărât ca în Țara Românească să fie un nou domnitor. Iar aici a contat și influența familiei Ecaterinei Salvarezzo la Constantinopol”, explică profesorul de istorie Constantin Vasilescu, potrivit adevărul.ro.
S-a convertit la ortodoxism și a înființat prima tiparniță din București
Atunci când soțul său a fost înscăunat Domn, a fost nevoită, ca Doamnă a Țării Românești, să treacă la ortodoxism. A ctitorit Mănăstirea Slătioarele din Ocnele Mari. În 1573 a înființat, împreună cu domnitorul, prima tiparniță din București, la Mănăstirea Plumbuita.
Când fiul ei, Mihnea al II-lea, încă minor, a fost înscăunat Domn în Țara Românească de către sultanul Murat al III-lea, ea a condus țara, în calitate de regentă, timp de șapte ani (între 1577-1583).
Citește și: Domnitorul român care a avut cele mai multe neveste: Și-a luat de soție inclusiv o verișoară
Era o perioadă grea, plină de intrigi și pretendenți la tron, țara aflându-se sub suzeranitate otomană și domnitorii fiind la bunul plac al Porții Otomane, după cum reiese dintr-o scrisoare trimisă în 24 februarie 1578 de Doamna Ecaterina surorii sale, Maria Fabrizio, încercând să o convingă să nu vină în Țara Românească:
„Ești adevărat sora mea, ești sângele meu și te iubesc și te doresc, dar locul acesta nu suferă ca eu de atâta vreme să mă port după ritul grecesc… și acum Domnia Ta să vii să mergi la o biserică frâncă și noi pe de altă parte la altă biserică grecească.
E rușine și ne disprețuiește lumea. Aici sunt locuitorii oameni sălbatici, nu sunt ca la Constantinopole și Pera unde sunt amestecați grecii și frâncii la un loc și iarăși, pe de altă parte, această țară nu e moștenirea noastră; azi suntem, mâine nu suntem, după voia lui Dumnezeu, și ne aflam în mâna turcului și nici noi nu știm unde vom fi până la capăt.”
A fugit în exil
Numai că în 1583 același sultan Murad al III-lea a decis mazilirea lui Mihnea al II-lea, pe locul său fiind pus pe tron Petru Cercel.
După mazilirea fiului ei, în august 1583, întreaga familie s-a retras la Constantinopol, fiind exilată mai întâi în insula Rhodos, apoi la Tripoli, pe coasta Africii de Nord (1584 – 1585).
Ecaterina Salvarezzo a trebuit să plece la Tripoli, în Libia, acolo unde a și murit, în 1590, potrivit enciclopediaromâniei.ro.
