Povestea de coșmar a lui Mircea Solcanu, la 50 de ani: I-a recidivat tumora, va orbi, 1.280 lei pensie
Fostul prezentator TV Mircea Solcanu trăiește o poveste de coșmar. În 2012, i-a fost salvată viața de o operație pe creier pentru extirparea unei tumori, dar a rămas parțial surd. Acum, aceasta a recidivat și va orbi. Iar financiar trebuie să se descurce cu o pensie de 1.280 lei.
În urmă cu aproape 15 ani, Mircea Solcanu se număra printre cei mai apreciați prezentatori TV. Alături de Cabral, acesta avea o emisiune la Acasă TV, care s-a bucurat de un real succes.
Dar a decis să se retragă din lumina reflectoarelor, din cauza unei tumori pe creier.
În 2012, acesta a fost supus unei intervenții chirurgicale dificile, realizate la Viena, care i-a salvat viața, dar i-a afectat auzul la urechea dreaptă.
După acea perioadă, fostul prezentator spera că a depășit momentul critic. Însă, în urma unor investigații recente, medicii au confirmat că tumora a reapărut.
Povestea de coșmar a lui Mircea Solcanu, la 50 de ani: I-a recidivat tumora, va orbi
Ajuns la 50 de ani, Mircea Solcanu spune, însă, că nu își mai dorește o nouă operație, chiar dacă, treptat va orbi.
„Nu mi-e frică. Am obosit să mă tot duc la doctor. Nu mai am chef să mă duc la niciun doctor. Poate va trece perioada asta.
Teamă nu îmi este. Știu la ce să mă aștept. Am mai fost acolo, n-am așa mari temeri. Nu știi ce se petrece cu tine. Te adorm.
Riscul e de 50 – 50 să mă piardă. Și semnezi înainte. Poți rămâne fără mimică.
Iar acum, pentru că a înaintat tumora, începe să-mi apese pe nervul optic și rămân și orb. Deja mă pregătesc”, a explicat Mircea Solcanu, potrivit Viva.ro.
Citește și: Cântăreața uitată. Simona Cassian, diva absolută a anilor 50. A murit în brațele soțului, George Grigoriu
„E o tumoră benignă. Nu e cancer. Totuși, e important și lucrul ăsta. S-a refăcut tot benignă. Nu conține celule canceroase.
Nu este ceva de natură oncologică. Nici nu mai apucam atâția ani dacă era așa.
Un singur doctor mi-a zis că e foarte rară tumora mea. Mi-a zis că în comunitățile închise apare. Nu știu care sunt alea”, a mai povestit acesta.
Mircea Solcanu trăiește dintr-o pensie de 1.280 lei
Fostul prezentator TV a mărturisit, la începtul anului 2026, că îi este dificil să se descurce din pensia de handicap mediu, în valoare de 1.280 de lei.
„Pensia mea este de 1280 lei. Am noroc că unele tratamente sunt gratuite (...)
Când vreau să strâng bani, mănânc mai puțin.
Da. Așa îmi adun bani. Într-adevăr am făcut eforturi timp de doi ani de zile să adun bani. Acum vreau să îmi cumpăr un televizor. Deci, uită-te că se poate și strânge.
Pe cuvântul meu. dacă te gospodărești într-un fel așa… reușești!”, a declarat Mircea Solcanu pentru Viva.ro.