FBI a pus o recompensă de 10.000 $ pe capul unui român care a legat și a șantajat o milionară în SUA

DE Alex Darvari | Actualizat: 21.08.2022 - 19:24
FBI a pus o recompensă de 10.000 $ pe capul unui român FOTO: PEXELS, Cottonbro
FBI a pus o recompensă de 10.000 $ pe capul unui român FOTO: PEXELS, Cottonbro

Un român aflat pe lista Most Wanted a FBI a fost prins la 15 ani după ce a răpit o milionară din SUA. Individul a injectat-o cu un „virus periculos" şi i-a cerut 8,5 milioane de dolari ca să îi administreze antidotul.

SHARE

Ştefan Alexandru Barabas era pe lista Most Wanted a Biroului Federal de Investigaţii (FBI) din SUA şi chiar avea o recompensă de 10.000 de dolari. Bărbatul, cu dublă cetăţenie ungară şi română, născut la Iaşi, a fost arestat la Budapesta, potrivit unui anunţ al Poliţiei din Ungaria.

Citește și: O polițistă sub acoperire l-a vrăjit pe traficantul Mizdron care vindea cocaină în cluburi de lux

El era căutat de FBI încă din anul 2007, atunci când, împreună cu alţi români, a răpit o milionară din statul american Connecticut, a injectat-o cu o substanţă despre care i-a spus că este un „virus periculos" şi i-a cerut 8,5 milioane de dolari pentru a-i administra antidotul. 

Citește și: Oamenii de încredere ai interlopului oltean Rechinu, asasinați în Mexic. Mafia românească, atacată

Ştefan Alexandru Barabas, Alexandru Nicolescu, Nicolae Herelea, dar şi Emanuel Nicolescu, majordomul milionarei, au intrat în casa milionarei Anne Bass. Românii au intrat în casa femeii şi au legat-o atât pe ea, cât şi pe partenerul ei, apoi le-au injectat o substanţă şi le-au spus că vor muri în 24 de ore, dacă nu le plătesc 8,5 milioane de dolari pentru antidot. Victima avea o avere estimată la câteva sute de milioane de dolari.

A urmat o negociere între milionară şi răpitorii români. Femeia le-a oferit iniţial 50.000 de dolari, iar ulterior 250.000 de dolari. Cu toate acestea, banca a refuzat să achite suma de bani, iar românii au abandonat planul. Ulterior, anchetatorii au descoperit că substanţa injectată era, de fapt, colorant alimentar, notează sursa citată, arată stiridecluj.ro. 

Toţi românii implicaţi au fost prinşi şi condamnaţi la zeci de ani de închisoare, singurul care a reuşit să fugă fiind Barabas. El a fost prins acum la Budapesta şi, cel mai probabil, va fi extrădat în Statele Unite ale Americii.
 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te