vineri 23 ianuarie
EUR 5.0936 USD 4.3572
Abonează-te
Newsweek România

Este infidelitatea cu adevărat ereditară? Povestea femeii care a vrut să afle de ce a înșelat-o soțul

Data publicării: 23.01.2026 • 07:20
Este infidelitatea cu adevărat ereditară? Povestea femeii care a vrut să afle de ce a înșelat-o soțul - Foto: Freepik (Imagine cu rol ilustrativ)
Este infidelitatea cu adevărat ereditară? Povestea femeii care a vrut să afle de ce a înșelat-o soțul - Foto: Freepik (Imagine cu rol ilustrativ)
Cuplu - Foto: Freepik (Imagine cu rol ilustrativ)
Cuplu - Foto: Freepik (Imagine cu rol ilustrativ)

Infidelitatea este o alegere personală sau un tipar moștenit din familie? După ce a descoperit trădarea soțului, o femeie pornește într-o căutare dureroasă a adevărului, încercând să afle dacă infidelitatea se transmite genetic.

Infidelitatea este unul dintre cele mai dureroase și controversate subiecte din viața de cuplu, ridicând întrebări incomode despre loialitate, alegeri personale și influența pe care trecutul familial o poate avea asupra relațiilor noastre.

Este infidelitatea cu adevărat ereditară? Povestea femeii care a vrut să afle de ce a înșelat-o soțul

În urmă cu 12 ani, o femeie a aflat că soțul ei o înșela. Când l-a confruntat, explicațiile lui au fost reci și tăioase: nu era fericit în căsnicie, iar viața de familie „nu era pentru el”. A urmat divorțul, iar ea a rămas mamă singură pentru cei doi băieți ai lor, care aveau atunci doar 2 și 3 ani, relatează Goodhousekeeping

Ani la rând, femeia a ales să păstreze adevărul pentru ea. A vrut ca băieții ei, care au crescut și au devenit adolescenți, să poată avea în continuare o relație bună cu tatăl lor. Totul s-a schimbat însă în urmă cu câteva luni, când actuala parteneră a bărbatului, furioasă din cauza propriei experiențe de infidelitate, le-a spus copiilor adevărul: „Tatăl vostru a înșelat-o pe mama voastră și m-a înșelat și pe mine”.

Citește și Un secret ascuns de 16 ani: o femeie a aflat de amanta soțului la înmormântarea tatălui. Ce a făcut?

Deși ar fi crezut că va simți o ușurare după ce adevărul a ieșit la iveală, femeia a fost cuprinsă de neliniște. Întrebările au început să o macine: este infidelitatea un comportament învățat? 

A început să caute răspunsuri

În căutarea unor răspunsuri, femeia s-a uitat mai întâi la datele statistice. Conform Sondajului Social General din 2022, realizat de Universitatea din Chicago, aproximativ 20% dintre bărbații căsătoriți și 13% dintre femeile căsătorite recunosc că și-au înșelat partenerii. Motivele sunt diverse: furie, stimă de sine scăzută, sentimentul de neglijare sau pur și simplu, oportunitatea.

Cercetările au dus-o apoi către un studiu din 2014 realizat de expertul Brendan Zietsch, care a analizat comportamentul gemenilor identici și al fraților. Rezultatul a fost surprinzător: gemenii identici, care împărtășesc același ADN, aveau rate similare de fidelitate, spre deosebire de frații non-identici. Concluzia: există o componentă genetică.

Cuplu - Foto: Freepik (Imagine cu rol ilustrativ)
Cuplu - Foto: Freepik (Imagine cu rol ilustrativ)

Contactat de femeie, Brendan Zietsch a explicat că genele pot influența probabilitatea de a înșela, dar nu într-un mod determinist.

„Dacă părinții tăi au fost infideli, există o probabilitate puțin mai mare să fii și tu, dar doar puțin”, a spus el. Estimarea sa este că genele și mediul contribuie aproximativ în mod egal la acest comportament.

Cu toate acestea, specialiștii subliniază că mediul și experiențele din copilărie joacă un rol crucial. Sandra Harewood, consilier psihoterapeutic din Marea Britanie, afirmă că nu există dovezi clare că infidelitatea se transmite automat de la părinți la copii. În schimb, copiii care cresc în medii cu tipare relaționale nesănătoase pot avea un risc mai mare de a le replica la maturitate, mai ales dacă nu au avut ocazia să-și proceseze emoțiile.

Citește și Un avocat de divorț spune ce meserii au cei care înșală cel mai des. Semne că partenerul e infidel

O perspectivă similară oferă și Rick Reynolds, terapeut de familie din Texas, care recunoaște că el însuși a fost infidel. După ce copiii săi au aflat adevărul, dialogul deschis și asumarea greșelilor au fost esențiale pentru vindecare. Reynolds susține că trauma, mai mult decât genetica, poate crea o „cale inconștientă” spre infidelitate, dar aceasta poate fi întreruptă prin comunicare și responsabilitate.

Inspirată de aceste sfaturi, femeia a decis să vorbească deschis cu băieții ei. Le-a spus cât de dureroasă a fost trădarea, dar și cât de mult a muncit pentru a merge mai departe. A ales să-și prezinte povestea nu din postura de victimă, ci ca un exemplu de reziliență. Mai ales, i-a asigurat că infidelitatea nu este un destin scris în ADN.

Răspunsul unuia dintre băieți a fost simplu și liniștitor: „Nu-ți face griji, mamă. N-am crezut niciodată că e așa”. Un final care sugerează că, dincolo de gene și statistici, alegerile personale și modelele sănătoase pot face diferența.

Mai multe articole din secțiunea Timp liber
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră