Se știa deja cu multe, multe secole în urmă că sunt necesare anumite proceduri pentru sterilizarea și conservarea organismului. Odată cu dezvoltarea istoriei omenirii, s-au schimbat obiceiurile de îmbălsămare , pentru care uneori - cu ochii și cunoștințele de astăzi - au fost folosite tehnici uluitoare.
Grecii antici, de exemplu, se așteptau ca eroii lor să-și păstreze „forma” așa cum au făcut-o în viață și în moarte. De aceea au încercat să păstreze cât mai mult posibil cadavrele în stare naturală, fără nicio intervenție artificială.
De ce a fost transportat trupul lui Alexandru cel Mare în miere. Manipularea cadavrelor, un mister
În schimb, alte civilizații au dezvoltat diverse metode de conservare pentru a întârzia descompunerea organismului, sau cel puțin pentru a-i modera efectele.
De exemplu , conservarea în oțet, vin și băuturi spirtoase mai tari a fost larg răspândită în mai mult de o cultură : un bun exemplu este cazul amiralului britanic Lord Nelson, al cărui trup a fost adus înapoi în Anglia într-un butoi de coniac după moartea sa la Trafalgar.
Și trupul regelui macedonean Alexandru cel Mare a fost transportat înapoi din Babilon în Macedonia într-un rezervor plin cu miere.
Egiptul, leagănul științei îmbălsămării
Știm încă de la lecțiile de istorie din școala elementară că începuturile îmbălsămării sunt legate de Egiptul antic . Acest lucru poate fi explicat, printre altele, prin faptul că elementul central al religiei egiptene era credința în nemurire, care s-a împletit cu învierea fizică a trupului.
În lumea credințelor egiptene, o persoană putea fi înviată doar dacă corpul său era păstrat, așa că s-a acordat o atenție deosebită îmbălsămării . La început, trupul era învelit în pânză și îngropat cu cărbune și nisip, departe de apa Nilului, pentru a putea rămâne „intact” mult timp.
Citeşte şi: „Cina cea de Taină” , pictura ce nu trebuia să mai existe. Lucrarea, subiect de scandal la Olimpiadă
Deoarece corpul trebuia să fie suficient de atractiv pentru a atrage sufletul înapoi, îmbălsămătorii de înaltă calificare au avut mare grijă să-l păstreze.
Deși se crede că tehnicile de îmbălsămare au atins apogeul în perioada Noului Regat, î.Hr. Ele au fost realizate între 1738 și 1102, cea mai precisă descriere a diferitelor metode a fost dată de istoricul grec Herodot din secolul al V-lea î.Hr.
Cea mai complicată procedură, folosită inițial pe cadavrele regilor, presupunea proceduri chirurgicale.
După îndepărtarea creierului, intestinelor și a altor organe vitale, acestea au fost spălate în vin de palmier și apoi așezate în vaze pline cu ierburi, cunoscute sub numele de vase de canopus.
Cavitățile corpului au fost umplute cu pulbere de smirnă și alte rășini și parfumuri aromatice, inciziile au fost cusute împreună, iar corpul a fost acoperit cu bicarbonat de sodiu până când a fost complet uscat.
Apoi a fost spălat ușor, înfășurat în înfășări de bumbac, înmuiat într-o substanță lipicioasă și în cele din urmă pus într-un sicriu și îngropat. Alte popoare timpurii au folosit și tehnici avansate.
Citește și: Cine a fost domnitorul ai cărui toți cei cinci fii au ajuns pe tron? De ce i s-a spus „cel Mare”?
Imbalsamarea sofisticata a fost folosita de alte popoare timpurii in afara de egipteni: arheologii au gasit si dovezi ale unor tehnici avansate in locurile de inmormantare ale indienilor Paracas din Peru, dar indigenii din Insulele Canare au folosit si metode similare cu cele ale egiptenilor.
Triburile Jívaro din Ecuador și Peru au ars trupuri îmbălsămate pe focuri la temperaturi scăzute pentru nemurirea liderilor lor. Poate fi surprinzător, dar în cealaltă parte a lumii, și chiar și astăzi în Tibet, se mai folosește procesul de a pune cadavrul într-o cutie mare umplută cu sare și de a-l lăsa să stea timp de trei luni până devine mumie .
A fost etichetat ca un obicei păgân în creștinismul timpuriu
Procedura de îmbălsămare a vechilor babilonieni, sumerieni și greci nu a fost foarte complicată, aceste popoare tratau corpul cu unguente și mirodenii parfumate, precum și parfumuri .
Dintre antici, doar romanii foloseau îmbălsămarea internă. Deși există dovezi ale îmbălsămării din creștinismul timpuriu, atât conservarea trupului, cât și incinerarea au fost respinse ca un obicei păgân.
Era o procedură costisitoare în Evul Mediu
În Evul Mediu, nu s-a înregistrat un progres real în îmbălsămare, deoarece în acest moment erau mulțumiți de metoda egipteană. Chiar dacă oamenii de atunci își puteau permite, deoarece „îngrijirea” corpului după moarte era destul de costisitoare.
Citește și: Care fiică de domnitor a ajuns sultană? A fost soția nepotului lui Suleyman Magnificul
A costat o grămadă de bani să cumpărați mirodenii, unguente și ceară scumpe, ca să nu mai vorbim de taxele îmbălsămatorilor calificați . În lipsa unei variante mai bune, s-au mulțumit astfel cu fâșii de pânză înmuiată în ceară.
În timpul Renașterii, s-a acordat mult mai multă atenție examinării corpului uman, așa că a devenit importantă experimentarea diferitelor conservări. Leonardo da Vinci , de exemplu, a studiat cel puțin o jumătate de sută de cadavre disecate și, mai mult, a dezvoltat și o metodă de injectare intravenoasă pentru a le conserva.
