Cine este românca ce a fost furată de Premiul Nobel? Poate că numele ei ar fi fost mult mai cunoscut dacă ar fi primit prestigioasa recunoaștere a descoperirior sale. Dar, victimă a unui adevărat furt științific, cercetătoare născută în București s-a putut mândri cu faptul că a realizat prima ploaie artificială din lume.
Cine este românca ce a fost furată de Premiul Nobel? A realizat prima ploaie artificială
Probabil că numele ei nu vă spune mare lucru. Ștefania Mărăcineanu. Ar putea fi o eroină a Războiului de Independență sau a Primului Război Mondial, după cum ar fi putut fi numele unei atlete din ziua de azi.
De fapt, este vorba o chimistă şi fiziciană română de renume internaţional, care a formulat teorii despre radioactivitate, radioactivitatea artificială şi procedeul de declanşare artificială a ploii.
S-a născut la data de 17 iunie 1882, la ora 21:00, la Bucureşti, într-o casă din strada Fundătura Câmpului nr.19 (astăzi, str. Luncşoara), suburbia Sf. Ioan Moşi, una dintre cele 25 de suburbii ale sectorului, foarte aproape de Şoseaua Ştefan cel Mare.
În actul nr. 680, Ştefania Mărcineanu (pentru că aşa a fost ea înregistrată prima dată) este înregistrată ca fiind de religie ortodoxă, fiica naturală a Sevastiei, de profesie “manageră”, în vârstă de 20 de ani.
Prin ordonanţa nr. 9573 din 22 mai 1940, Tribunalul Ilfov Secţia III Contencios Civil va corecta actul de naştere, la cererea Ştefaniei, înscriind numele cu care o cunoaştem astăzi Ştefania Mărăcineanu, conform stefania-maracineanu.ro.
A avut o copilărie grea, despre care se cunosc puține amănunte, neplăcându-i să vrbească despre acea perioadă a vieții sale.
Citește și: Cine e românca ce a luat Premiul Nobel pentru cel mai mare experiment din istorie? Neștiută în țară
A urmat cursurile Școlii Normale „Elena Doamna” din București, pe care le-a terminat în anul 1899.
La Azilul „Elena Doamna”, Ștefania a fost înscrisă în Foaia matricolă a clasei a IV-a primare, în anul școlar 1892-1893, la nr. 122, ca orfană, mai menționează sursa citată, ceea ce poate explica discreția sa despre acea perioadă.
În 1910 a absolvit cursurile Facultăţii de Ştiinţe Fizico-Chimice, profesând apoi la Şcoala Centrală din Bucureşti.
În anul 1922 a plecat la Paris, cu o bursă din partea Ministerului de Științe din România, pentru a urma cursurile de radioactivitate susținute de savanta franceză de origine poloneză Marie Curie la Institutul Radiului din capitala Franței.
Ștefania Mărăcineanu, geniala chimistă română privată de Premiul Nobel - Foto: arhiva
Doi ani mai târziu, la 26 mai 1924, și-a susținut la Universitatea Sorbona lucrarea de doctorat cu titlul „Recherches sur la constante du polonium et sur la pénétration des substances radioactives dans les métaux” pentru care a primit calificativul „Tres Honorable”.
Obiectul tezei îl constituia determinarea constantei de dezintegrare a poloniului, având în vedere că valorile măsurate până atunci variau într-o gamă prea extinsă, şi a cauzelor care contribuie la această dispersie a măsurătorilor.
Experimentele pentru lucrare au fost realizate sub coordonarea directă a lui Marie Curie, care, de altfel, a fost prezentă în sală la susținerea tezei de doctorat a româncei.
În teză, Ștefania Mărăcineanu a formulat diverse teorii care au uimit lumea academică, dar au stârnit și multe controverse în comunitatea științifică în ceea ce privește domeniul radioactivității.
Premiul Nobel cuvenit româncei a fost luat de fiica lui Marie Curie
De exemplu, atunci când a încercat să răspundă la una dintre întrebările puse de mentorul său şi preşedinta comisiei de doctorat: „de unde provin variaţiile timpului de dezintegrare a poloniului?”, explicaţia oferită, cum că radiaţia solară ar fi fost cea care ar fi condus la acea creştere sesizată în radioactivitatea emisă de plumb, nu a fost îmbrăţişată şi de Marie Curie.
Totuși, dovadă a recunoştinţei deosebite faţă de dascălul său, Ştefania îi acordă marii savante prima dedicaţie din deschiderea tezei: „Doamnei Curie, Dovadă a admiraţiei şi recunoştinţei respectuoase”.
Citește și: Cine a fost primul român care a ajuns în SUA? Prieten cu marele inventator Benjamin Franklin
Două pagini mai departe, în introducerea la disertaţie, ea continua: “Înainte de a începe expunerea acestui memoriu să-mi fie permis să exprim faţă de Doamna Curie profunda mea recunoştinţă şi dovada unei respectuoase şi mari afecţiuni.
După aceşti ani de studiu petrecuţi alături de ea, voi păstra amintirea de neuitat a geniului şi bunătăţii sale”, scria Ștefania, după cum mai notează sursa citată.
Mai există o dedicație - foarte importantă pentru ceea ce avea să urmeze - pentru fiica lui Marie Curie, Irene, care a lucrat și și-a susținut propria teză de doctorat aproximativ în acelați timp cu Mărăcineanu
„Îi adresez domnişoarei Irene Curie expresia deosebitei mele prietenii şi călduroasele mele mulţumiri pentru sfaturile sale şi interesul sincer manifestat faţă de aceste lucrări”.
Faptul că a inclus această dedicaţie poate fi explicat nu numai prin poziţia deosebită pe care a avut-o Irene Curie, ca fiică a celei care a îndrumat-o atent pe Ştefania în această perioadă, dar şi urmare unei colaborări apropiate între cele două.
Faptul e uşor de constatat din subiectele pe care le-au abordat cele două doctorande în lucrările prezentate în faţa Academiei de Ştiinţe, disertaţiile fiecăreia având loc la doar 10 luni distanță.
Irene Joliot-Curie a fost beneficiară, alături de soțul său, a laurilor pentru descoperirile făcute de românca Mărăcineanu - Foto: arhiva
În anul 1924 Ştefania Mărăcineanu se întoarce în ţară pentru scurt timp, la 1 ianuarie 1925 fiind numită asistentă suplinitoare la Laboratorul de Gravitate, Căldură şi Electricitate din cadrul Catedrei cu acelaşi nume.
Laboratorul era condus de Christache Musceleanu, fostul ei coleg de facultate. Profesorul Dimitrie Bungeţianu, şeful acestei catedre, îi promite tot sprijinul pentru a înfiinţa un laborator pentru studiul radioactivităţii.
Pe lângă faptul că Ştefania fusese una dintre elevele sale la Facultatea de Ştiinţe, Bungeţianu mai avea şi un alt interes profesional fizica atmosferei terestre şi meteorologia.
Astfel, în iulie 1925, tănăra savantă pleacă din nou la Paris unde colaborează cu faimosul astronom Frances Deslandes, pentru observatoarele din Meudon și Paris, examinând efectele radiației solare în ce privește substanțele radioactive.
Aici, are ocazia ca prin experimente repetate să-și verifice teoria sa despre influența radiației solare asupra radioactivității plumbului, lucru conformat și de un laborator din Amsterdam, care s-a temut, însă, să tragă o concluzie favorabilă româncei.
În 1929, Ștefania s-a întors în România şi a devenit colaboratoare a profesorului Dimitrie Bungeţianu la Universitatea din Bucureşti. În această perioadă, cu ajutorul profesorului Bungeţianu, ea pune bazele predării radioactivităţii în România.
În 1931, a realizat prima ploaie artificială din lume
În acest sens, va începe să adune echipamente, inclusiv cumpărate din bani proprii, pentru Secţia de radioactivitate a Laboratorului de Gravitate, Căldură şi Electricitate, practic primul laborator de radioactivitate din Romania.
Citește și: Singura autoare româncă care ia Premiul Nobel, intimidată de Securitate. E obligată să plece în RFG
Odată cu revenirea în ţară Ştefania îşi va relua cariera didactică, atât în învăţământul secundar, unde îşi păstrase titularizarea, cât şi în învăţământul superior, la Facultatea de Ştiinţe a Universităţii din Bucureşti, acolo unde obţinuse un post de asistent în 1925, când revenise pentru scurt timp în ţară.
De asemenea, îşi prezintă şi publică teoriile sale privind efectul radiaţiei solare asupra radioactivităţii atât la Academia Română cât şi în Buletinul de Ştiinţe Fizice.
Cum una dintre preocupările deosebite ale Ştefaniei a reprezentat-o şi legătura dintre radioactivitate şi meteorologi, ea experimentează, cu ajutorul profesorilor Bungenţianu şi Nicolae Vasilescu-Karpen, o metodă de declanşare a ploilor artificiale prin dispersarea de săruri radioactive în nori.
Astfel, din punct de vedere istoric, prima ploaie artificială a fost provocată în Bărăgan, în vara secetoasă a anului 1931, prin lansarea din avion a unor săruri radioactive.
Cel care a pilotat avionul din care s-au lansat sărurile radioactive nu a fost altul decât pilotul Constantin „Bâzu” Cantacuzino, care avea să devină asul aviaţiei române în Al Doilea Război Mondial.
Datorită rezultatelor obţinute, Ştefania Mărăcineanu a primit sprijin din partea guvernului francez şi a repetat aceste experienţe, cu relativ succes, în Algeria, în anul 1934.
Aceste experienţe au fost pe larg comentate şi apreciate de comunitatea ştiinţifică, reprezentând ulterior punctul de plecare în cercetarea din acest domeniu. Cercetările chimistei române au continuat până la declanşarea celui de-Al Doilea Război Mondial, când au fost sistate.
Ulterior, prima ploaie artificială în scopuri militare a fost provocată în anul 1963 de către armata americană în Vietnam, iar în anul 1966 tot americanii au provocat ploi torenţiale cu urmări dezastruase pentru provinciile din nordul Laosului.
Dar, între timp, Ștefania Mărăcineanu a primit o lovitură dură și nedreaptă tocmai de unde se aștepta mai puțin.
În anii ’30, soţii Irene (fiica lui Marie Curie și colaboratoare a Ștefaniei la Institutul condus de mama sa) şi soțul ei, Frederic Joliot-Curie explicau fizic şi prin modelare matematică radioactivitatea artificială.
Aceasta le aduce, în anul 1935, Premiul Nobel pentru Chimie, fără ca prioritatea în materie a Ştefaniei Mărăcineanu să fie menţionata în vreun fel.
Ei au folosit întreaga muncă a româncei privind radioactivitatea artificială pentru a obţine acest premiu, fără ca măcar să-i menţioneze numele.
În 1936, Ștefania Mărăcineanu i-a scris marii fiziciene austrice, Lisei Meitner - cea care, printre altele, a explicat pentru prima oară fisiunea nucleară - exprimându-şi dezamăgirea că Irene Joliot-Curie, fără ştirea ei, a folosit mare parte din munca sa, în special cea legată de radioactivitatea artificială, în lucrarea pe baza căreia primise Nobelul.
Culmea este că însăşi Irene Joliot-Curie recunoaştea, în 1934, că descoperirea pentru care ea urma să primească Nobelul era deja cunoscută de fapt de 11 ani.
„Ne amintim că savanta româncă a anunţat în 1924 descoperirea radioactivităţii artificiale”, preciza Irene pentru ziarul austriac Neues Wiener Journal, apărut pe data de 5 iunie 1934, scrie adevarul.ro.
Dezamăgită de atitudinea fiicei mentorului săi, Mărăcineanu s-a concentrat, după cum am menționat pe efectele benefice pe care ploaia artificială le poate avea asupra vieții oamenilor, mai ales în zonele secetoase.
Dar, probabil ca efect al muncii cu materiale radioactive, Ștefania Mărăcineanu s-a îmbolnăvit de cancer şi a murit la data de 15 august 1944, la vârsta de 62 de ani.
A lăsat în urma sa o moștenire deosebit de valoroasă, dar puțin cunoscută inclusiv în România, precum și gustul amar al unei nedreptăți, al unui veritabil furt științific ce a privat-o de obținerea Premiului Nobel.
