Care a fost cel mai bețiv domnitor al Moldovei? N-a intrat în istorie pentru fapte de vitejie ori războaie duse contra turcilor. Dar acest personaj aparte, în ciuda prieteniei sale cu licoarea dumnezeiască de pe plaiurile moldave, a fost foarte apreciat și de boieri, dar și de oamenii simpli, care au plâns la moartea sa.
Care a fost cel mai bețiv domnitor al Moldovei? De ce l-a plâns poporul când a murit?
Multe personaje s-au perindat pe tronul Moldovei, dar figura lui Dabija Vodă este una aparte. Nu pentru că ar fi fost un voievod aprig și ar fi purtat bătălii remarcabile.
Și nici pentru că ar fi fost ca mulți dintre aceia carte au domnit doar câteva luni ori săptămâni, astfel încât abia de au fost reținuți de istorie.
Dar Dabija Vodă a rămas în memoria posterității drept cel mai bețin domnitor al Moldovei. e trăgea din neam de boieri cu moșii întinse și viță de vie cultivată din belșug.
Citește și: Cine a fost „Papură Vodă”, domnitor la numai 16 ani ? De ce a fost supranumit așa? Cum a sfârșit?
A domnit între 1661 şi 1665. Remarcabil, în această perioadă, în ţară a fost linişte, iar domnitorul petrecăreţ s-a bucurat de sprijinul boierilor.
El a rămas în istorie prin prisma portretelor făcute de Nicolae Iorga, Ion Neculce sau Mihai Eminescu, care îl descriau drept un bun bătrîn beţiv.
Domnitorul Dabija a fost iubit de moldoveni, datorită faptului că era cinstit şi cu bun simţ, însă îi plăcea mult şi paharul. .
În luna septembrie a anului 1661, după moartea bruscă a lui Ștefăniță Lupu, fiul lui Vasile Lupu, Eustatie Dabija a fost numit voievod al Moldovei, la propunerea boierilor ţării - partenerii lui de petreceri, de fapt - şi cu acceptul Porţii.
„Venit-au Dabija Vodă în scaunul domnesc la Iaşi, tuturor cu bucurie de bună părere pentru domn bun de boieriu de ţară. Şi era tuturor cu bine. Şi nu era nici un boieriu în prepus sau în minciuni la acest domn, nici ţara nu era împresurată cu dările pre acea vreme“, aşa a descris cronicarul Ion Neculce înscăunarea lui Eustatie Dabija, potrivit moldova-suverana.md.
Cum spuneam, Dabija era cunoscut ca un om bun şi milos, despre care acelaşi cronicar Ion Neculce a spus: „Acest domnu ave obicei, cînd şide la masă şi vide niscaiva oameni săraci dvorind prin ogradă, învăţa de lua cîte doao, trii blide de bucate din masa lui şi le trimete acelor oameni acolo în ogradă, de mînca acei oameni”.
Nu bea vin decât din oale de pământ
Trebuie spus că Vodă nu bea vin decât din oală de pământ, chiar domn fiind, căci el găsea că paharul de sticlă sau de cristal strică gustul vinului.
Eustatie Dabija a fost cel care a introdus o nouă dare, „vădrăria” (de la vadră, ca unitate de măsură), un fel de taxă pe circulația vinului.
El și-a dat seama că din comercializarea licorii lui Bachus se puteau aduna bani buni în visteria țări, iar socoteala a fost corectă.
Citește și: Cine a fost fiul de domnitor care făcea exerciții cu un vițel în brațe? Cum a fost poreclit?
Această nouă sursă de venituri, din vânzarea vinului, putea fi, spre binele obștesc, ușor de impozitat. Cei mai mulți dintre contemporanii lui Dabija Vodă se minunau:
„Cum un domn, care prețuiește atât de mult băutura, nu înțelege că și altora poate să le fie de nevoie?!”
În sensul că, prin vădrărit, vinul se scumpea pentru tot consumatorul obișnuit să treacă zilnic pe la crâșmă.
„Nici un necaz”, le replica Vodă din experiență proprie. „Când să faci un chef pe cinste, cu vin bun pe masă și femeie frumoasă alături, îți dai munca și pe un an”, notează Historia.
Se spune că țara îl iubea pe Eustratie Dabija nu numai pentru „darul” beției. Moldovenii erau mulțumiți, printre altele, și de modul, conștiincios, în care Vodă se achita de prerogativele domnești. Pe timpul lui, devenise un obicei de neclintit ca divanul să se țină de două ori pe zi.
„Să nu cumva să rămână pricini nejudecate!”, își motiva Vodă zelul.
Se spune că pe timpul lui Dabija Vodă nu a rămas nici o pricină nejudecată la timp.
„Veselă a mai fost acea curte a lui Vodă Eustratie – scrie cronica – când, gustându-se din ist Cotnar și din cel Odobești, se încingea cheful de la chindie și ținea până în zori”.
Dabia Vodă a reușit, tot cu ajutorul vinului - dublat de multe pungi cu galbeni - să scape și de mazilire, după ce fusese găsit de turci ca vinovat pentru eșecul din bătălia de la Leva, din 1663, în fața armatei germane.
El a reușit să-l îmbuneze astfel pe Marele Vizir și i-a fost reconfirmată domnia. În stilu-i clasic deja: „Așa stând lucrurile, Vodă Eustratie s-a întors cu alai de la Istambul, intrând victorios în Iașiul lui drag, „continuând să țină ziua divanuri și noaptea să tragă la măsea”.
Voievodul moldovean a fost căsătorit cu Dafina, fiica boierului Mihai Furtună, împreună cu care a avut o fiică.
Citește și: Cine a fost singurul nobil ungur care a ocupat tronul Moldovei? A domnit doar trei luni
Eustatie Dabija a reuşit să îndeplinească ultima dorinţă a voievodului Miron Barnovschi Movilă, aceea de a finaliza construcţia Mănăstirii Bîrnova, din judeţul Iaşi.
Dabija Vodă a murit la 11 septembrie 1665, fiind înmormîntat la Mănăstirea Bîrnova. Dar despărțirea sa de lumea aceasta s-a petrecut exact așa cum ar fi vrut - murind ca un actor pe propria-i scenă.
După un chef de pomină, de nu se mai cunoștea om cu om, „o arteră mai subțire i-a plesnit și Eustratie Dabija Voievod păși liniștit, fără să-și dea seama, în lumea celor drepți”.
Cronicarul Ion Neculce a arătat că domnitorul moldovean a fost îngropat cu mare fast, fiind însoțit pe ultimul drum de toți marii boieri.
De asemenea, norodul l-a condus cu lacrimi în ochi la groapă, tocmai când se culegeau viile atât de aprecizate de domnitor, până la biserica Bârnova – începută de Miron Vodă și terminată de el -,unde a fost înmormântat de un sobor din treizeci de preoți.
Povestea domnitorului Eustatie Dabija l-a impresionat chiar şi pe Mihai Eminescu, care a compus poezia „Umbra lui Istrate Dabija – voievod”.
Versurile acestei poezii demonstrează încă o dată că voievodul Dabija era un mare petrecăreţ:
„Se certe ungurii şi leşii …
Ce-mi pasă mie? La Cotnari
Eu chefuiam cu cimpoieşii,
Cu măscărici şi lăutari
Şi sub umbrarele de cetini
Norodu-ntreg juca şi bea.
Iar eu ziceam:
Să bem, prietini,
Să bem pîn’nu vom mai putea!”.
