Vasiliu Birlic murit la 14 februarie 1970 la Bucureşti, fiind înmormântat în Cimitirul Bellu.
În acel an, Revista „Teatrul” i-a făcut un portret pe care îl prezentăm mai jos.
„A trecut la cele veşnice — şi poate că niciodată expresia n-a sunat mai potrivit — un om care patruzeci de ani a făcut bucuria şi veselia acestui popor.
A încetat din viaţă, şi condeiul meu tremură ezitînd să scrie aceste rînduri şi împotrivindu-se lor; a încetat din viată Grigore Vasiliu Birlic.
Este poate unicul caz din istoria teatrului universal cînd un actor se identifică cu personajul său identificat în acelaşi timp cu o întreagă literatură dramatică şi mai ales cu gustul unui public care l-a răsfăţat. Şi-a început viaţa artistică cu Birlic şi a isprăvit-o tot cu Birlic, existenţa lui însemnînd o imensă paranteză artistică, o formidabilă risipă de energie creatoare, fantezie şi invenţie. Fiindcă Grigore Vasiliu Birlic a fost nu doar ceea ce au crezut unii critici grăbiţi, un caz comic, o forţă nativă instinctuală, ci o imensă personalitate artistică cum se înitîlnesc puţine în viaţa unui teatru. ..
Toţi cei ce mizau pe improvizaţia lui scenică se înşelau.
Grigore Vasiliu Birlic a fost un profesionist exemplar, un pasionat al vieţii teatrale, un spirit viu, neliniştit, într-o efervescenţă necontenită, întreaga lui existenţă nefiind închinată altor satisfacţii decît mulţumirilor pe care i le aduceau scena.
A fost fără îndoială şi ceea ce se numeşte o forţă comică născută.
Am avut prilejul să verific fenomenul pe viu şi la faţa locului în toamna anului 1956, la „Festwalul Goldon de la Veneţia. Teatrul Naţional din Bucureşti s-a prezentat atunci şi acolo cu „Bădăranii”, într-o distribuţie de zile mari. Am avut însă ghinionul să jucăm într-o grădină sub aversele nemiloase ale unei ploi cumplite. Publicul se sculase în picioare gata să părăsească teatrul, în clipa aceea a intrat în scenă Birlic şi deşi juca în româneşte, în faţa unui public care nu înţelegea o iotă din graiu l nostru , în secunda aceea s-a produs miracolul :
Lumea a rămas pe loc, sub umbrele şi ziare, subliniind fiecare vorbă a lui cu hohote de rîs şi tunete de aplauze. Atunci , în acea seară memorabilă am văzut, am trăit în prezenţa unui actor de o imensă forţă de penetraţie şi de impresionare a publicului. Şi încă şi aşa n-am epuizat fizionomia acestui actor fără egal şi i-aş sărăci efigia dacă n-aş vorbi de adânca, răscolitoare a lui omenie.
A murit Spiridon Biserică şi cine altul i-ar putea lua locul în rolurile oamenilor umili, necăjiţi, năpăstuiţi pe nedrept, jigniţi fără pricină, inutil ofensaţi ?
A murit Spiridon Biserică, focarul de iradiere al unei mari simpatii umane, acel actor-fenomen, pe care văzîndu-l o singură dată nu-l ma i uiţi niciodată”, a scris autorul.
A dat de 7 ori la Conservator
Intrat la Conservatorul de Artă Dramatică din Cernăuţi, în 1933 ajunge la Conservatorul din Bucureşti. Grigore Vasiliu a urcat pe scena Teatrului Vesel și obține rolul principal în comedia ” Birlic”. A interpretat rolul funcţionarului Perjoiu. Comedia s-a bucurat de un succes uriaş, iar actorul şi-a căpătat porecla de Birlic după numele piesei.
Fizicul nu se potrivea cu postura unui actor
„Avea un fizic împotriva tuturor canoanelor profesionale. Era un om mărunţel, insignifiant, cu o figură caricaturală. Iar în mijlocul acestei feţe ilare se aflau doi ochi de o infinită tristeţe, doi ochi de câine bătut. Acest contrast crea un soi de tensiune care era însăşi esenţa artei lui. El juca precum un echilibrist care merge pe-o sârmă, atent să ţină această cumpănă fragilă între tragic şi comic. (...) Lawrence Olivier spunea că actorul sculptează în zăpadă... Aşa s-a întâmplat şi cu Birlic:şi-a sculptat în zăpadă marile roluri. El a fost în primul rând actor de teatru”, spunea marele actor Radu Beligan.
„Despre Grigore Vasiliu Birlic se putea bănui ce va ajunge în viaţă: actor de mare talent. O simplă grimasă în liniştea deplină a orei, şi toată clasa izbucnea în hohote de râs, dând peste cap lecţia...
Observaţiile pe care le primea erau făcute cu înţelegere. Profesorii aveau intuiţie, îl şi vedeau pe marile scene, în roluri ce puteau face epocă. Uneori, Birlic ajungea pe mâna directorului George Stino, care-l făcea „săcătură”. Voia să-i dea câteva vergi, dar făptaşul se băga sub masă”, arăta în „Oraşul Muzelor” scriitorul Eugen Dumitriu.
A fost căsătorit de două ori
Grigore Vasiliu Birlic a fost însurat de două ori, prima dată cu actriţa Angela Mateescu, dispărută timpuriu din cauza unei boli necruţătoare.
Birlic a mărturisit că mergea des la cimitir pentru a-i citi ziarul primei sale soții, aşa cum obişnuia să facă acasă când formau o familie fericită. Actorul a suferit foarte mult și îi simțea lipsa.
Cea de-a doua sa soţie a fost tot actriţă, Valeria Nanci, care i-a fost parteneră în filmul ”Titanic Vals” (1964) şi în piesa „Topaze”, de Marcel Pagnol, în regia lui Constantin Dinischiotu, jucată la Naţionalul bucureştean începând cu anul 1968.
Citește și: Joacă milițianul din seria B.D, dar glumele lui deranjează. Alungat, moare singur departe de țară
A jucat 13 personaje din Caragiale.
Aici a fost, pe rând, Crăcănel şi Candidatul în ”D-ale carnavalului”, Spiridon şi Rică Venturiano în ”O noapte furtunoasă”, Brânzovenescu şi Dandanache în ”O scrisoare pierdută”, Coana Efimiţa în ”Conu Leonida faţă cu reacţiunea”, Lefter Popescu în ”Două loturi”, Costăchel Gudurău în ”Telegrame”. Birlic a avut o intensă activitate cinematografică. Printre cele mai celebre roluri s-a numărat Lefter Popescu din ''Două lozuri'', Crăcănel din ''D'ale carnavalului'', Costăchel Gudurău din ''Telegrame'', Spirache Necşulescu din ''Titanic vals'', Jupân Canciano din ''Bădăranii'', Brânzovenescu din piesa ''O scrisoare pierdută".
Citește și: A fost „amanta” lui Toma Caragiu până la moartea actorului. Era „păzită” în turnee de mama sa
O carieră fabuloasă
Grigore Vasiliu Birlic a jucat în numeroase piese de teatru, precum şi în numeroase filme, excelând în roluri în registru comic. După naţionalizarea teatrelor particulare în 1948, s-a întors ca actor la Teatrul Naţional din Bucureşti. A jucat, de asemenea, şi pe scena Teatrului de Comedie din Bucureşti, una dintre piese fiind "Burghezul gentilom" de Moliere (1961).
Majoritatea pieselor lui Caragiale în care a fost distribuit au fost montate pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti de Sică Alexandrescu. A interpretat rolurile Coana Eftimiţa în "Conu' Leonida faţă cu reacţiunea", Crăcănel în "D'ale carnavalului", Iordache Brânzovenescu în "O scrisoare pierdută". A mai jucat în "Doctor fără voie" de Moliere, "Mielul turbat" de Aurel Baranga, "Revizorul" de N.V. Gogol, "Steaua fără nume" de Mihail Sebastian, toate în regia lui Sică Alexandrescu, în "Ultima oră" de M. Sebastian. A jucat, de asemenea, în "Nunta lui Krecinski" de Suhovo-Kobâlin, în piesa "Topaze" a lui Marcel Pagnol şi în "Omul cu mârţoaga" de George Ciprian.
În cinematografie a debutat în anul 1934 în filmul "Bing-Bang" (alături de Stroe şi Vasilache, care semnează şi regia), după care au urmat: "Doamna de la etajul II" (1937), regia Dezideriu Major; "Viaţa învinge" (1951), regia Dinu Negreanu; "Vizita" şi "Lanţul slăbiciunilor" (1952), regia Jean Georgescu; "Arendaşul Român" (1952); "O scrisoare pierdută" (1953), regia Sică Alexandrescu, Victor Iliu (alături de Alexandru Giugaru, Marcel Anghelescu, Ion Finteşteanu); "Directorul nostru" (1955), regia Jean Georgescu (alături de Al. Giugaru, Radu Beligan şi H. Nicolaide); "Două lozuri" (1957), regia Aurel Miheles, Gheorghe Naghi; "D-ale carnavalului" (1958), regia Gheorghe Naghi, Aurel Miheles; "Doi vecini" (1958), regia Geo Saizescu; "Băieţii noştri" (1959), regia Anastasia Anghel, Gheorghe Vitanidis; "Telegrame" (1959), regia Aurel Miheles, Gheorghe Naghi (alături de Ştefan Ciubotăraşu, Alexandru Giugaru, Marcel Anghelescu, Mihai Fotino, Dem Rădulescu); "Aproape de soare" (1960), regia Savel Stiopul; "Bădăranii"(1960), după Carlo Goldoni, regia Sică Alexandrescu, Gheorghe Naghi; "Întâlnirea" (1961), regia Aurel Miheles; "Post-restant" (1961), regia Gheorghe Vitanidis; "Doi băieţi ca pâinea caldă" (1962), regia Andrei Călăraşu; "Lumină de iulie" (1963), regia Gheorghe Naghi; "Paşi spre lună" (1963), regia Ion Popescu-Gopo (alături de Radu Beligan, Florin Piersic ş.a.); "Mofturi 1900" (1964), regia Jean Georgescu; "Titanic vals" (1964) de Tudor Muşatescu, regia Paul Călinescu; "Serbările galante" (1965), regia Rene Claire; "Corigenţa domnului profesor" (1966), regia Haralambie Boroş; "Steaua fără nume" (1966), regia Henri Colpi.
Printre rolurile care l-au făcut celebru se numără Lefter Popescu din "Două lozuri", Crăcănel din "D'ale carnavalului", Costăchel Gudurău din "Telegrame", Spirache Necşulescu din "Titanic vals", Jupân Canciano din "Bădăranii", Brânzovenescu din piesa "O scrisoare pierdută" ş.a. A interpretat, de asemenea, numeroase roluri în piese de teatru radiofonic.
A fost căsătorit de două ori, mai întâi cu actriţa Angela Mateescu, apoi cu actriţa Valeria Nanci, dar nu a avut copii. Cea de-a doua soţie, Valeria Vasiliu Birlic, a jucat alături de soţul ei în filmul "Titanic vals" (1964), precum şi la Teatrul Naţional în piesa "Topaze" (1968) de Marcel Pagnol.
