Adrian Pește are 22 de ani și este fiul lui Florin Pește, unchiul Denisei Răducu și omul care a descoperit-o pe aceasta. Adrian face senzație zilele acestea cu o piesă cântată împreună cu Georgiana Lobonț, intitulată ”Nu mai dau la nimenea” și care se apropie vertiginos de patru milioane de vizualizări pe Youtube.
Adrian Pește a crescut într-o familie unde aproape toată lumea are legătură cu muzica. Tatăl lui a făcut parte din proiectul ”Frații Pește”, la mare modă în anii ’90, iar în prezent, acesta deține o casă de producție care lansează artiști și scoate hituri pe bandă rulantă. Aproape toți unchii și verii lui cântă sau au cântat, cel mai bun exemplu fiind mama Denisei, care a fost solistă într-o trupă de muzică de petrecere locală când era tânără.
Adrian este absolvent al unui liceu de matematică-informatică și a luat bacalaureatul cu o notă foarte mare, 9,40, însă a preferat să vină alături de tatăl lui și să lucreze la studioul acestuia.
Citește și: Justyna Gradek, alias „Kim Kardashian a Poloniei”, îl regretă pe Alex Bodi
El se recomandă drept ”producător muzical”, însă pare să aibă șanse mari să devină și un solist de succes.
„Cel mai important lucru e să ai lângă tine o familie care-ţi înţelege meseria. A fost greu pentru noi din punctul acesta de vedere, dar am avut lângă noi femei care ne-au iubit. Şi asta a contat cel mai mult. Acum mă laud cu doi copii minunaţi, Andreea, care mănâncă muzică pe pâine, deşi nu-i place, şi Adrian, campion la şah şi la matematică. Nu cred că mai contează altceva pe lume când ai asemenea copii!”, a declarat Florin Pește, într-un interviu, relatează wowbiz.ro.