Actrița Ioana Pavelescu despre relația cu Amza Pellea: „Sunt revoltată”. Multă vreme, imaginația publicului larg a fost captivată de presupusa idilă existentă între cei doi mari artiști, relație care ar fi debutat în timpul filmărilor la „Osânda”, probail una dintre cele mai bune pelicule românești din istorie. Dar adevărul, pare-se, este cu totul altul.
Actrița Ioana Pavelescu despre relația cu Amza Pellea: „Sunt revoltată”. Care e adevărul, de fapt?
Ioana Pavelescu a fost considerată una dintre cele mai frumoase și talentate actrițe din România anilor 70 - 80.
S-a născut pe 28 iulie 1949 și a crescut într-o familie de intelectuali. Mama ei a fost actriţa Corina Constantinescu, iar tatăl, Mihai Pavelescu, un cunoscut medic pediatru, nașii lor de căsătorie fiind marele scriitor Liviu Rebreanu și soția acestuia Fanny.
Trăind într-un mediu încărcat de cultură, părinții i-au încurajat pasiunea pentru artă.
Citește și: Ioana Pavelescu face rolul vieții la 28 ani alături de Amza Pellea. Uitată de regizori pleacă în SUA
A debutat în cinematografie la doar 19 ani, în „Pantoful Cenușăresei” (1969), al cunoscutului regizor Jean Georgescu care a zărit-o într-un tramvai și i-a propus să joace într-un film.
A fost căsătorită cu medicul Ion Marinescu, cu care a avut doi copii: Ionuț și Maria, cunoscuta creatoare de modă, potrivit cinemagia.ro.
S-a căsătorit apoi cu cel considerat „fiul adoptiv” al lui Ion Iliescu Mihail Bujor Sion, ambasador al României în Thailanda și consul în multe alte țări, inclusiv SUA.
Au divorțat după două decenii de căsnicie.
Ioana Pavelescu și Amza Pellea au făcut roluri memorabile în „Osânda” (1976) - Foto: Facebook/Studiourile Buftea
Dar, probabil cel mai discutat și controversat episod din viața și cariera actriței a fost relația de iubire pe care ar fi trăit-o cu Amza Pellea.
Cei doi au fost parteneri în neuitatul film „Osânda”, regizat de Sergiu Nicolaescu, care a fost și propunerea României la Premiile Oscar, în 1977.
Ambii artiști au făcut roluri memorabile, pentru Ioana Pavelescu intepretarea Ruxandrei, țăranca de care se îndrăgostește personajul Manolache Preda, jucat de marele Amza, rămânând un punct de referință în cariera sa, dar și pentru cinematografia noastră.
Citește și: Care a fost marea durere a lui Amza Pellea în „Mihai Viteazul”? Adevărul despre vocea sa din film
Dar relația din film ar fi continuat, cu pasiune înflăcărată și dincolo de platourile de filmare, deși Pellea era căsătorit de aproape două decenii cu Domnica, femeia care i-a stat alături din 1958 până la moartea acestuia, în 1983.
În plus, uriașul artist era cu 18 ani mai în vârstă decât tânăra Ioana, care avea 26 de ani în momentul realizării peliculei.
Chiar Amza Pellea ar fi recunoscut și vorbit despre această iubire, într-un dialog avut cu actorul Candid Stoica, pe care cel din urmă l-a consemnat în scris. Întregul interviu poate fi citit AICI.
Acesta a fost adevărul care a dominat, inclusiv presa română, în ultimele decenii, iar acea poveste de dragoste era amintită aproape de fiecare dată când se scria despre biografia marelui actor.
Însă „adevăratul adevăr” - ca să folosim un joc de cuvinte - ar fi cu totul altul, potrivit Ioanei Pavelescu însăși.
Într-un interviu citat de adevarul.ro, aceasta cataloghează respectiva informație drept „fabulația unei minți nefericite”, negând categoric orice idilă cu Amza Pellea.
Ioana Pavelescu, la momentul debutului în film, în „Pantoful Cenusăresei” (1969), alături de marele Jean Georgescu, regizorul peliculei - Foto: Foto: Facebook/Studiourile Buftea
„Acest actor, Candid Stoica, își permite să scrie „amintiri“ despre actori celebri cu care a fost coleg, după ce aceștia au dispărut și nu se mai pot apăra. Urât!
Vasilica Tastaman și Amza Pellea sunt unele dintre victimele acestor mărturisiri ale acestui om, ignorat atât de ei în timpul vieții, cât și de colegii din teatru. Sub umbrela faptului că ei nu se mai pot apăra, se trezesc victime ale scornelilor rușinoase și revoltătoare din cărțile celui despre care vorbim.
Nu am citit și nici nu voi citi vreodată ce scrie acolo un om pe care nu îl respect. Nu a putut fi niciodată o referință pe scenă și atunci încearcă, cum poate, să pătrundă în atenția publicului.
Lamentabil drum și-a ales! Cei care l-am cunoscut pe Amza Pellea știm că era o ființă înaltă spiritual.
Este lipsit total de veridicitate că Amza Pellea s-ar fi mărturisit unei persoane cu care nu avea o relație apropiată.
Povestirea publicată de această persoană este fabulația unei minți nefericite, iar publicarea și republicarea ei de către presă contribuie în mod esențial la întinarea memoriei unui mare artist.
Sunt revoltată pentru mine, pentru Amza Pellea, pentru adevărul în sine!”, a declarat, într-o manieră categorică, Ioana Pavelescu.
Citește și: Recunoașteți personajul? Actrița care a fost iubirea secretă a lui Toma Caragiu. A murit în Suedia
De altfel, cu altă ocazie, actrița a mărturisit că a crescut în preajma cuplului Amza și Domnica Pellea, care se numărau printre prietenii de familie ai părinților ei.
Astfel, se va pune capăt, sperăm, unei speculații nefericite care, e drept, a aprins imaginația publicului larg, dar a și „intoxicat” memoria lui Amza Pellea și imaginea Ioanei Pavelescu.