Senatorul PSD Titus Corlăţean a propus luni, în plen, în contextul deciziei Guvernului de redeschidere a şcolilor, prezenţa fizică a parlamentarilor la activităţile din Camera legislativă superioară, cu respectarea măsurilor sanitare de siguranţă.
PSD va iniţia o moţiune simplă împotriva ministrului Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, a anunţat, luni, senatorul social-democrat Radu Oprea.
Preşedintele USR Iaşi, deputatul Cosette Chichirău, a afirmat că USR PLUS va sigura asigura stabilitatea guvernării locale, în pofida problemelor pe care le au liderii PNL Costel Alexe şi Mihai Chirica.
De circa 20 de ani, lider al sindicatului de la metrou este Ion Rădoi, fost parlamentar PSD și, până în 2010, lider al organizației PSD din Giurgiu. O vreme, Rădoi a condus și sindicatul RATB, deci putea bloca tot transportul în comun din București.
Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, a transmis miercuri seară, după ce proiecte din şedinţa extraordinară au fost respinse că Ilie Bolojan şi Emil Boc ar trebui să ofere falşilor liberali o lecţie despre administraţia publică, acuzând PNL că alături de PSD a deturnat şedinţa.