Premierul Nicolae Ciucă anunţă că miercuri va semna alături de comisarul european pentru Coeziune şi Reforme, Elisa Ferreira, un nou acord de parteneriat, în baza căruia România va beneficia de finanţări de 31 de miliarde de euro.
Ministrul dezvoltării, Cseke Attila, a semnat 18 noi contracte de finanţare în valoare totală de 31,8 milioane de lei, nerambursabili, 14 dintre proiectele finanţate vizând modernizarea infrastructurii şcolare, sociale, sanitare şi rutiere din mai multe localităţi.
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, a anunţat vineri că Guvernul pregăteşte un set de măsuri pentru finanţarea proiectelor de regenerare urbană din fonduri externe nerambursabile.
Cătălin Predoiu, ministrul Justiției, a declarat că proiectele legilor justiţiei, aflate în dezbatere în Parlament, au ţinut cont de avizele Comisiei de la Veneţia şi au fost elaborate şi după consultarea cu partenerii europeni, respectiv cu Comisia Europeană.
Cel mai popular program de finanţare europeană a adus la Iaşi investiţii aproape de pragul de un miliard de lei. Dar nu toate proiectele s-au derulat conform aşteptărilor, iar o serie de probleme au cauzat întârzieri majore în implementare şi chiar rezilieri de contracte.