Un marfar plin cu cereale a sărit de pe șine între Craiova și Caracal. Nouă vagoane au deraiat la trecerea peste un macaz, iar două s-au răsturnat. Traficul feroviar este restricționat în zonă.
Autobuzele electrice „double-decker” care circulă în zona de sud a Londrei au fost trase pe dreapta, după ce unul din vehicule s-a autoaprins în mers și a ars. Incidentul a avut la o oră de vârf pe Wimbledon Hill Road, dar toți pasagerii au fost evacuați în siguranță.
30 de nuntași au ajuns la spital. Podeaua restaurantului s-a prăbușit chiar în timpul petrecerii, când aproximativ 60 de persoane dansau. Clădirea din Toscana în care funcționa localul este o fostă mănăstire, construită în secolul al XV-lea.
Incendiu în sala de plen a Senatului. Senatorii au fost evacuați de pompieri. Iată de la ce a pornit incendiul și ce au declarat cei prezenți în sală.
Alertă, la Târgul de Crăciun din Constanța. Roata panoramică a rămas blocată cu 45 de persoane, dintre care 29 de copii. ISU a intervenit cu trei echipaje de prim ajutor, o autoscară, o autoplatformă și o autospecială de stingere.