VIDEO Singurul gimnast român calificat la Jocurile Olimpice

DE Mihai Duță | Actualizat: 29.11.2019 - 10:55

La 39 de ani, Marian Drăgulescu speră la o medalie de aur la a cincea sa participare la Jocurile Olimpice.

SHARE

La vârsta la care majoritatea sportivilor și-au încheiat de ani buni cariera competițională, Marian Drăgulescu este încă printre primii din lume la sărituri și vrea să obțină singura medalie pe care nu o are în palmares: aurul olimpic.

Este a doua ediție a Jocurilor Olimpice la care România a ratat calificarea pe echipe, însă este reprezentată la nivel individual de gimnasta Maria Holbură (individual compus) și gimnastul Marian Drăgulescu (sărituri).

Newsweek România: Ce te mai mână în luptă după atâția ani de competiții?

Marian Drăgulescu: În primul rând pasiunea și apoi visul meu de a deveni cel mai bun din lume la cea mai mare competiție din viața unui sportiv, Jocurile Olimpice.

Sunt de opt ori campion mondial, dar singura medalie care îmi lipsește din plamares este aurul olimpic.  Nu sunt așa sărac din punct de vedere al performanțelor la Jocurile Olimpice, am o medalie de argint și două de bronz, în 2004, la Atena.

Dar de atunci m-am învârtit, așa, în jurul podiumului de premiere, și în 2008, la Beijing , unde am fost în finală atât la sol, cât și la sărituri, în 2016, la Rio, când am ieșit pe locul trei, la egalitate, la sărituri.

Ce crezi că ți-a lipsit pentru a câștiga primul loc?

Poate că puțină șansă. Din punctul meu de vedere, am dat mereu tot ce am avut mai bun, dar n-a fost să fie. M-am luptat cu aceiași sportivi cu care m-am luptat și la campionatele mondiale.

Dar mulți dintre sportivii cu care ai concurat atunci nu mai sunt în activitate.

Da, o parte din ei nu mai sunt în competiții, dar au apărut alții și mai tineri, și mai puternici și mai dornici de afirmare. Însă eu sunt în continuare în activitate, sunt foarte aproape de primul loc, îmi lipsește doar șansa aceea despre care vorbeam.

La sărituri este foarte importantă concentrarea. Eu am săritura mea, săritura Drăgulescu pe care o fac din 1999.

Șapte ani am fost singurul care o săream, iar ulterior au apărut și alți sportivi din alte țări care au început să-i cunoască secretele.

Marian Drăgulescu aduce medalii României de peste 20 de ani

Este o săritură destul de periculoasă din cauza acelei întoarceri pe ultima parte. Dacă ceva nu funcționează bine în alergare, în bătaia pe trambulină, în sprijinul pe masa de sărituri și nu ai suficientă rotație și înălțime, te poți accidenta grav.

Eu chiar am experimentat pe pielea mea acest lcuru la doi ani de când o inventasem. În 2001, din cauza unei alergări pe fond de neîncălzire suficientă, din cauza formatului de competiție al Cupei Mondiale de la Stuttgart, pașii nu au mai fost aceiași, am ajuns prea în masa de sărituri, n-am prins suficientă înălțime și rotație și am căzut exact în cap de la vreo trei metri și ceva.

Am avut o pauză vreo 6-7 luni, am crezut că nu o să-mi mai revin. Dar  organismul meu a reacționat bine și am trecut de această accidentare.

Ce performanțe ai avut la ultimul Campionat Mondial?

Locul patru, la două zecimi și jumătate de locul întâi. Am avut o ezitare la cea de-a doua săritură. Dacă aș fi avut o săritură completă aș fi câștigat concursul. Sunt în continuare printre cei mai buni, oricând pot face o surpriză.

Cum ai ajuns la gimnastică?

Eu am început gimnastica la sala de la Lia Manoliu. Părinții mei stau la cinci minute de mers pe jos. 

Am ajuns acolo după ce am fost selectat de un antrenor de gimnastică, Dumitru Avarvarei, pe când eram la școală, în clasa I-a, la șapte ani și un pic.

Marian Drăgulescu a devenit
colegla lotul național cu unul
dintre copiii pe care i-a
antrenat la Clubul Steaua

Asta se întâmpla pe la sfârșitul anului 1987, și nu aveam nici cea mai mică idee despre ce înseamnă acest sport, ce aș putea găsi într-o sală de gimnastică. Nu aveam cum să știu atunci la ce performanțe voi ajunge.

Ai avut sportivi în familie?

Tata a fost foarte mare iubitor de sport. A făcut culturism și box de performanță. Mama a făcut și ea gimnastică de performanță.

Tata m-a dus prima dată la karate, undeva în Ghencea. Chiar mă gândeam la asta acum ceva timp. Eu am fost la Dinamo până în 2010 și când m-am transferat la Steaua mi-a venit în minte că în Ghencea am început să fac sport prima dată.

Cât timp te antrenezi?

Cinci ore pe zi, două antrenamente de câte două ore jumătate, șase zile din șapte. Mă trezesc la 7.30, dar nu neapărat că ar fi obligatoriu. Primul antrenament începe la 9.30.

În jur de ora 13.00 luăm masa, urmează odihna, iar la ora patru și jumătate e cel de-al doilea antrenament. Apoi vine cina.

Dacă vrei să fac cu adevărat performanță și să ajungi cât mai departe trebuie să îți stea mintea la ceea ce faci și atunci când nu ești în sală.

Mie mi-au venit cele mai multe idei, inclusiv cea a săriturii care îmi poartă numele, când eram între antrenamente.

Cu cât te gândești mai mult cum să evoluezi, cum să îți creezi un avantaj, atunci îți vin și ideile. Mintea mea este aproape tot timpul la gimnastică.

Vreau să o fac la un nivel foarte înalt și mereu mă gândesc cum aș putea să fiu din zi în zi mai bun. Am observat la generațiile mai tinere că se deconectează total când ies din sala de antrenament și asta nu-i ajută absolut deloc. 

Ce alte sporturi faci în timpul liber?

De toate. Mă dau cu rolele, bicicleta, trotineta, sar cu parașuta, joc fotbal, baschet, tenis, schiez. De mic eu găsesc o plăcere fantastică să-mi petrec timpul liber făcând mișcare și sport.

De ce nu mai vin așa de mulți copii să facă sport?

Am observat că din ce în ce mai multe persoane adulte, care lucrează în corporații, în mari companii și nu numai, își fac timp să meargă la sală, își dau seama de importanța sportului și mișcării în viața lor și asta ar trebui să le dea de gândit și să-și trimită copiii să facă sport.

Cu cât copii încep să facă mișcare mai devreme, cu atât mai mult vor avea mișcarea în sânge și vor fi mai sănătoși. 

Sfatul meu pentru părinți este să lase copiii să meargă la orice sport. Să nu aibă idei pentru că nu se știe niciodată unde se va regăsi copilul, unde-și va descoperi talentul. 

Sport sau școală?

Eu cred că se poate face și sport și școală până la un punct în care-ți dai seama unde îți place mai mult și unde poți merge mai departe.

Eu cred că, până la vârsta de 18 ani, un copil poate face și sport și școală în paralel. Și eu am făcut și facultate și master și am avut timp suficient să fac și sport.

Ce ai de gând după Jocurile Olimpice?

După Jocurile Olimpice din 2020 îmi va trebui o motivație destul de puternică să merg mai departe.

Eu cred că pot să ajut mai departe gimnastica și dintr-o altă postură, de antrenor sau de manager. Oricum, voi rămâne în continuare în sport și voi promova mișcarea cât voi putea de mult.

Am deja o experiență ca antrenor. După ce am fost lăsat acasă la Jocurile Olimpice din 2012, deși ajutasem echipa să se califice, m-am retras trei ani de zile, timp în care am antrenat copii la Clubul Steaua și a fost o experiență foarte frumoasă.

Împreună cu colectivul de antrenori de acolo am promovat trei copii la lotul de juniori, iar unul dintre acei sportivi este acum coleg cu mine la lotul de
seniori.

PalmaresMarian Drăgulescu

Data nașterii: 18 Decembrie 1980

3 medalii la Jocurile Olimpice (obținute la JO Atena 2004, un argint la sol și două de bronz, cu echipa și la sărituri);

10 medalii la Campionatele Mondiale (8 de aur şi 2 de argint);

18 medalii la Campionatele Europene (10 de aur, 6 de argint şi 2 de bronz).

Comentarii

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online, inclusiv arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online, inclusiv arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2020 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Aici puteti modifica setarile de Cookie -