Victor Pițurcă face apel la Ministerul Mediului pentru gazonul de pe stadionul din Craiova

DE Adelina Sahlean | 01.10.2019 - 11:15
Victor Pițurcă/Foto: Daily Mail

Tehnicianul Victor Pițurcă a făcut un nou apel către cei responsabili, iar de data aceasta a solicitat intervenția Ministerului Mediului și a Ministerului Sănătății, din cauza mirosului insuportabil emanat de gazon, pe care îl consideră a fi toxic.

SHARE

"Problema este siguranţa jucătorilor. Amândouă echipele joacă pe acelaşi teren. Jucătorul, în orice momnet, se poate accidenta. Nu mai ai control asupra mişcărilor. Poţi face entorsă. Emană acest gazon un miros, aţi văzut. Eu repet, Ministerul Mediului şi Ministerul Sănătăţii ar trebui să trimită oameni să ia mostre, să schimbăm gazonul cât mai repede", a declarat Victor Pițurcă după meciul cu FC Viitorul, potrivit Hotnews.

"Eu nu vorbesc de teren neapărat ca joc. Cu toate că spectacolul e sigur stricat de acest teren. Eu cred că dacă era gazonul bun, meciul avea și alt ritm, fiindcă mingea circulă mult mai repede și spectacolul este altul. Eu mă gândesc la siguranța jucătorilor, la ce poate să li se întâmple. Apoi e acel miros. Să știți că acel miros pe care îl emană acest gazon e foarte toxic și foarte rău pentru jucători, dar și pentru suporteri, chiar dacă ei nu simt cum simțim noi care suntem pe gazon. Eu sper că în sensul acesta cei care conduc și cei care au posibilitatea să schimbe acest gazon să o facă în această lună", a mai spus Pițurcă la conferința de presă.

Universitatea Craiova a învins, luni, pe teren propriu, cu scorul de 3-1 (2-1), echipa FC Viitorul, în ultimul meci al etapei a XI-a a Ligii I. Echipa lui Pițurcă a urcat pe locul secund, cu 22 de puncte, în timp ce trupa lui Hagi rămâne cu 21 de puncte, pe locul trei.

 

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te