Transferul anului, la CSM București. Căpitanul echipei Germaniei vine să joace inter dreapta

DE Mircea Neacșu | Actualizat: 25.03.2024 - 14:35
Transferul anului, la CSM București. Căpitanul echipei Germaniei vine să joace inter dreapta - Foto: Profimedia Images
Transferul anului, la CSM București. Căpitanul echipei Germaniei vine să joace inter dreapta - Foto: Profimedia Images

Transferul anului, la CSM București. Căpitanul echipei Germaniei vine să joace inter dreapta. La Mondialul de la finalul anului trecut a marcat de 3 ori în poarta României, iar acum a semnat pentru 2 ani cu echipa de handbal feminin a Capitalei.

SHARE

Echipa feminină de handbal CSM Bucureşti a anunţat că o va avea din vară în lot pe Alina Grijseels, de la Metz Handball, căpitanul echipei Germaniei la Campionatul Mondial de la finalul anului trecut.

Transferul anului, la CSM București. Căpitanul echipei Germaniei vine să joace inter dreapta

Alina Grijseels, 27 de ani, care evoluează pe postul de centru, dar care poate prelua şi rolul de inter dreapta, a semnat pe o perioadă de doi ani.

În sezonul 2021-2022 al EHF Champions League a avut o evoluţie foarte bună în tricoul echipei Borussia Dortmund, cu un total de 84 de goluri înscrise, deşi echipa sa a fost oprită în play-off-ul pentru 'sferturi' de Metz.

Un sezon mai târziu, Borussia Dortmund nu a mai evoluat în Liga Campionilor, dar Grijseels a fost unul dintre motoarele echipei până în Final 4-ul EHF European League.

Citește și: Cine e fotbalistul maghiar ce valorează peste Naţionala României. E de 7 ori mai scump ca Drăguşin

Cei de la Metz nu au uitat jocul Alinei din dubla anului precedent, mai ales pe teren propriu, când a înscris 9 goluri, şi au obţinut semnătura centrului german în vara anului 2023.

Grijseels a fost una dintre jucătoarele de bază ale Germaniei la Mondialul de la finalul anului trecut, cu care a terminat pe locul 6, marcând de trei ori şi în poarta României.

La Metz a avut un plus pe finalul sezonului regulat al Ligii Campionilor. A fost una dintre cele mai bune jucătoare ale echipei sale şi a înscris goluri importante în ultimele trei etape în porţile echipelor puternice din grupă: 5 cu Esbjerg, 4 cu Ikast, 4 cu FTC. A avut astfel o contribuţie majoră la turul de forţă care i-a asigurat lui Metz locul întâi în grupă în sezonul regulat al Ligii Campionilor.

Până să joace pentru CSM Bucureşti, Grijseels va fi adversara ''tigroaicelor'' cu Metz, în sferturile de finală ale Ligii Campionilor.

Citește și: Cât va lua Cristina Neagu după ce și-a prelungit contractul cu CSM. Salariu de criză

Alina Grijseels, a 5-a jucătoare transferată de CSMB pentru sezonul viitor

Alina Grijseels este a cincea jucătoare transferată de CSMB pentru sezonul viitor, după ce anterior au fost anunţate extrema stânga daneză Emma Friis (Ikast), portarul Daciana Hosu (SCM Râmnicu Vâlcea), portarul brazilian Gabriela Goncalves Dias Moreschi (SG BBM Bietigheim) şi apărătoarea olandeză Inger Smits (SG BBM Bietigheim).

Totodată, în toamnă CSMB a anunţat prelungirea mai multor contracte: Cristina Neagu (un an), Crina Pintea (doi ani), norvegianca Emilie Hegh Arntzen (un sezon), portarul suedez Evelina Eriksson (doi ani), centrul Andreea Rotaru (doi ani), centrul sloven Elizabeth Omoregie (doi ani).

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te