Alegeri prezidențiale LIVE

Vezi rezultatele votului în timp real
Călin Georgescu 22,94 %
Elena Lasconi 19,17 %
99,95 %
Marcel Ciolacu 19,15 %
George Simion 13,87 %
Click aici pentru rezultate complete

Simona Halep a bătut-o pe Jessica Pegula. S-a calificat în finala turneului WTA 1.000 de la Toronto

DE Răzvan Nicolae | Actualizat: 14.08.2022 - 07:42
Simona Halep / Foto: Profimedia
Simona Halep / Foto: Profimedia

Jucătoarea română de tenis Simona Halep s-a calificat în finala turneului WTA 1.000 de la Toronto, dotat cu premii totale de 2.527.250 de dolari, după ce a întrecut-o pe americanca Jessica Pegula cu 2-6, 6-3 6-4.

SHARE

Halep (30 ani, 15 WTA), cap de serie numărul 15, a obţinut o victorie muncită, după două ore şi 12 minute, deşi nu a făcut cel mai bun joc al său. În urma acestui succes, Halep va reveni în top 10 mondial, a anunţat site-ul WTA.

Halep a câştigat primul ghem al meciului, dar apoi Pegula (28 ani, 7 WTA) a făcut 5-1 şi a luat primul set cu 6-2.

Citește și: David Popovici, campion european în țara cu doar un bazin olimpic omologat

Fostul lider mondial a jucat mai bine în setul secund, în care a condus cu 2-0 şi 4-1, la 4-2 a salvat patru mingi de break şi a făcut 5-2, impunându-se cu 6-3.

După un break de fiecare parte în debutul setului decisiv, Simona Halep a câştigat din nou contra serviciului şi s-a desprins la 5-2, Pegula a făcut un contrabreak, s-a apropiat la 4-5, salvând două mingi de meci, dar Halep a încheiat conturile cu 6-4.

Pentru Halep va fi a patra sa finală la Openul Canadei, a doua finală din 2022 şi cea mai importantă jucată din 2020, de la Roma. Pe 9 august 2021, Halep ieşea din top 10 după 373 de săptămâni consecutive de prezenţă între primele zece jucătoare ale lumii, iar dacă va câştiga titlul la Toronto va urca până la locul 6.

Citește și: VIDEO A ieșit cu furca la polițiștii care îi cereau să dea manelele încet. Potolit cu focuri de armă

Halep a ajuns la 18 finale de categoria WTA 1.000, dintre care a câştigat până acum nouă. Ea are 23 de titluri în carieră.

Românca a ajuns la 37 de victorii în acest sezon, fiind la egalitate, pe locul al doilea, cu tunisianca Ons Jabeur.

Halep, la a 25-a sa victorie în Canada, a comis nu mai puţin de 10 duble greşeli în meciul cu Pegula, iar procentajul său la serviciu a fost de doar 60%, însă a reuşit să salveze 12 din cele 17 mingi de break create de americancă.

Simona Halep şi-a asigurat un cec de 259.100 de dolari şi 585 de puncte WTA, iar în finală o va întâlni pe brazilianca Beatriz Haddad Maia sau pe Karolina Pliskova (Cehia).

Halep a câştigat de două ori Openul Canadei, care se dispută alternativ la Montreal şi Toronto, de fiecare dată impunându-se când competiţia a avut loc la Montreal (2016, 2018). De asemenea, are şi o finală pierdută în Canada, în 2015, chiar la Toronto.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te