România se luptă pentru Jocurile Olimpice la Campionatul Mondial

DE Mihai Duță | Actualizat: 22.11.2019 - 16:32
Pivotul Crina Pintea este de neoprit - Foto: INQUAM PHOTOS/ Manases Sandor

Cea de-a 24-a ediție a Campionatului Mondial de Handbal Feminin va avea loc în Japonia, în perioada 30 noiembrie – 15 decembrie, la o lună după ce, în aceeași țară, a avut loc Cupa Mondială de Rugby.

SHARE

Obiectivul echipei naţionale a României la această competiție este "supraviețuirea" și nu clasarea în primele 6 echipe așa cum era înainte de scandalul de dopaj în urma căruia patru jucătoare de bază au rămas acasă. Dacă fetele noastre vor fi printre primele opt echipe din lume, vor avea asigurată participarea la turneele de calificare la Jocurile Olimpice de la Tokyo.

La ediţia precedentă, în 2017, România s-a clasat pe locul 10. Ultima medalie la un Campionat Mondial, cea de bronz, a fost cucerită în 2015, când pe banca tehnică se afla tot suedezul Tomas Ryde.

„Pot să garantez că vom face tot ce ţine de noi ca naţionala să se claseze acolo. Noi ne batem să ajungem la turneele de calificare.

Dacă ajungem la turneele de calificare este foarte OK“, a declarat Alexandru Dedu, preşedintele Federației Române de Handbal.

Cristina Neagu este în lot

Cea mai bună jucătoare a lumii în 2010, 2015, 2016 și 2018, Cristina Neagu a revenit în teren pe 3 noiembrie, la partida câștigată de CSM Bucureşti în faţa formaţiei poloneze MKS Perla Lublin, în cadrul Grupei B a Ligii Campionilor.

Ea suferise o ruptură a ligamentului încrucişat anterior pe 12 decembrie 2018, în partida dintre România şi Ungaria din cadrul Campionatului European de handbal feminin din Franţa.

„Poţi să fii cel mai mare jucător de pe planetă, dar după o accidentare îţi trebuie timp să revii.

Este foarte posibil ca în următoarea perioadă Cristina Neagu să nu mai fie cea cu care ne-am obişnuit. Sunt convins că ea face absolut orice ca să se autodepăşească şi să revină mai repede la forma care a consacrat-o, dar ăsta nu e un lucru uşor.

Cristina Neagu a revenit în teren și este într-o formă sportivă bună (sus). Antrenorul Tomas Ryde se bazează pe o defensivă solidă (jos)

Şi sigur va avea influenţă asupra echipei naţionale. Din punctul nostru de vedere, până în luna martie, când sunt turneele de calificare la Jocurile Olimpice, este suficient timp ca ea să se refacă“, a susținut
Alexandru Dedu.

Antrenorul echipei feminine de handbal a României, suedezul Tomas Ryde a declarat că o va folosi pe Cristina Neagu în funcție de starea sa fizică: „Neagu a jucat 48 de minute în meciul din Liga Campionilor, mai mult decât mă așteptăm.

Sper că nu i s-a umflat genunchiul. Are nevoie de antrenamente pentru a ajunge să se simtă din nou confortabil pe teren.

Presiunea a fost foarte mare pe ea în meciul cu Esbjerg. Trebuie să o folosim într-un mod inteligent la Campionatul Mondial, să o mai scoatem din echipă atunci când este posibil. Ea înseamnă mult pentru echipa naţională“.

Suedezul a menţionat că își dorește crearea unei defensive puternice, iar jucătoarele trebuie să treacă testele sale fizice. Forma sportivă a fost, de altfel, și motivul pentru care două sportive cunoscute, Laura Chiper Moisă şi Sorina Tîrcă au fost lăsate acasă de Tomas Ryde.

„Scopul meu este de a crea o echipă puternică, atât pe termen scurt, cât şi pe termen lung. Referitor la Campionatul Mondial, federația, jucătoarele, staff-ul, cu toții ne dorim să câștigăm fiecare meci. 

Echipa naţională a României trebuie să fie foarte puternică din punct de vedere fizic, altfel nu va avea nicio şansă cu Ungaria sau Muntenegru, asta e clar.

Am avut discuţii cu mai multe jucătoare, cu Cristina Neagu, cu Crina Pintea, Eliza Buceschi şi aşa mai departe şi mi-au spus că principalul punct de încredere într-o echipă este legat de apărare. Deci, şi în interiorul echipei, apărarea este un subiect de discuţie important.

Toată lumea este de acord că având o apărare solidă putem avea şi un atac foarte bun“, a mai spus Tomas Ryde.

Echipa României

Cele 18 jucătoare selecționate pentru Campionatul Mondial din Japonia sunt:  Denisa Dedu (CSM Bucureşti), Yuliya Dumanska, Diana Ciucă (ambele de la SCM Râmnicu Vâlcea) - portari, Cristina Florică, Raluca Băcăoanu, Mădălina Zamfirescu (toate de la SCM Râmnicu Vâlcea), Aneta Udriştioiu (HC Dunărea Brăila), Laura Pristăviţa (CS Gloria Bistriţa), Ana Maria Popa (SCM Gloria Buzău), Gabriela Perianu, Crina Pintea, Cristina Neagu (toate de la CSM Bucureşti), Lorena Ostase (CSM Slatina), Sonia Seraficeanu (CS Minaur Baia Mare), Elena Dache (Dunărea Brăila). Dintre acestea, tinerele Elena Dache, Diana Ciucă Sonia Seraficeanu şi Lorena Ostase participă pentru prima dată la un Campionat Mondial.

Eliza Buceschi, Cristina Laslo, Bianca Bazaliu, Daria Bucur, toate de la CSM Corona Braşov, au fost lăsate acasă în ultimul moment , după ce au fost acuzate de dopaj, în urma unui tratament cu laser la care au luat parte împreună cu toate colegele de club.

Meciurile României în Grupa C

30 Noiembrie, ora 11:00 România - Spania

1 Decembrie, ora 11:00 Senegal - România

3 Decembrie, ora 12:00 România - Kazakhstan

4 Decembrie, ora 08:00 Muntenegru - România

6 Decembrie, ora 12:00 România - Ungaria

Grupele Campionatului Mondial

Grupa A – Olanda, Norvegia, Serbia, Slovenia, Angola, Cuba

Grupa B – Franţa, Danemarca, Germania, Coreea de Sud, Brazilia, Australia

Grupa C - România, Ungaria, Muntenegru, Spania, Senegal, Kazahstan

Grupa D - Rusia, Suedia, Japonia, China, Argentina, Republica Democrată Congo

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te