La cel dintâi turneu final de Campionat Mondial, găzduit de Uruguay în luna iulie a anului 1930, România s-a numărat printre cele doar patru țări europene participante, alături de Franța, Belgia și Iugoslavia. N-au existat calificări, la Montevideo a mers numai cine a vrut. Sau mai degrabă cine și-a permis o deplasare atât de lungă și de costisitoare.
Povestea primului român care a arbitrat la un Mondial
Bürger, Raffinsky, Wetzer și ceilalți tricolori au avut pe bancă un personaj cu o poveste de viață tulburătoare. Numele lui e Constantin Rădulescu. Costel pentru cei mai mulți care l-au cunoscut.
Născut la București, în octombrie 1896, Rădulescu se anunța un portar cu reale calități, în ciuda faptului că era mai degrabă mic de înălțime.
Citește și: Povestea lui Drâmbă, românul șters din istorie. Campion olimpic la scrimă, moare în mod suspect
Însă izbucnirea Primului Război Mondial, în care România a intrat ca parte beligerantă în 1916, i-a stopat o carieră promițătoare. Mai ales că tânărul de 20 de ani n-a refuzat să lupte în tranșee. Inclusiv unde „ardea" mai tare, cum a fost crunta bătălie de la Mărășești, din iulie-august 1917. Și unde Costel a fost rănit grav la brațul drept!
Arbitrează Argentina!
A strâns din dinți și a mai apărat câteva sezoane. Totuși, în 1923, la nici 27 de ani, a spus „Adio!" buturilor. În scurt timp e numit selecționer! Un fel de interimar, dar tot selecționer se numește.
Al doilea din istorie, după Teofil Morariu. Conduce naționala într-un singur amical, 2-2 cu Turcia la Istanbul, după care este înlocuit, iar el se dedică arbitrajului și perfecționării în meseria de antrenor, potrivit tackle.ro.
Preia din nou reprezentativa în 1929. Sub conducerea lui, România obține mai multe rezultate formidabile - 8-1 cu Grecia, 3-0 cu Bulgaria, 2-1 cu Iugoslavia -, motiv pentru care e confirmat în funcție și pentru marea aventură din Uruguay. Unde nu doar că înregistrează prima victorie la un turneu final, 3-1 cu Peru, ci devine și cel dintâi arbitru român la o astfel de competiție!
Citește și: Povestea singurului român care a câștigat Cupa Mondială la fotbal. O refuză pe Real Madrid
Profesionismul în arbitraj era încă departe. Dacă aveai habar de regulament și ai mai făcut asta măcar o dată în viață, puteai să fii „central" ori asistent la una dintre margini. Ceea ce a fost și Rădulescu, la două partide. Ambele în care a fost implicată Argentina, viitoarea finalistă: 1-0 cu Franța și 6-3 cu Mexic, potrivit gsp.ro.
Încasează o lovitură
În iunie '38 urma a treia ediție a Cupei Mondiale, cea din Franța. Tehnicianul bucureștean abia aștepta să ia parte la competiția la care ne-am calificat din oficiu.
Speranțele sale au fost însă spulberate de FRF, care uimește o dată-n plus și hotărăște ca în Hexagon „principal" să fie Săvulescu! Pe Rădulescu nu l-a lăsat acasă, ci i-a rezervat un rol de decor, director tehnic.
Mutarea-șoc n-a prins. Săvulescu se face de râs contra Cubei, 3-3 și 1-2 la rejucare, și scrie una dintre cele mai negre pagini din istoria reprezentativei.
Citește și: Povestea primului director de școală pedagogică românească. Pierde catedra, moare de tânăr
Dezamăgit după ce fusese trădat a doua oară, Costel Rădulescu se retrage ușor-ușor din prim-plan. Mai „fluieră" pe la jocurile din prima divizie până 1943, iar la doar 47 de ani se retrage definitiv. Locul în istoria fotbalului și arbitrajului românesc și-l cucerise deja.
„Am arbitrat multe meciuri importante, dar cel mai mare a fost Ripensia - First Viena, din 1933. În prima jumătate de oră n-am fluierat deloc! Toți jucătorii s-au comportant extraordinar de sportiv, publicul a fost minunat, totul a fost ideal pentru mine atunci”, a declarat Costel Rădulescu, în Gazeta Sporturilor din septembrie 1937.
Comentarii 0