Performanță: Echipa masculină de gimnastică artistică a României s-a calificat Campionatele Mondiale

DE Alin Crișan | Actualizat: 11.04.2023 - 21:45
Echipa masculină de gimnastică artistică a României s-a calificat Campionatele Mondiale - Foto: Facebook/ Federația Română de Gimnastică

Echipa masculină de gimnastică artistică a României s-a clasat pe locul 11 la Campionatele Europene din Antalya (Turcia), astfel că a obţinut calificarea la Campionatele Mondiale de la Anvers (Belgia).

SHARE

Tricolorii aveau nevoie de o clasare în primele 13 echipe pentru a reuşi calificarea la Mondiale, competiţie la care se vor decide echipele care vor participa la JO 2024.

Performanță: Echipa masculină de gimnastică artistică a României s-a calificat Campionatele Mondiale

Andrei Muntean, Gabriel Burtănete, Robert Burtănete, Nicholas Ţarcă şi Răzvan Marc ''au mizat pe execuţie şi fără ratări'' au reuşit un total de 241,128 puncte (sol - 39,199, cal cu mânere - 38,932, inele - 40,266, sărituri - 42,966, paralele - 42,199, bară - 37,566), potrivit paginii de Facebook a Federaţiei Române de Gimnastică.

Citește și: Rețeta săpunului de casă, care amintește de copilărie: Cum îl preparau bunicile și cât de benefic e

Roland Modoianu-Zseder a evoluat la cal cu mânere, inele şi bară, dar notele lui au contat doar pentru calificarea în finalele pe aparate.

Italia a cucerit medaliile de aur, cu 249,526 puncte, argintul a revenit Turciei, cu 248,262 puncte, iar Marea Britanie a obţinut bronzul, cu 246,961 puncte.

Gabriel Burtănete s-a calificat în finala de la individual compus, de pe poziţia a 17-a, cu 80,498 puncte. Cel mai bun punctaj l-a avut ucraineanul Ilia Kovtun, cu 85,432 puncte.

Gabriel Burtănete s-a calificat şi în finala de la sărituri, cu a patra medie, 14,700, după 14,600 la prima săritură şi 14,800 la a doua. Andrei Muntean a reuşit să se califice în finala de la paralele, cu a şasea notă, 14,633.

Andrei Muntean a avut cele mai bune note ale românilor la sol, 13,533 (locul 31), inele, 13,900 (13), şi bară, 12,800 (50), iar Nicholas Ţarcă a fost cel mai bun român la cal, cu 13,433 (22).

Citește și: Foști premieri ai României, despre gaura din buget: „Eu nu cred că domnul Ciucă știa de gaură"

Un alt obiectiv îndeplinit al echipei României, pregătită de Marius Berbecar, Remus Jivan şi Gerard Speerstra, era calificarea în 1-2 finale.

Miercuri sunt programate calificările feminine, echipa României fiind compusă din Ana Maria Bărbosu, Sabrina Maneca Voinea, Amalia Ghigoarţă, Lilia Cosman şi Andreea Preda, conduse de pe margine de Gina Groza Gogean, Camelia Voinea, Corina Moroşan, Ramona Micu, Cătălin Meran şi Patrick Kiens.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te