„Nu am discutat cu Marcel Boloş astăzi. Ieri când am discutat era această opţiune de a nu creşte TVA”, a afirmat Nicolae Ciucă, întrebat despre faptul că ministrul de Finanţe, Marcel Boloş, a spus că nu va creşte TVA, în planul cu noile măsuri fiscale.
Chestionat dacă o creştere a TVA ar aduce dezechilibre, liderul PNL a răspuns: „Creşterea TVA este o măsură care trebuie privită nu doar din perspectiva colectărilor de fonduri la buget, ci ;i din perspectiva efectelor pe care le poate produce în economie şi am înţeles că orice punct de TVA duce la creşterea cu 0,5% a inflaţiei şi o scădere cu 0,1% a economiei”.
Nicolae Ciucă: Am discutat cu Marcel Boloş despre TVA
„Ca atare, trebuie văzut şi ei sunt specialiştii care trebuie să ne spună care dintre măsuri este cea mai potrivită pentru noi.
Un lucru este cert, după datele publicate de instituţiile de statistică şi din România şi cele Europene, rezultă clar că România are un echilibru economic, şi-a menţinut o creştere, a menţinut investiţiile şi au crescut investiţiile şi pe semestrul 1.
S-a reuşit o scădere a deficitului de balanţă comercială. Ca atare, măsurile fiscale pe care le luăm trebuie să fie de o aşa natură încât să protejăm acest trend de stabilitate economică, să protejăm mediul de afacaeri, să protejăm investiţiile”, a completat Ciucă.
Citeşte şi: Klaus Iohannis despre creșterea TVA: „Acum nu cred că este o soluție”. Ce majorări vor să facă
El a mai precizat că a a avut, marţi dimineaţă, o întâlnire cu un specialist în economie care i-a transmis că actuala situaţie economică este datorată faptului că Guvernul a reuşit să absoardă mai mulţi bani, anul trecut, din investiţii străine directe.
„Am avut de dimineaţă o întâlnire cu un specialist în economie şi s-a exprimat foarte clar că, actuala situaţie se datorează faptului că anul trecut am reuşit să absorbim foarte mulţi bani din investiţii străine directe.
A fost, de asemenea, un vârf de absorbţie al fondurilor europene, iată că, şi şansa pentru economia românească nu este alta decât acest trend de continuare a absorbţiei de fonduri europene şi investiţii”, a explicat liderul PNL, conform News.ro.
Citeşte şi: Zeci de cote de TVA ar urma să fie aduse la 19%, cota standard. Nevoie majoră de venituri la buget
Referitor la supraimozpitarea băncilor, preşedintele liberalilor Nicolae Ciucă a precizat că nu ştie dacă a rămas în discuţie acest lucru, fiind „o chestiune care trebuia clarificată tehnic”.
Acesta a adăugat că săptămâna viitoare trebuie ca liderii coaliţiei să vină cu o decizie finală, asumată printr-o ordonanţă de urgenţă care să poată fi depusă în Parlament.
„Săptămâna viitoare trebuie să fim cu decizia finală, aprobată, discutată şi asumată, astfel încât să poată să fie depusă în Parlament”, a mai afirmat Ciucă, chestionat când va fi finalizată ordonanţa de urgenţă privind măsurile fiscale.