Federaţia Internaţională de Motociclism (FIM) a comunicat că, deocamdată, pentru sezonul 2020 sunt confirmate 13 Mari Premii, care vor avea loc în Europa.
"Posibilitatea de a organiza evenimente în afara Europei va fi evaluată şi confirmată înainte de 31 iulie", a precizat FIM într-un comunicat.
"Însă, sezonul 2020 nu se va încheia mai târziu de 13 decembrie şi a va cuprinde maximum 17 evenimente", inclusiv Marele Premiu al Qatarului, care a găzduit în luna martie doar cursele de Moto2 şi Moto3, înainte ca Mondialul de motociclism viteză să fie oprit.
Conform calendarului revizuit de FIM, Spania va găzdui în total şapte curse, două la Jerez, două la Alcaniz (Aragon), două la Valencia şi una la Barcelona. Austria şi Italia vor organiza, la rândul lor câte două curse, în timp ce alte două Mari Premii se vor desfăşura în Cehia, respectiv Franţa.
Calendarul Moto GP 2020 (provizoriu)
19 iulie: Marele Premiu al Spaniei (Jerez)
26 iulie: Marele Premiu al Andaluziei (Jerez)
9 august: Marele Premiu al Cehiei (Brno)
16 august: Marele Premiu al Austriei (Spielberg)
23 august: Marele Premiu al Styriei (Spielberg)
13 septembrie: Marele Premiu al San Marino (Rimini/Italia)
20 septembrie: Marele Premiu al Emilia Romagna (Rimini/Italia)
27 septembrie: Marele Premiu al Cataloniei (Barcelona)
11 octombrie: Marele Premiu al Franţei (Le Mans)
18 octombrie: Marele Premiu al Aragonului (Alcaniz)
25 octombrie: Marele Premiu al provinciei Teruel (Alcaniz)
8 noiembrie: Marele Premiu al Europei (Valencia)
15 noiembrie: Marele Premiu al Comunităţii Valenciene (Valencia)
FIM a anunțat că până la data de 31 iulie rămân de confirmat Marele Premiu al Qatarului (la clasa MotoGP), Marele Premiu al Americilor (Austin/SUA), Marele Premiu al Argentinei, Marele Premiu al Thailandei şi Marele Premiu al Malaeziei.