Jocurile Olimpice ale viitorului aduse în prezent, la Tokyo

DE Mihai Duță | Actualizat: 10.01.2020 - 11:08

Tokyo devine, după 56 de ani, primul oraș din Asia care găzduiește jocurile de vară de două ori. Inovațiile tehnologice anunțate sunt revoluționare în lumea sportului și nu numai.

SHARE

După cum era de așteptat, Japonia își confirmă statutul de centru al inovațiilor tehnologice și va introduce mai multe tehnologii pentru a asigura o organizare cât mai eficientă.

Intel s-a angajat să transforme Tokyo 2020 în cea mai inovatoare ediție a Jocurilor Olimpice din istorie prin intermediul tehnologiilor 5G, a platformelor de infrastructură care deschid calea dezvoltării conectivității gigabit, a noilor soluții de mobilitate, a experiențelor de vizionare mai imersive, a aplicațiilor de ultimă generație ale orașelor inteligente și a serviciilor avansate de radiodifuziune.

Infrastructură

Bugetul asigurat de Guvernul Metropolitan din Tokyo pentru organizarea Olimpiadei este de 400 de miliarde de yeni japonezi (peste 3,2 miliarde de euro).

De asemenea, guvernul japonez ia în considerare creșterea capacității aeroporturilor internaționale Haneda și Narita, prin relaxarea unor restricții de zbor, iar o nouă linie feroviară va face legătura între aeroporturi și gara centrală din Tokyo. 

Transport electric

Tokyo are o populație de aproximativ 15 milioane de persoane, însă dacă luăm în considerare zona metropolitană, ajungem la 37 de milioane de oameni.

În plus, se estimează că Jocurile Olimpice vor aduce încă 15 milioane de vizitatori.

Citește și Stadionul Olimpic, finalizat cu o lună mai devreme

Cheia pentru 2020 ar putea fi reprezentată de vehiculele conectate și autonome care s-ar putea asigura că oamenii ajung unde vor și când vor.

Toyota a anunțat că își va folosi vehiculul autonom e-Palette pentru a transporta atleții, jurnaliștii și oficialii prin satul olimpic.

Pentru spectatori a fost demarat, în 2018, un experiment cu mașini fără șofer de compania ZMP, alături de firma de taximetrie Hinomaru Kotsu.

În jur de 1.500 de persoane s-au înscris, iar 96 dintre ele au comandat taxi-ul prin smartphone. Un șofer a fost mereu prezent în mașină pentru a preveni eventuale incidente, însă experimentul s-a încheiat în august fără nicio problemă.

Astfel, succesul acestui experiment, la care adăugăm noi astfel de teste făcute în 2019 cresc speranțele că tehnologia va putea fi folosită pentru Jocurile Olimpice.

Roboți, în locul voluntarilor

Toate marile competiții ale lumii se bazează pe voluntari care să ajute la găsirea locurilor în arene, la ghidarea turiștilor etc.

La Tokyo, însă, roboții vor lua locul voluntarilor, cel puțin în zona spectatorilor.

În martie, comitetul olimpic japonez a prezentat doi roboți, realizați de Toyota, care îi vor ajuta pe oameni să își găsească locurile, vor furniza informații și vor transporta mâncarea și băuturile.

Toyota speră că va începe să vândă acești roboți către public din 2030 și că la Olimpiadă vor fi utili în mod special pentru persoanele cu dizabilități: „Am căutat modalități prin care am putea ajuta oamenii în viața de zi cu zi.

Citește și Stadionul Olimpic, finalizat cu o lună mai devreme

La Jocurile Olimpice, vor fi mulți oaspeți în scaune cu rotile și am dori ca ei să se bucure de experiență fără să aibă griji cu privire la mobilitatea lor“, a declarat managerul general al Toyota, Minoru Yamauchi, pentru Associated Press.

Recunoaștere facială pentru sportivi și staff

Într-o nouă premieră, Tokyo 2020 va fi prima Olimpiadă la care se va folosi tehnologia de recunoaștere facială pentru a evita cozile lungi, dar și pentru a spori securitatea.

Sistemul, care nu va fi folosit pentru fani, se va concentra pe cei peste 300.000 de atleți, staff, voluntari și presă.

Vor fi folosite cipuri integrate în cărțile de identitate pentru a-i verifica pe cei care intră în cele peste 40 de locații.

Sistemul a fost testat parțial la Olimpiada de la Rio din 2016, dar și în unele aeroporturi din Japonia.

Medalii din materiale reciclate

Organizatorii își doresc sa realizeze și primele Jocuri Olimpice „verzi“, folosind doar energie regenerabilă.

Guvernul japonez a pus la punct sisteme pentru a furniza electricitate provenită din surse de energie solară și eoliană.

Totodată, se intenționează eliminarea tuturor emisiilor de dioxid de carbon care nu sunt necesare și folosirea de servicii de închiriere astfel încât 99% dintre bunurile folosite să fie reciclate sau refolosite.

În plus, există planuri de a filtra apa de ploaie, pentru a fi folosită la arenele în care vor avea loc competițiile.

Cele 5.000 de medalii
de bronz, argint și aur
vor fi confecționate din
peste 6 milioane de
telefoane mobile vechi
donate de japonezi

Medaliile vor fi fabricate în premieră din materiale 100% reciclabile. Aproximativ 80.000 tone de dispozitive electronice au fost donate timp de doi ani pentru acest proces.

Cele 5.000 de medalii de bronz, argint și aur vor fi confecționate din peste 6 milioane de telefoane mobile de care populația Japoniei nu mai are nevoie.

„Sperăm că procesul de reciclare a materialelor electronice pentru Tokyo 2020 să devină o moștenire pentru edițiile viitoare ale Jocurilor Olimpice.

Citește și Stadionul Olimpic, finalizat cu o lună mai devreme

Eforturile noastre sunt îndreptate către protecția mediului înconjurător și a societății în care trăim.

Medaliile vor simboliza energia atleților, transpusă în cultura Japoniei, precum și diversitatea tuturor sporturilor implicate, a fost mesajul organizatorilor Jocurilor Olimpice din 2020, pe site-ul oficial.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te