Gruia, mâna de aur a handbalului, păcălit de comuniști. Nemții îl așteptau cu un Mercedes pe pistă

DE Alin Crișan | 14.06.2025 - 07:20
Gheorghe Gruia - Foto: Colaj
Gheorghe Gruia - Foto: Colaj
Gheorghe Gruia - Foto: Arhiva
Gheorghe Gruia - Foto: Arhiva

Gheorghe Gruia a fost de două ori campion mondial cu naționala României de handbal. Comuniștii îl păcălesc că îl lasă să plece din țară. Renunță la sport după ce este mințit.

SHARE

Gheorghe Gruia a fost considerat “Pele” al handbalului mondial. Prestaţiile de pe teren ale românului i-au adus acest renume, însă românii s-au putut bucura prea puţin de experienţa handbalistului care a scris istorie pentru naţională şi Steaua Bucureşti.

Gruia, mâna de aur a handbalului, păcălit de comuniști

Născut pe 2 octombrie 1940, la Bucureşti, Gheorghe Gruia a început să practice voleiul în adolescenţă, iar antrenorii îi prevedeau un viitor strălucitor în acest sport. La 18 ani a trecut la handbal, la juniorii lui CCA Bucureşti, unde a scris istorie. După trei ani, handbalistul făcea pasul spre echipa mare, iar după turul campionatului 1961-62 ajungea la echipa naţională a României.

Prestaţiile de pe teren i-au adus lui Gheorghe Gruia porecla de “Pele”, iar bucureşteanul a devenit rapid un star în handbalul mondial.

La doi ani de la debutul în echipa naţională a României, sportivul lui CCA Bucureşti devenea campion mondial cu selecţionata pregătită de Niculae Nedeff. Pe 15 martie 1964, România o învingea pe Suedia, scor 25-22, în finala de la Praga şi obţinea primul titlu mondial la handbal masculin.

Citește și: Drama lui Cati Szabo, campioană olimpică: Dependentă de morfină, obligată să-și schimbe numele

În 1968, Gheorghe Gruia o ajuta pe Steaua Bucureşti să câştige Cupa Campionilor Europeni, după o finală cu Dukla Praga, scor 13-11. Era epoca în care formaţia militară domina întrecerea internă, în special cu ajutorul lui Cristian Gaţu şi Gheorghe Gruia.

În 1970, echipa naţională de handbal masculin a României a cucerit al doilea titlul mondial. După o finală disputată, plină de dramatism, jucătorii antrenaţi de Niculae Nedeff o învingeau pe Germania de Vest, scor 13-12, după două reprize de prelungiri.

“În timpul regulamentar, conduceam cu un gol, dar Gruia a greşit şi a pierdut mingea. Ne-au egalat nemţii. A fost foarte afectat. A venit la noi şi aproape plângând ne-a implorat: ‘Iertaţi-mă! Iertaţi-mă, mă voi revanşa'”, a povestit Cristian Gaţu. Imediat, Gheorghe Gruia s-a revanşat, a marcat şi i-a impulsionat pe colegii săi. România devenea pentru a doua oară campioană mondială, potrivit fanatik.ro.

Îl pândește pe Ceaușescu prin Herăstrău

Gheorghe Gruia și-a dorit să plece din România. Gruia și Mircea Lucescu îl pândeau pe Nicolae Ceaușescu pentru a-l ruga să le dea dezlegarea.

“Ştiţi ce ajunsesem să fac? Mircea Lucescu se interesa când iese Ceauşescu prin Herăstrău, că mai ieşea şi el la o mişcare, apoi mă suna. Hai George, că iese şeful diseară! Şi hop şi noi. Ăştia din garda lui ne întrebau: Ce faceţi măi băieţi?

Citește și: Povestea românului care spăla vase, dar a ajuns să câștige Oscarul. S-a iubit cu Marilyn Monroe

Uite şi noi la o alergare, ne antrenăm suplimentar. Noi voiam de fapt să vorbim cu el, să-l rugăm să ne lase să plecăm din ţară, că nu eram siguri dacă cererile noastre ajung la el. Securiştii nu ne credeau şi zâmbeau. Ce naiba să căutăm noi la antrenamente în Herăstrău? Dar nu prea îl prindeam pe Ceauşescu, ba ieşea coana Leana, ba alţi miniştri”, povestea Gheorghe Gruia.

Nemții l-au așteptat cu Mercedesul pe aeroport

Nicolae Ceaușescu i-a promis că-l lasă să plece, după Olimpiada de la Munchen, dar cu două zile înainte de mutarea în Germania, comuniștii i-au luat pașaportul

Gheorghe Gruia s-a retras în 1973, supărat că nu a fost lăsat să plece afară, pentru a evolua la o echipă din străinătate.

Citește și: Calvarul Dianei Mocanu: la 16 ani era campioană olimpică, la 18 se retrage. Azi, e complet uitată

"Toate echipele din Germania îl doreau. Era zeu acolo. Ceaușescu chiar i-a promis că-l va lăsa să plece, după Olimpiada de la Munchen 1972", povestește fostul campion mondial Gheorghe Goran, și el fost coechipier cu Gruia. "Nu mai țin minte ce echipă era din Germania, dar bătuseră deja palma.

Guriță a cerut un Mercedes cu zero kilometri la bord. Nemții s-au dus cu mașina pe platformă, la aeroport. Dar au așteptat degeaba. Comuniştii i-au luat pașaportul cu două zile înainte de a pleca. Tot Ceaușescu s-a supărat că România a luat doar medalie de bronz la Olimpiadă", a adăugat Goran, potrivit gsp.ro.

Ajunge să-i învețe pe mexicani să stea pe semicerc

Gheorghe Gruia a povestit cum a ajuns în Mexic și cum a rămas să trăiască 37 de ani la Ciudad de Mexico.

“Mexicanii aveau atunci un preşedinte, al cărui frate a fost pus să conducă sportul din ţară. Iar el a vrut să revoluţioneze sistemul aducând cadre din ţările cu cele mai bune rezultate. A luat americani la atletism, rusoaice la gimnastică, şi tot aşa. La handbal, a întrebat: Cine sunt cei mai buni din lume? Românii, că aveam patru titluri mondiale. Ok, hai să luăm un român! Şi aşa am ajuns în Mexic, în 1978, după cinci ani de când mă lăsasem de handbal. În timpul acesta am fost profesor la Academia Militară”.

Gruia a povestit momentul în care a aflat că este lăsat să plece afară de comuniști.

Citește și: Românii la 1900, văzuți prin ochii unei profesoare din Irlanda: „Își fac cruce, dar te vor înșela”

"M-a sunat Lia Manoliu, Dumnezeu să o odihnească, că ea era la Minister, şi mi-a spus: «George, pleci în Mexic». Era în 1978, iar eu de cinci ani aşteptam să fiu lăsat să plec afară. Nici nu mai credeam. Mă amăgiseră cu Iordania, Kuweit. Nu voiau să-mi dea drumul să câştig şi eu ceva bani, deşi mă puseseră să mă las de handbal, tocmai pentru a pleca afară", a povestit Gruia.

A fost 28 de ani profesor la Universitatea UNAM, antrenorul naționalei Mexicului. El a fost cel care a dus handbalul peste Ocean.

"Nici nu știau ce e ăla handbal. Am aşteptat vreo trei luni să-mi aducă 100 de mingi. Unii jucau handbal cu mingii de volei. Apoi am luat-o prin oraşe, le arătam cum se joacă, le desenam terenuri şi le lăsam cîte două mingi. Am bătut Mexicul în lung şi-n lat, ca să-i învăţ pe mexicani handbalul", a povestit Gruia.

Gheorghe Gruia a rămas în Mexic până în 2015, când s-a stins din viață la vârsta de 75 de ani, potrivit historia.ro.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te