Djokovic, după finala teribilă cu Federer: Păcat că trebuia să existe și un învins

DE Alexandru Pop | Actualizat: 14.07.2019 - 22:48
Novak Djokovic și Roger Federer, după o finală incredibilă. Foto Getty Images

Novak Djokovic a cucerit al cincilea trofeu la Wimbledon după o finală incredibilă, de aproape cinci ore, contra lui Roger Federer, câștigată cu 7-6, 1-6, 7-6, 4-6, 13-12.

SHARE

Cea mai lungă finală din istoria Wimbledon a fost, totodată, și prima care s-a încheiat cu un tie-break după 12-12 în setul decisiv. Sistemul cu tie-break în setul final a fost introdus în turneul britanic abia de anul acesta.

Deși a câștigat, sârbul, numărul 1 mondial în clasamentul ATP, a afirmat că evoluția sa din finala Wimbledon 2019 nu a fost printre cele mai reușite din carieră.

„A fost poate nu cea mai deosebită finală în care am jucat, dar a fost fantastică. Îl respect foarte mult pe Roger, m-a învins de atâtea ori și eu l-am învins de atâtea ori. E ireal ce s-a întâmplat, e păcat că într-un astfel de meci cineva trebuie să piardă. Este un pic ciudat să joci tie-break la 12-12", a declarat Novak Djokovic.

Acesta a precizat că adeversarul său din istorica finală de la Wimbledon a reprezentat întotdeauna un model pentru el. Djokovic conduce cu 26-22 după 48 de meciuri directe contra lui Federer.

„Roger spunea că vrea să fie un model de inspirație pentru alții. Și eu vreau să fiu, iar el m-a inspirat pe mine în multe momente. Când eram mic doream să câștig un Grand Slam.

Mereu mi-am dorit să câștig aici, e ceva deosebit. Îmi confecționam tot felul de trofee în camera mea, dar cel mai prețios era cel de la Wimbledon. A fost ceva deosebit pentru mine să fie și băiatul meu aici. Soția și fata mea sunt în Londra, dar nu la meci. Le iubesc. Părinții sunt aproape de mine, întotdeauna m-au susținut", a declarat Novak Djokovic, la finalul partidei care a durat cinci ore.

Roger Federer: „Am nevoie de timp să îmi revin”

Djokovic a câştigat finala cu scorul de 7-6 (5), 1-6, 7-6 (4), 4-6, 13-12 (3), în patru ore şi 55 de minute. Un moment critic al meciului a avut loc la 8-7, în decisiv, atunci când elvețianul a condus cu 40-15 pe propriul serviciu, dar Roger Federer a ratat două mingi de meci consecutive pe propriul serviciu. 

„E ceva ce nu o să uit. A fost un meci mare. A fost lung, a avut de toate. Am avut șansele mele. Am jucat un tenis de mare clasă. Felicitări, Novak. Ai jucat bine.

Sper să fie o motivație pentru alți oameni ce fac la vârsta mea. Voi avea nevoie de timp să îmi revin. Vreau să joc în continuare la un nivel înalt. Familia și-ar fi dorit să câștig, dar îi iubesc pe toți”, a declarat Roger Federer, după finală.

După acest meci, Roger Federer rămâne cu 20 de titluri de Grand Slam, iar Djokovic ajunge la cota 16, fiind al treilea într-un astfel de top. Rafael Nadal este pe locul 2, cu 18 turnee majore adjudecate.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te