Până în acest moment, motivarea finală nu a ajuns în posesia avocaților româncei. Simona Halep a așteptat aproape un an un verdict în cazul de dopaj în care e implicată, iar acesta a fost cât se poate de dur: 4 ani de suspendare.
Românca va face apel la TAS, unde i se poate anula sau diminua pedeapsa, dar, momentan nu poate face demersurile necesare. Pentru a se adresa tribunalului de la Lausanne, apărătorii fostului lider mondial au nevoie de hotărârea integrală a tribunalului londonez, care a judecat-o pe Simo.
De ce nu poate Simona Halep să facă apel la TAS
Aceasta nu a fost redactată încă, din cauza problemelor ridicate de cheltuielile de judecată. Trebuie stabilit în detaliu cât au costat investigațiile și audierile, lucru care nu e deloc ușor în contextul unui proces atât de complex, care s-a întins pe o perioadă lungă.
În mod normal, Halep va trebui să acopere cheltuielile de judecată, lucru care nu va reprezenta, evident, o problemă, abia apoi avocații ei putând să facă demersurile pentru apelul de la TAS, în termen de 21 de zile.
În acest timp, echipa Simonei are opțiunea de a veni cu noi probe și de a readministra complet probele.
Citeşte şi: Judecătorii care au „condamnat-o” pe Halep, acuzații de corupție. Și-au riscat medicii reputația?
"Nu l-am făcut, apel se numește. Avem un termen de 21 de zile de la momentul când tribunalul Sport Resolutions va comunica în mod oficial hotărârea integrală.
Prin hotărâre integrală nu trebuie să înțelegeți că se va comunica altceva decât a apărut în spațiul public, ci doar sunt niște elemente administrative cu care trebuie completată hotărea respectivă.
Citeşte şi: Cine e persoana din anturajul lui Mouratoglou care ar fi dopat-o pe Halep? Lucra cu Simona de 3 luni
Pentru moment analizăm și noi argumentația tribunalului, evident, după cum vă dați seama, trebuie să răspundem tuturor acestor argumente. Din fericire, avem posibilitatea să facem o readministrare completă a probelor și să avem o nouă judecată în fond, conform Eurosport.
Pe moment însă aș zice că suntem copleșiți practic de volumul enorm de comentarii care apare în spațiul public. Extrem de dezamăgiți că oameni care sunt în industria sportului își permit libertatea, larghețea să comenteze cu atâta ușurință", a afirmat, la Euronews, Bogdan Stoica, avocatul român al Simonei Halep,