Alături de Elisabeta Lipă, printre cei prezenți s-au mai numărat și preşedinta Comitetului Paralimpic Român, Sally Wood Lamont, preşedintele COSR, Mihai Covaliu, prieteni şi rude.
Cum i-a întâmpinat Elisabeta Lipă pe paralimpicii români la revenirea în țară. Emoție pură!
În cadrul festivităţii de primire organizate la Salonul Oficial al Aeroportului ''Henri Coandă'', Elisabeta Lipă a declarat că sportivii paralimpici au adus o mare bucurie tuturor românilor prin câştigarea celor 2 medalii la Paris.
"La nici o lună de zile de la Jocurile Olimpice trăim, iată, o bucurie imensă ca urmare a acestor rezultate frumoase obţinute de sportivii noştri la Jocurile Paralimpice.
Citește și: Camelia, felicitări și mulțumim! România, pe podium la para tenis de masă, la Jocurile Paralimpice
Această echipă mică, dar puternică, a reuşit în cele 12 zile să ne aducă în suflete o mare bucurie. Eu am trăit cu nişte emoţii foarte mari. Îl urmăresc pe Alex (n.r. - Alexandru Bologa) de două ediţii ale Jocurilor, la Rio a luat bronz şi la fel şi Tokyo. Iar acum mă bucur că a reuşit să câştige aurul.
Îi mulţumesc lui şi tuturor celor care au stat în spatele acestei echipe şi i-au ajutat.
Pentru că şi Camelia, deşi este o domnişoară firavă, ne-a arătat că performanţa nu are limite şi atunci când îţi doreşti cu adevărat să faci ceva, nu ai cum să nu reuşeşti. Aceşti sportivi minunaţi sunt modele pentru noi toţi.
Performanţa lor trebuie pusă în valoare, pentru că nu se pot mândri mulţi cu ceea ce au reuşit ei. Le mulţumesc din suflet şi celor care nu au câştigat.
Citește și: Victorie istorică și emoționantă! Alexandru Bologa, medalie de AUR la Jocurile Paralimpice
I-am văzut supăraţi, dar mi-au promis că următoarea ediţie va fi altfel decât cea care s-a încheiat acum", a spus Lipă.
Preşedinta Comitetului Paralimpic Român, Sally Wood Lamont, a afirmat că îşi doreşte ca delegaţia României să aibă mai mulţi sportivi în componenţă la următoarea ediţie şi a subliniat încă o dată importanţa construirii unui centru sportiv paralimpic specific.
"Se spune că unde-s mulţi, puterea creşte. Dar echipa noastră a demonstrat că nu întotdeauna este aşa. Echipa României, formată din doar 6 sportivi, s-a întors acasă cu două medalii. Forţa lor fizică şi mentală, dar şi determinarea şi-au spus cuvântul.
De 14 ani spun că România are nevoie de un centru sportiv paralimpic specific, aşa cum au multe ţări din Europa. Trebuie să creăm o infrastructură care să combine Ministerul Sănătăţii, Ministerul Educaţiei şi ANS într-un proiect naţional de a atrage tineri către sportul paralimpic", a explicat Sally Wood Lamont.
La rândul său, preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, Mihai Covaliu, a afirmat: "Felicitări tuturor celor care aţi participat la această ediţie a Jocurilor Paralimpice, meritaţi tot respectul nostru. Sunteţi modele atât pentru cei cu deficienţe, cât şi pentru cei care nu au de ce să se plângă. Cred că noi toţi trebuie să facem mai mult, să vă ajutăm mai mult şi împreună cu preşedinta Elisabeta Lipă vom face în aşa fel încât să găsiţi mai mult suport în cadrul federaţiilor sportive naţionale".
Medaliat cu aur în concursul de judo de la Paris, Florin Alexandru Bologa a declarat că titlul paralimpic a fost visul său.
"Este a treia medalie pentru mine obţinută la a treia participare la Jocurile Paralimpice. Este un vis să obţin această medalie de aur, pentru că de când practic acest sport îmi doresc să devin campion paralimpic. Am reuşit pentru că de fiecare dată când intru pe saltea dau totul şi niciodată nu am niciun regret", a spus el.
Camelia Ciripan, medaliată cu bronz la tenis de masă, a declarat: "Această medalie înseamnă foarte mult pentru mine. Este un semn că se poate şi că orice este posibil. Pentru mine a fost prima participare şi recunosc că m-am calificat foarte greu. Însă este posibil. Mi-aş dori ca mai mulţi colegi de la tenis de masă să reuşească acest lucru, iar eu să mă aflu din nou printre ei".
Din delegaţia care s-a întors, luni, de la Jocurile Paralimpice a lipsit fostul ministru al Tineretului şi Sportului, Eduard Novak, cel care a participat în competiţia de ciclism.
Novak, singurul campion paralimpic al României până la Jocurile de la Paris, ar fi trebuit să evolueze vineri în proba de fond pe şosea, dar a anunţat că se retrage din sport, nemulţumit de comasarea a două categorii de handicap.
''După retragerea mea de la ultima probă de la Jocurile Paralimpice, mi-am luat câteva zile să mă gândesc la tot ce s-a întâmplat acolo şi la ce îmi doresc să fac în continuare.
Chiar dacă nu mă întorc acasă cu o medalie, mă întorc cu o experienţă pe care cred că era esenţial să o trăiesc. Am învăţat că îţi poţi depăşi limitele oricând, indiferent de vârstă, atâta vreme cât munceşti pentru îndeplinirea obiectivului tău.
Am aflat că încă mai pot stabili recorduri: chiar dacă nu am câştigat cursele, am stabilit noi recorduri personale de timp şi mi-am depăşit limitele. Am câştigat respectul unor oameni la care nu credeam vreodată că voi ajunge.
Am primit aprecieri şi felicitări de la persoane de la care nu mă aşteptam. Şi, bineînţeles, am încercat să atrag atenţia asupra situaţiei comasării categoriilor C4-C5 şi să lupt până în ultima clipă împotriva acestei nedreptăţi'', a scris Novak, luni, pe Facebook.
România a cucerit două medalii la Jocurile Paralimpice de la Paris, una de aur şi una de bronz, şi a ocupat la final locul 61 în clasamentul pe naţiuni.
La Jocurile Paralimpice de la Paris, Florin-Alexandru Bologa a cucerit medalia de aur la judo pentru nevăzători, cat. 73 kg (J1), iar Camelia Ciripan a obţinut medalia de bronz în proba de simplu feminin la para tenis de masă (WS6).
România a participat cu 6 sportivi la Jocurile Paralimpice de la Paris, Alexandru Bologa şi Daniel Vargoczki la judo, Eduard Novak şi Theodor Matican la ciclism, Camelia Ciripan şi Bobi Simion la tenis de masă.