Cum a ajuns un fost fotbalist român talentat să trăiască din 5.000 lei din milionar în euro. Și-a vândut casa
Un fost fotbalist român talentat, care a jucat și ca extremă la Ajax Amsterdam, a ajuns să trăiască dintr-un salariu lunar de 5.000 lei, deși a fost milionar în euro. Și-a vândut și casa pentru a face rost de bani.
Nicolae Mitea, unul dintre cei mai promițători tineri fotbaliști români ai anilor 2000, a pus ghetele în cui în 2014, la doar 28 de ani, din cauza problelor medicale apărute în urma mai multor accidentări.
În perioada sa de glorie la Ajax Amsterdam, unde a jucat alături de staruri internaționale precum Zlatan Ibrahimović, Wesley Sneijder, Rafael van der Vaart sau Cristian Chivu, Nicolae Mitea a povestit că a strâns aproximativ 2 milioane de euro, în cele mai bune luni, cumulând salariul cu primele de victorie și bonusurile de Champions League, veniturile sale ajungând la 80.000 de euro pe lună.
Acum, însă, fostul internațional activează ca antrenor de copii la Barca Academy în România, unde câștigă un salariu de 5.000 de lei pe lună. Iar cele două milioane de euro strânse spune că s-au dus demult, rămânând doar cu terenurile în care a investit.
Citește și: Fotbalist de la Cupa Mondială, prins la volan după ce a prizat cocaină. Pentru ce fost oprit în trafic?
Cum a ajuns un fost fotbalist român talentat să trăiască din 5.000 lei din milionar în euro
„Am avut două milioane de euro, puteam să mă laud că am avut mai mult, dar ăştia au fost banii.
N-au fost chiar aşa mulţi. Doar două milioane, dintre care un milion s-a investit și restul s-a cheltuit în decursul anilor. Am jucat la Ajax, la Dinamo şi cam asta a fost.
Nu înţeleg de ce vorbeşte lumea că n-am reuşit. Ok, că n-am ajuns de la Ajax la un nivel foarte mare, ca alţi colegi ai mei. Hai să vedem cine joacă cinci ani la Ajax.
Am avut meciuri puţine că m-am accidentat. Dacă nu eram important pentru ei… Păi, a doua zi după ce m-am accidentat cu ligamentele, mi-au dat doi ani extra de contract. L-au sunat pe nea Giovanni Becali şi au spus că au mare încredere.
Ei sperau să ia câteva zeci de milioane de euro pe mine când îmi revin. Ce club ar veni să îţi prelungească doar pe ochi frumoşi. La noi în ţară nu îţi plătea nici operaţia.
Citește și: 12.000.000 € din salarii a încasat Ianis Hagi. Transferul la Olympique Marseille întâmpină noi probleme
Lumea vorbeşte cu femei, băuturi, Amsterdam, viaţa de noapte. Eu am fost de maximum cinci ori în club în cinci ani.
Mentalitatea românului este cea mai proastă, cea mai slabă. Când mergi afară eşti respectat. Şi acum mă mai sună cei de la Ajax.
Așa e românul. Nu te mai bagă în seamă, nu dă doi bani pe tine. Toţi trebuie să fim pregătiţi pentru viaţa asta.
Eu am 5000 de lei la Barca Academy. Din asta trăiesc. Mai am nişte terenuri bune. Se pot vinde şi se poate construi pe ele. Dar e blocată piaţa. Ce să trăieşti de banii ăştia?
Cel mai mare salariu l-am avut în Olanda, cu prime cu tot am ajuns la 80.000 de euro. Prime de campionat, salariu plus primă de Champions League. Asta a fost cea mai mare sumă.
Citește și: Gino Iorgulescu a încasat 3.900.000 lei de la Liga de Fotbal în doi ani. De ce s-a angajat fictiv în Italia?
A fost poveste de film, aşa a spus Lobonţ. M-am gândit să scriu şi o carte.
Multă lume nu ştie realitatea pe care o spun eu. Nu ştiu dacă mi-aş fi schimbat destinul dacă aş fi plecat la Barcelona. Totuşi, era Barcelona B.
Eram cu Iniesta, Valdes în vestiar. Nu am regretat niciodată cu Barcelona. Am prins trenul ăsta cu Ajax', a povestit Nicolae Mitea, conform viva.ro.
Mitea și-a vândut casa pentru a face rost de bani
„Mi-am vândut vila că nu mai aveam bani. A trebuit să o vând pe 260.000 de euro. Eu băgasem 400.000 de euro.
Trebuie să trăieşti. Cine îţi dă? Nimeni nu te ajută. Eu nu am găsit oamenii buni. Poate nu ştiam să-i aleg.
Am vândut-o după şase ani de zile. Acum luam mult mai mult dacă o vindeam”, a mai povestit Mitea.